2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESCOMPLECTÁRE s. f. v. descompletare.

DESCOMPLECTÁRE s. f. v. descompletare.

descomplectare sf vz descompletare

DESCOMPLECTÁRE s.f. v. descompletare.

DESCOMPLECTÁ vb. I v. descompleta.

DESCOMPLECTÁ vb. I v. descompleta.

DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Pref. des- + completa (după fr. décompléter).

DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta.

DESCOMPLETÁRE, descompletări, s. f. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei. [Var.: descomplectáre s. f.] – V. descompleta.

descompleta [At: DEX / V: ~ecta / Pzi: ~tez / E: des- + completa cf fr décompléter] 1 vt A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. 2 vr A nu fi complet.

descompletare sf [At: DEX / V: ~ect~ / Pl: ~tări / E: descompleta] Luare a ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet Si: descompletat1.

DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet. ♦ Refl. A nu mai fi complet. [Var.: descomplectá vb. I] – Des1- + completa (după fr. décompléter).

DESCOMPLETÁ, descompletez, vb. I. Tranz. A lua ceva dintr-o totalitate lăsînd-o incompletă.

DESCOMPLECTÁ vb. I. v. descompleta.

DESCOMPLETÁ vb. I. tr. A lua ceva dintr-un întreg făcându-l incomplet. [Var. descomplecta vb. I. / după fr. décompléter].

DESCOMPLETÁRE s.f. Acțiunea de a descompleta și rezultatul ei. [Var. descomplectare s.f. / < descompleta].

DESCOMPLETÁ vb. tr. a lua ceva dintr-un întreg, făcându-l incomplet. (după fr. décompléter)

A DESCOMPLETÁ ~éz tranz. A face să se descompleteze. /des- + a completa

A SE DESCOMPLETÁ mă ~éz intranz. A deveni incomplet. /des- + a completa

*descompletéz v. tr. (d. completez). Stric ceĭa ce era complet: în această scoală s’a descompletat număru profesorilor. – Și dis-.

arată toate definițiile

Intrare: descompleta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descompleta
  • descompletare
  • descompletat
  • descompletatu‑
  • descompletând
  • descompletându‑
singular plural
  • descompletea
  • descompletați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • descompletez
(să)
  • descompletez
  • descompletam
  • descompletai
  • descompletasem
a II-a (tu)
  • descompletezi
(să)
  • descompletezi
  • descompletai
  • descompletași
  • descompletaseși
a III-a (el, ea)
  • descompletea
(să)
  • descompleteze
  • descompleta
  • descompletă
  • descompletase
plural I (noi)
  • descompletăm
(să)
  • descompletăm
  • descompletam
  • descompletarăm
  • descompletaserăm
  • descompletasem
a II-a (voi)
  • descompletați
(să)
  • descompletați
  • descompletați
  • descompletarăți
  • descompletaserăți
  • descompletaseți
a III-a (ei, ele)
  • descompletea
(să)
  • descompleteze
  • descompletau
  • descompleta
  • descompletaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descomplecta
  • descomplectare
  • descomplectat
  • descomplectatu‑
  • descomplectând
  • descomplectându‑
singular plural
  • descomplectea
  • descomplectați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • descomplectez
(să)
  • descomplectez
  • descomplectam
  • descomplectai
  • descomplectasem
a II-a (tu)
  • descomplectezi
(să)
  • descomplectezi
  • descomplectai
  • descomplectași
  • descomplectaseși
a III-a (el, ea)
  • descomplectea
(să)
  • descomplecteze
  • descomplecta
  • descomplectă
  • descomplectase
plural I (noi)
  • descomplectăm
(să)
  • descomplectăm
  • descomplectam
  • descomplectarăm
  • descomplectaserăm
  • descomplectasem
a II-a (voi)
  • descomplectați
(să)
  • descomplectați
  • descomplectați
  • descomplectarăți
  • descomplectaserăți
  • descomplectaseți
a III-a (ei, ele)
  • descomplectea
(să)
  • descomplecteze
  • descomplectau
  • descomplecta
  • descomplectaseră
verb (VT201)
Surse flexiune: Scriban
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discompleta
  • discompletare
  • discompletat
  • discompletatu‑
  • discompletând
  • discompletându‑
singular plural
  • discompletea
  • discompletați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • discompletez
(să)
  • discompletez
  • discompletam
  • discompletai
  • discompletasem
a II-a (tu)
  • discompletezi
(să)
  • discompletezi
  • discompletai
  • discompletași
  • discompletaseși
a III-a (el, ea)
  • discompletea
(să)
  • discompleteze
  • discompleta
  • discompletă
  • discompletase
plural I (noi)
  • discompletăm
(să)
  • discompletăm
  • discompletam
  • discompletarăm
  • discompletaserăm
  • discompletasem
a II-a (voi)
  • discompletați
(să)
  • discompletați
  • discompletați
  • discompletarăți
  • discompletaserăți
  • discompletaseți
a III-a (ei, ele)
  • discompletea
(să)
  • discompleteze
  • discompletau
  • discompleta
  • discompletaseră
Intrare: descompletare
descompletare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descompletare
  • descompletarea
plural
  • descompletări
  • descompletările
genitiv-dativ singular
  • descompletări
  • descompletării
plural
  • descompletări
  • descompletărilor
vocativ singular
plural
descomplectare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descomplectare
  • descomplectarea
plural
  • descomplectări
  • descomplectările
genitiv-dativ singular
  • descomplectări
  • descomplectării
plural
  • descomplectări
  • descomplectărilor
vocativ singular
plural
discompletare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discompletare
  • discompletarea
plural
  • discompletări
  • discompletările
genitiv-dativ singular
  • discompletări
  • discompletării
plural
  • discompletări
  • discompletărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

descompleta descomplecta discompleta

  • 1. A lua ceva dintr-un tot, lăsându-l incomplet.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desperechea antonime: completa
    • 1.1. reflexiv A nu mai fi complet.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • Prefix des- + completa.
    surse: DEX '09
  • după limba franceză décompléter
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

descompletare descomplectare discompletare

  • 1. Acțiunea de a (se) descompleta și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: desperechere

etimologie:

  • vezi descompleta
    surse: DEX '98 DEX '09