2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

desfătuit1 sn [At: MDA ms / V: dis~, (îvr) ~svă~ / E: desfătui] (Rar) 1-2 Desfătuire (1-2).

desfătuit2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pl: ~iți, ~e / E: desfătui] 1 (Îrg; d. un om) Care a fost sfătuit să nu facă un anumit lucru. 2 (Pop; d. un farmec) Dezlegat.

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller).

desfătui vt [At: VALIAN, V. V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pzi: ~ésc / E: des- + sfătui] 1 (Îrg) A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. 2 (Pop; rar; c.i. un farmec, o vrajă) A dezlega.

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Des1- + sfătui (după fr. déconseiller).

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui (pe cineva) să nu facă ceea ce avea de gînd să facă, a sfătui să facă altfel, a abate, a opri de la... (Pleonastic) L-au desfătuit să nu meargă mai departe. SBIERA, P. 55.

A DESFĂTUÍ ~iésc tranz. (persoane) A sfătui să renunțe (la o intenție); a disuada. [Sil. -tu-i] /des- + a sfătui

desfătuì v. a sfătui să nu mai facă ceva.

*desfătuĭésc v. tr. (d. sfat). Deconsiliez, despovățuĭesc, disuadez, te sfătuĭesc să facĭ alt-fel.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 desfătuiáscă

desfătuí vb. (sil. mf. -sfă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. desfătuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DESFĂTUÍ vb. (înv.) a desconsilia, a despovățui, a dezmânta. (L-a ~ să procedeze așa cum intenționa.)

*DESFĂTUI vb. (înv.) a desconsilia, a despovățui, a dezmînta. (L-a ~ să procedeze așa cum intenționa.)

Intrare: desfătuit
desfătuit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desfătuit
  • desfătuitul
  • desfătuitu‑
  • desfătui
  • desfătuita
plural
  • desfătuiți
  • desfătuiții
  • desfătuite
  • desfătuitele
genitiv-dativ singular
  • desfătuit
  • desfătuitului
  • desfătuite
  • desfătuitei
plural
  • desfătuiți
  • desfătuiților
  • desfătuite
  • desfătuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: desfătui
  • silabație: des-fă-, de-sfă- info
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfătui
  • desfătuire
  • desfătuit
  • desfătuitu‑
  • desfătuind
  • desfătuindu‑
singular plural
  • desfătuiește
  • desfătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfătuiesc
(să)
  • desfătuiesc
  • desfătuiam
  • desfătuii
  • desfătuisem
a II-a (tu)
  • desfătuiești
(să)
  • desfătuiești
  • desfătuiai
  • desfătuiși
  • desfătuiseși
a III-a (el, ea)
  • desfătuiește
(să)
  • desfătuiască
  • desfătuia
  • desfătui
  • desfătuise
plural I (noi)
  • desfătuim
(să)
  • desfătuim
  • desfătuiam
  • desfătuirăm
  • desfătuiserăm
  • desfătuisem
a II-a (voi)
  • desfătuiți
(să)
  • desfătuiți
  • desfătuiați
  • desfătuirăți
  • desfătuiserăți
  • desfătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • desfătuiesc
(să)
  • desfătuiască
  • desfătuiau
  • desfătui
  • desfătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

desfătui

etimologie: