4 intrări

45 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

desfatare sf vz desfătare

DESFĂTA, desfăt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTA, desfăt, vb. I. Refl. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a petrece, a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. ♦ Tranz. A încânta, a fermeca. [Prez. ind. și: desfătez] – Et. nec.

DESFĂTARE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta.

DESFĂTARE, desfătări, s. f. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare; încântare, delectare; petrecere, veselie. ♦ Desfrâu. – V. desfăta.

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Pref. des- + [în]făța.

desfăta [At: PSALT. 62 / V: ~fata, (îvr) dezvă~, (reg) ~făida / Pzi: desfăt și ~tez / E: nct] 1 vt (Înv) A extinde. 2 vt (Înv) A înfrumuseța. 3 vr A se afla într-o stare de mare mulțumire, de încântare. 4 vr A simți o deosebită plăcere (intelectuală, senzorială, estetică). 5 vr A se distra. 6 vt A provoca o bucurie, o plăcere Si: a distra. 7 vt (Pex) A fermeca. 8 vr (Înv; îe) A se ~ în sine A se complace.

desfătare sf [At: (a. 1643) GCR I, 106/41 / V: ~fatare, (îvr) dezv~, (reg) ~făida~ / Pl: ~tări / E: desfăta] 1 (Înv) Extindere. 2 (Înv) Înfrumusețare. 3 Bucurie mare Si: desfăt (3), desfătat1 (3). 4 Sentiment de profundă satisfacție (intelectuală, senzorială, estetică) pe care îl resimte cineva Si: delectare, desfăt (4), desfătat1 (4). 5 Viață îndestulată și ușoară Si: desfăt (5), desfătat1 (5). 6 Provocare a unei bucurii, a unei plăceri Si: desfăt (6), desfătat1 (6). 7 Petrecere. 8 (Pex) Desfrâu. 9 Distrare. 10 (Pex) Fermecare.

desfăța [At: CADE / Pzi: desfăț / E: des- + (în)făța] 1 vt A scoate fețele sau învelitorile de pe perne sau de pe plăpumi. 2 vt (C.i. patul sau așternutul) A lăsa fără rufărie. 3 vr (Pan) A se da la o parte. 4 vt (Reg) A expune (vederii).

desfățare sf [At: MDA ms / V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pl: ări / E: desfăța] 1 Scoatere a învelitorilor sau a fețelor de pe perne sau plăpumi Si: desfățat1 (1). 2 Lăsare a patului sau a așternutului fără rufărie Si: desfățat1 (2). 3 (Pan) Evitare Si: desfățat1 (3). 4 (Reg) Etalare.

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. 2. (Reg.) A deschide, a întinde la vedere; a expune. – Des1- + [în]făța.

DESFĂTA, desfăt și desfătez, vb. I. Refl. A-și trece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încîntare, a simți o mare plăcere, a se delecta, a petrece, a se distra. Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104. În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. ◊ Fig. Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. ♦ Tranz. A încînta, a fermeca, a delecta. Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. ◊ Absol. Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47.

DESFĂTARE, desfătări, s. f. Acțiunea de a se desfăta și rezultatul ei. 1. Plăcere mare, încîntare, delectare. Motivele acestei tinereți [a operei lui Bălcescu], ca și a desfătării artistice cu care o parcurgem încă, stau mai întîi în adîncimea și vigoarea simțirii ce a inspirat-o, în generozitatea și avîntul acestei simțiri. L. ROM. 1953, nr. 1, 32. Oară ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează? ODOBESCU, S. III 15. 2. Petrecere, veselie. După ce trecu fumul petrecerilor și al desfătărilor, Voinea își aduse aminte că era însurat și că nevasta lui îl aștepta în ghearele Vulturului. POPESCU, B. III 51. Să fi văzut bucurie și desfătare! Preoții le cîntară: Isaia dănțuiește, ospățul să începu, muzicele cîntau și toți erau fericiți. RETEGANUL, P.II 21. ♦ Plăcere trupească; desfrîu. Cată cu un ochi de milă la cea tinerime de rînd care... trăiește în dezmierdări și-n desfătări se îmbată. ODOBESCU, S. III 210. Casa lui era capiștea desfătărilor. NEGRUZZI, S. I 86.

