2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Pref. des- + [în]crunta.

descrunta [At: C. PETRESCU, C. V. 7 / Pzi: descrunt / E: des- + [în]crunta] 1-2 vtr (D. ochi, sprâncene, față etc.) A(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. 3-4 vtr A(-și) descreți fruntea. 5 vt (Mpp; c.i. persoane) A vindeca de un fel de paralizie a ochilor.

DESCRUNTÁ, descrunt, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței. – Des1- + [în]crunta.

DESCRUNTÁ, descrúnt, vb. I. Tranz. (Rar) A îmblînzi privirea, expresia aspră, cruntă a feței. Surîse îndată prin somn unui vis șăgalnic care-i descruntă figura. C. PETRESCU, C. V. 7.

A SE DESCRUNTÁ mă descrúnt tranz. A exprima mulțumire, având o mină destinsă. /<des- + a [în]crunta

A DESCRUNTÁ descrúnt tranz. rar (sprâncenele, fruntea) A face să se descrunte. /des- + a [în]crunta

*descrúnt, a -á v. tr. (d. crunt). Îmĭ descrunt fața, îmĭ iaŭ o față mai veselă, nu așa de cruntă. V. refl. Mă înveselesc la față.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

descruntá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descrúntă

descruntá vb., ind. prez. 3 sg. descrúntă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

A se descrunta ≠ a (se) încrunta

Intrare: descruntat
descruntat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descruntat
  • descruntatul
  • descruntatu‑
  • descrunta
  • descruntata
plural
  • descruntați
  • descruntații
  • descruntate
  • descruntatele
genitiv-dativ singular
  • descruntat
  • descruntatului
  • descruntate
  • descruntatei
plural
  • descruntați
  • descruntaților
  • descruntate
  • descruntatelor
vocativ singular
plural
Intrare: descrunta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descrunta
  • descruntare
  • descruntat
  • descruntatu‑
  • descruntând
  • descruntându‑
singular plural
  • descruntă
  • descruntați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • descrunt
(să)
  • descrunt
  • descruntam
  • descruntai
  • descruntasem
a II-a (tu)
  • descrunți
(să)
  • descrunți
  • descruntai
  • descruntași
  • descruntaseși
a III-a (el, ea)
  • descruntă
(să)
  • descrunte
  • descrunta
  • descruntă
  • descruntase
plural I (noi)
  • descruntăm
(să)
  • descruntăm
  • descruntam
  • descruntarăm
  • descruntaserăm
  • descruntasem
a II-a (voi)
  • descruntați
(să)
  • descruntați
  • descruntați
  • descruntarăți
  • descruntaserăți
  • descruntaseți
a III-a (ei, ele)
  • descruntă
(să)
  • descrunte
  • descruntau
  • descrunta
  • descruntaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

descrunta

  • 1. rar A(-și) descreți fruntea; a(-și) îmblânzi privirea, expresia aspră, încruntată a feței.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: descreți antonime: încrunta attach_file un exemplu
    exemple
    • Surîse îndată prin somn unui vis șăgalnic care-i descruntă figura. C. PETRESCU, C. V. 7.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Prefix des- + [în]crunta.
    surse: DEX '09