2 intrări

14 definiții

desfăcáre sf [At: DDRF / V: (pop) dis~ / Pl: ~cắri / E: desfăca] 1 (Îvp) Depănușare. 2 (Mol; Trs) Culegere a porumbului de pe câmp Si: desfăcat1 (2). 3 (Îvp) Dezghiocare a păstăilor, mai ales de fasole Si: desfăcat1 (3). 4 (Trs) Scoatere a nucilor din coajă Si: desfăcat1 (4). 5 (Reg) Curățare de boabe a spicelor de grâu Si: desfăcat1 (5). 6 (Reg) Scuturare a ovăzului Si: desfăcat1 (6).

desfăcá [At: CONTEMPORANUL, III, 282 / V: (pop) dis~ / Pzi: desfác și desfắc / E: ml dis-fabicare] 1 vt (Îvp; c. i. știuleții de porumb) A depănușa. 2 vt (Mol; Trs; c. i. porumbul) A culege de pe câmp. 3 vt (Îvp; c. i. păstăi, mai ales de fasole) A dezghioca. 4 vt (Trs; c. i. nuci) A scoate din coajă. 5 vt (Reg; c. i. spicele de grâu) A curăța de boabe. 6 vr (Reg; d. ovăz) A se scutura.

DESFĂCÁ, desfác, vb. I. Tranz. (Regional) A scoate boabele de pe știuleții de porumb; a curăța știuleții de pănuși. Descins, cu capul gol, Cocoran desfăca păpușoii dintr-o coșarcă pusă la picioare. CAMILAR, TEM. 25.

desfăcá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 desfácă

desfăcá vb., ind. prez. 1 sg. desfác, 2 sg. desfáci, 3 sg. desfácă

DESFĂCÁ vb. v. desciocăla.

desfăcá (-ác, -át), vb. – A dezghioca. – Var. deșfăca. Mr. disvucare. Origine incertă, probabil expresivă. Nu pare posibil să se separe acest cuvînt de contrariul lui înșfăca, de la care poate deriva, ca deschide de la închide sau descălța de la încălța. Totuși, Candrea-Dens., 568 și Candrea propun lat. *disfabicāre; iar Pascu, Beiträge, 16, pleacă de la mr., ceea ce nu explică și care nu este sigur că este același cuvînt. Pentru Scriban, este vorba de o var. de la dehoca. Densusianu, Rom., XXXI, 76, se gîndea la o încrucișare a lui desface cu desghioca.

desface v. 1. a strica ce a fost făcut, a deslega: a desface nodul; 2. a curăța: a desface porumbul, fasolea; 3. a (se) întredeschide: floarea se desface; 4. a scoate tecile (la fasole), cojile (la nuci), pănușile (la porumb); 5. a se scăpa prin vânzare: marfa s’a desfăcut; 6. a plăti: a desface o datorie; 7. a desființa: a desface o căsătorie, un contract; 8. a sparge o vrajă; 9. a se desprinde: luntrea se desface de mal EM. [Pentru sensul 4 se zice în Mold. și desfăcare (aplicat în special porumbului), formă paralelă cu desfacere (cf. născare: naștere, vânzare: vindere)].

2) desfác, a -ăcá v. tr. (var. din dehoc, ca și mrom. a dizvuca, a desfăca. V. devoc). Nord. Dezghĭoc, curăț de coajă (de păstărĭ, de cĭocălăĭ): a desfăca fasole, popușoĭ. – În VR. 1909, 12, 417: am avut clacă de deșfăcat (grș. tip ?).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

desfăcáre, desfăcări, s.f. – (reg.) Operație de desfacere a pănușilor de pe știuleții de porumb; depănușare. – Din desfăca (MDA).

desfăcá, desfac, vb. tranz. – (reg.) 1. A îndepărta pănușii de pe știuleții de porumb. 2. A desprinde boabele de pe cocean. – Lat. *disfabicare (CDDE, Candrea, cf. DER; MDA); origine incertă, probabil expresivă (DER).

desfăcá, desfac, vb. tranz. – 1. A îndepărta pănușii de pe știuleții de porumb. 2. A desprinde boabele de pe cocean: „Desfăcatul era o adevărată sărbătoare la care participau feciori și fete, se glumea, se cânta. Gazda casei dădea o cină la sfârșitul acestei munci” (Dăncuș 1986: 45). – Lat. *disfabicere (Candrea-Densusianu).

Intrare: desfăca
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desfăca desfăcare desfăcat desfăcând singular plural
desfa desfăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desfac (să) desfac desfăcam desfăcai desfăcasem
a II-a (tu) desfaci (să) desfaci desfăcai desfăcași desfăcaseși
a III-a (el, ea) desfa (să) desface desfăca desfăcă desfăcase
plural I (noi) desfăcăm (să) desfacăm desfăcam desfăcarăm desfăcaserăm, desfăcasem*
a II-a (voi) desfăcați (să) desfacați desfăcați desfăcarăți desfăcaserăți, desfăcaseți*
a III-a (ei, ele) desfa (să) desface desfăcau desfăca desfăcaseră
Intrare: desfăcare
desfăcare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desfăcare desfăcarea
plural desfăcări desfăcările
genitiv-dativ singular desfăcări desfăcării
plural desfăcări desfăcărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)