DESFĂȚA, desfăț, vb. I. Tranz. 1. A scoate fețele sau învelitorile de pînză de pe perne sau plăpumi. ◊ Expr. A desfăța patul (sau așternutul) = a scoate rufăria patului. ◊ Refl Fig. Cu-ncetul a cerului nori se desfață, Încet se-ncrețesc peste văile-adînci. EMINESCU, O. IV 164. 2. (Mold., rar) A deschide; a întinde la vedere, a expune. Negustorii dughenele au desfățat. SEVASTOS, N. 130.

A DESFĂTA desfăt tranz. A face să se desfete; a delecta; a fascina; a încânta; a vrăji; a fermeca. / Orig. nec.

A SE DESFĂTA mă desfăt intranz. 1) A fi cuprins de plăcere și de admirație; a se răsfăța; a se delecta. 2) A-și petrece timpul în distracții; a se deda plăcerilor lumești; a se veseli; a se distra; a se amuza. / Orig. nec.

A DESFĂȚA desfăț tranz. (perne, plapume) A dezbrăca de fețe (murdare). /des- + a [în]făța

desfătà v. a cauza mare bucurie, a simți o mare plăcere. [Derivat probabil din lat. FETOR, putoare (de unde făt(a), cu o evoluțiune de sens analogă lui desmierda, ambii primitivi termeni de dădacă].

desfătare f. 1. acțiunea de a desfăta; 2. plăcere mare, deliciu.

desfăt și -éz, a -á v. tr. (d. făt, fată. Desfăt, -ețĭ, -ată;-ete). Decletez, încînt foarte tare. V. refl. A se desfăta citind.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

desfăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăt, 2 sg. desfeți, 3 desfa; conj. prez. 1 sg. să desfăt, 3 să desfete; imper. 2 sg. afirm. desfa

desfătare s. f., g.-d. art. desfătării; pl. desfătări

desfăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăț, 2 sg. desfeți, 3 desfață; conj. prez. 1 sg. să desfăț, 3 să desfețe; imper. 2 sg. afirm. desfață

!desfăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăt, 2 sg. desfeți, 3 desfată; conj. prez. 3 desfete

desfătare s. f., g.-d. art. desfătării; pl. desfătări

desfăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. desfăț, 2 sg. desfeți, 3 desfață; conj. prez. 3 desfețe

desfăta vb., ind. prez. 1 sg. desfăt/desfătez, 2 sg. desfeți/desfătezi, 3 sg. desfată/desfătează; conj. prez. 3 sg. și pl. desfete/desfăteze

desfătare s. f., g.-d. art. desfătării; pl. desfătări

desfăța vb., ind. prez. 1 sg. desfăț, 2 sg. desfeți, 3 sg. și pl. desfață; conj. prez. 3 sg. și pl. desfețe

desfăț, -feți 2, -față 3, -fețe 3 conj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESFĂTA vb. 1. v. delecta. 2. v. distra. 3. v. încânta. 4. v. bucura.

DESFĂTARE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

DESFĂTARE s. 1. delectare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încântec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care ți-o dă o lectură bună.) 2. petrecere, veselie, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. v. încântare. 4. v. bucurie.

DESFĂTA vb. 1. a (se) delecta, a (se) răsfăța, (rar) a (se) dezmierda, (Mold.) a (se) teferici, (fig.) a (se) îndulci. (S-a ~ cu tot felul de bunătăți.) 2. a se amuza, a se dispune, a se distra, a se înveseli, a petrece, a rîde, a se veseli, (înv.) a se distrage, a se eglendisi, a libovi. (Beau și se ~.) 3. a atrage, a captiva, a cuceri, a delecta, a fascina, a fermeca, a încînta, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji, (fig.) a hipnotiza, a magnetiza. (Spectacolul l-a ~.) 4. a bucura, a încînta, a mîngîia. (Peisajul îi ~ sufletul.)

