2 intrări

13 definiții

desfătuít1 sn [At: MDA ms / V: dis~, (îvr) ~svă~ / E: desfătui] (Rar) 1-2 Desfătuire (1-2).

desfătuít2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pl: ~íți, ~e / E: desfătui] 1 (Îrg; d. un om) Care a fost sfătuit să nu facă un anumit lucru. 2 (Pop; d. un farmec) Dezlegat.

desfătuí vt [At: VALIAN, V. V: dis~, (îvr) ~svă~ / Pzi: ~ésc / E: des- + sfătui] 1 (Îrg) A sfătui pe cineva să nu facă un anumit lucru. 2 (Pop; rar; c. i. un farmec, o vrajă) A dezlega.

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Pref. de- + sfătui (după fr. déconseiller).

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui pe cineva să nu facă ceea ce avea de gând; a abate, a opri de la... – Des1- + sfătui (după fr. déconseiller).

DESFĂTUÍ, desfătuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A sfătui (pe cineva) să nu facă ceea ce avea de gînd să facă, a sfătui să facă altfel, a abate, a opri de la... (Pleonastic) L-au desfătuit să nu meargă mai departe. SBIERA, P. 55.

!desfătuí (a ~) (rar) (des-fă-/de-sfă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 desfătuiáscă

desfătuí vb. (sil. mf. -sfă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfătuiésc, imperf. 3 sg. desfătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. desfătuiáscă

DESFĂTUÍ vb. (înv.) a desconsilia, a despovățui, a dezmânta. (L-a ~ să procedeze așa cum intenționa.)

A DESFĂTUÍ ~iésc tranz. (persoane) A sfătui să renunțe (la o intenție); a disuada. [Sil. -tu-i] /des- + a sfătui

desfătuì v. a sfătui să nu mai facă ceva.

*desfătuĭésc v. tr. (d. sfat). Deconsiliez, despovățuĭesc, disuadez, te sfătuĭesc să facĭ alt-fel.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

*DESFĂTUÍ vb. (înv.) a desconsilia, a despovățui, a dezmînta. (L-a ~ să procedeze așa cum intenționa.)

Intrare: desfătui
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desfătui desfătuire desfătuit desfătuind singular plural
desfătuiește desfătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desfătuiesc (să) desfătuiesc desfătuiam desfătuii desfătuisem
a II-a (tu) desfătuiești (să) desfătuiești desfătuiai desfătuiși desfătuiseși
a III-a (el, ea) desfătuiește (să) desfătuiască desfătuia desfătui desfătuise
plural I (noi) desfătuim (să) desfătuim desfătuiam desfătuirăm desfătuiserăm, desfătuisem*
a II-a (voi) desfătuiți (să) desfătuiți desfătuiați desfătuirăți desfătuiserăți, desfătuiseți*
a III-a (ei, ele) desfătuiesc (să) desfătuiască desfătuiau desfătui desfătuiseră
Intrare: desfătuit
desfătuit
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desfătuit desfătuitul desfătui desfătuita
plural desfătuiți desfătuiții desfătuite desfătuitele
genitiv-dativ singular desfătuit desfătuitului desfătuite desfătuitei
plural desfătuiți desfătuiților desfătuite desfătuitelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)