DESFĂTARE s. 1. delectare, farmec, încîntare, plăcere, voluptate, vrajă, (înv. și reg.) tefericie, (înv.) încîntec, (fam.) deliciu, (fig.) savoare. (Viață plină de ~; ~ pe care ți-o dă o lectură bună.) 2. petrecere, veselie, (rar) desfăt, (înv.) desfătăciune. (Cu mare ~.) 3. captivare, cucerire, delectare, fascinare, fascinație, fermecare, încîntare, răpire, seducere, seducție, subjugare, vrăjire. (~ spectatorilor.) 4. bucurie, mîngîiere, mulțumire, plăcere, satisfacție, (înv. și pop.) mulțumită, (înv.) haz, mîngîietură. (Simte o mare ~.)

desfătare s. v. CORUPȚIE. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DEPRAVARE. DESFRÎNARE. DESFRÎU. DESTRĂBĂLARE. DEZMĂȚ. IMORALITATE. PERDIȚIE. PERVERSITATE. PERVERSIUNE. PERVERTIRE. PIERZANIE. PIERZARE. STRICĂCIUNE. VICIU.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

desfăta (-t, -at), vb.1. (Înv.) A înfrumuseța. – 2. A produce plăcere, a delecta. – 3. (Refl.) A se distra, a petrece. Lat. foetēre „a mirosi urît, a face silă”, cu pref. dis- care indică sensul contrar. Pentru semantism, cf. sp. heder „a mirosi urît” și „a supăra”; desmierda, și sl. nĕga „curățirea copilului” și „deliciu, voluptate”. Această explicație, sugerată încă de Șeineanu, nu pare să fi fost acceptată, deși este de departe cea mai corectă. Celelalte nu par suficiente: din lat. facies (Cihac, I, 90); *sătĭsfactāre (Crețu 317); *dῑsfatāre, de la fatum „soartă” (Pușcariu 518); *diseffētāre, de la effētus „istovit de sarcină” (Densusianu, GS, III, 430); de la *dĭs- și lat. *fata „fătătoare” /Spitzer, RF, II, 284-86; REW 3269); de la fatuus, cf. sp. desenfadar (Buescu, Latinitatea verbului desfăta, în Destin, 1952, 109-121). – Der. desfătăciune, s. f. (desfătare, deliciu); desfătător, adj. (care produce desfătare).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

desfăta, desfăt, (desfăța), vb. tranz., refl. – A (se) răsfăța, a (se) delecta. – Et. nec. (DEX, MDA); din lat. foetere „a mirosi urât, a face silă”, cu pref. dis-, care indică sensul contrar (Șăineanu, DER); din des- + fată (DLRM).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VARIATIO (VARIETAS) DELECTAT (lat.) diversitatea desfătă – Fedru, „Fabulae”, II, 10.

Varietas delectat (lat. „Varietatea desfată”) – Fedru, prologul cărții a II-a de Fabule, versul 10). Autorul se adresează lui Illius, un cititor necunoscut: Dictorum sensus ut delectat varietas (Să farmec gustul prin varietatea subiectelor). Adică: diversitatea place – sens în care se și întrebuințează expresia. O întîlnim și sub forma: Variatio delectat. LIT.

Intrare: desfăta
desfăta1 (1 -t) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (VT54)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfa
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfăt
(să)
  • desfăt
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfeți
(să)
  • desfeți
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfa
(să)
  • desfete
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
desfăta2 (1 -tez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăta
  • desfătare
  • desfătat
  • desfătatu‑
  • desfătând
  • desfătându‑
singular plural
  • desfătea
  • desfătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfătez
(să)
  • desfătez
  • desfătam
  • desfătai
  • desfătasem
a II-a (tu)
  • desfătezi
(să)
  • desfătezi
  • desfătai
  • desfătași
  • desfătaseși
a III-a (el, ea)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfăta
  • desfătă
  • desfătase
plural I (noi)
  • desfătăm
(să)
  • desfătăm
  • desfătam
  • desfătarăm
  • desfătaserăm
  • desfătasem
a II-a (voi)
  • desfătați
(să)
  • desfătați
  • desfătați
  • desfătarăți
  • desfătaserăți
  • desfătaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfătea
(să)
  • desfăteze
  • desfătau
  • desfăta
  • desfătaseră
desfăida
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
desfata
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: desfătare
desfătare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desfătare
  • desfătarea
plural
  • desfătări
  • desfătările
genitiv-dativ singular
  • desfătări
  • desfătării
plural
  • desfătări
  • desfătărilor
vocativ singular
plural
desfatare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
desfăidare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: desfăța
verb (VT34)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăța
  • desfățare
  • desfățat
  • desfățatu‑
  • desfățând
  • desfățându‑
singular plural
  • desfață
  • desfățați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfăț
(să)
  • desfăț
  • desfățam
  • desfățai
  • desfățasem
a II-a (tu)
  • desfeți
(să)
  • desfeți
  • desfățai
  • desfățași
  • desfățaseși
a III-a (el, ea)
  • desfață
(să)
  • desfețe
  • desfăța
  • desfăță
  • desfățase
plural I (noi)
  • desfățăm
(să)
  • desfățăm
  • desfățam
  • desfățarăm
  • desfățaserăm
  • desfățasem
a II-a (voi)
  • desfățați
(să)
  • desfățați
  • desfățați
  • desfățarăți
  • desfățaserăți
  • desfățaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfață
(să)
  • desfețe
  • desfățau
  • desfăța
  • desfățaseră
Intrare: desfățare
desfățare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desfățare
  • desfățarea
plural
  • desfățări
  • desfățările
genitiv-dativ singular
  • desfățări
  • desfățării
plural
  • desfățări
  • desfățărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

desfăta, desfătverb

  • 1. A-și petrece timpul într-o stare de mulțumire, de bucurie, de încântare; a se distra; a simți o mare plăcere, a se delecta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Pentru ce unul cîntă și se desfată în grădină umbroasă, iar altul se cutremură și blestemă? CAMILAR, T. 104. DLRLC
    • format_quote În salonul din dreapta dansa și se desfăta tineretul. C. PETRESCU, C. V. 178. DLRLC
    • format_quote Mă desfătam pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 117. DLRLC
    • format_quote figurat Acea cuvîntare cadențată... pe care glasul o rostește cu plăcere, desfătîndu-se în armonia ritmului. ODOBESCU, S. I 185. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv Fermeca, încânta. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu vedea decît un spectacol care desfăta ochii. C. PETRESCU, C. V. 163. DLRLC
      • format_quote Uitată doarme-a doinelor comoară De-un sfert de veac, în vechea lui vioară Ce-a desfătat o lume-n tinerețe! IOSIF, P. 29. DLRLC
      • format_quote (și) absolut Varsă-n cupa mea de aur Acest vin ce desfătează. ALECSANDRI, P. II 47. DLRLC
etimologie:

desfătare, desfătărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) desfăta; plăcere mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Motivele acestei tinereți [a operei lui Bălcescu], ca și a desfătării artistice cu care o parcurgem încă, stau mai întîi în adîncimea și vigoarea simțirii ce a inspirat-o, în generozitatea și avîntul acestei simțiri. L. ROM. 1953, nr. 1, 32. DLRLC
    • format_quote Oară ce desfătare vînătorească mai deplină... poate fi pe lume decît aceea care o gustă cineva cînd, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează? ODOBESCU, S. III 15. DLRLC
    • format_quote După ce trecu fumul petrecerilor și al desfătărilor, Voinea își aduse aminte că era însurat și că nevasta lui îl aștepta în ghearele Vulturului. POPESCU, B. III 51. DLRLC
    • format_quote Să fi văzut bucurie și desfătare! Preoții le cîntară: Isaia dănțuiește, ospățul să începu, muzicele cîntau și toți erau fericiți. RETEGANUL, P.II 21. DLRLC
    • 1.1. Plăcere trupească. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: desfrâu
      • format_quote Cată cu un ochi de milă la cea tinerime de rînd care... trăiește în dezmierdări și-n desfătări se îmbată. ODOBESCU, S. III 210. DLRLC
      • format_quote Casa lui era capiștea desfătărilor. NEGRUZZI, S. I 86. DLRLC
etimologie:
  • vezi desfăta DEX '98 DEX '09

desfăța, desfățverb

  • 1. A scoate fețele sau învelitorile de pânză de pe perne sau de pe plăpumi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: înfăța
    • format_quote reflexiv figurat Cu-ncetul a cerului nori se desfață, Încet se-ncrețesc peste văile-adînci. EMINESCU, O. IV 164. DLRLC
    • chat_bubble A desfăța patul (sau așternutul) = a scoate rufăria patului. DLRLC
  • 2. regional A deschide, a întinde la vedere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Negustorii dughenele au desfățat. SEVASTOS, N. 130. DLRLC
etimologie:
  • Prefix des- + [în]făța. DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.