2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

descălecá vi [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~licá / Pzi: ~cálec / E: des- + [în]căleca] 1 A se da jos de pe cal. 2 A se așeza într-un loc. 3 (Înv) A întemeia o țară.

descălecát1 sn [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~uri / E: descăleca] 1-3 Descălecare (1-3).

descălecát2, -ă a [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~áți, ~e / E: descăleca] 1 Care a coborât de pe cal. 2 Care s-a așezat undeva. 3 Care a întemeiat o țară.

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Române) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare.

DESCĂLECÁT, descălecaturi, s. n. Descălecare. [Var.: descălicát s. n.] – V. descăleca.

DESCĂLICÁ vb. I v. descăleca.

DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat.

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legătură cu întemeierea țărilor românești) A se așeza într-un loc, întemeind o țară. [Var.: descălicá vb. I] – Lat. *discaballicare.

DESCĂLECÁT, descălecaturi, s. n. Descălecare. [Var.: descălicát s. n.] – V. descăleca.

DESCĂLICÁ vb. I v. descăleca.

DESCĂLICÁT s. n. v. descălecat.

DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A se da jos, a coborî de pe cal. Au descălecat ș-au lăsat caii unul lîngă altul, fără să-i lege, fără să le deie grăunțe. SADOVEANU, B. 162. Apare un ofițer descălecat, plin de praf. CAMIL PETRESCU, T. II 424. Aci îi venea să descalece, ca să adune cîte un mănunchi de flori. ISPIRESCU, L. 17. ◊ (Determinat, pleonastic, prin «de pe cal») Turcul... descălecă de pe cal și lăsă frîul în mîinile ciobanului. GALACTION, O. I 287. ◊ Tranz. (Popular, cu complementul «calul»; atestat în forma descălica) Cal descălica, Căpăstru-i scotea. TEODORESCU, P. P. 418. ♦ Tranz. (Rar) A da jos de pe cal. Nu-și putea alunga amintirea... soldaților de plumb din copilărie, jucăriile de acum șaizeci de ani, cînd îi descăleca din șa. C. PETRESCU, R. DR. 209. 2. (Termen folosit de cronicari în legătură cu întemeierea Țărilor Romînești; azi arhaizant) A se așeza statornic într-un loc, întemeind o țară (nouă). Dragoș-vodă a descălecat în Moldova.Oierii aceștia care au descălecat dincoace de munte, ca mulți alții în curgerea vremii, au întemeiat sate. SADOVEANU, E. 92. – Variantă: descălicá vb. I.

DESCĂLECÁT s. n. Descălecare.

DESCĂLICÁ vb. I v. descăleca.

descălecá (a ~) vb., ind. prez. 3 descálecă

descălecát s. n., pl. descălecáturi

descălecá vb., ind. prez. 1 sg. descálec, 3 sg. și pl. descálecă; ger. descălecând

descălecát s. n., pl. descălecáturi

DESCĂLECÁ vb. (înv.) a pedestri. (A ~ de pe cal.)

A descăleca ≠ a încăleca

Intrare: descăleca
verb (V73)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descăleca descălecare descălecat descălecând singular plural
descalecă descălecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descalec (să) descalec descălecam descălecai descălecasem
a II-a (tu) descaleci (să) descaleci descălecai descălecași descălecaseși
a III-a (el, ea) descalecă (să) descalece descăleca descălecă descălecase
plural I (noi) descălecăm (să) descalecăm descălecam descălecarăm descălecaserăm, descălecasem*
a II-a (voi) descălecați (să) descalecați descălecați descălecarăți descălecaserăți, descălecaseți*
a III-a (ei, ele) descalecă (să) descalece descălecau descăleca descălecaseră
verb (V73) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descălica descălicare descălicat descălicând singular plural
descalică descălicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descalic (să) descalic descălicam descălicai descălicasem
a II-a (tu) descalici (să) descalici descălicai descălicași descălicaseși
a III-a (el, ea) descalică (să) descalice descălica descălică descălicase
plural I (noi) descălicăm (să) descalicăm descălicam descălicarăm descălicaserăm, descălicasem*
a II-a (voi) descălicați (să) descalicați descălicați descălicarăți descălicaserăți, descălicaseți*
a III-a (ei, ele) descalică (să) descalice descălicau descălica descălicaseră
Intrare: descălecat
descălecat substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descălecat descălecatul
plural descălecaturi descălecaturile
genitiv-dativ singular descălecat descălecatului
plural descălecaturi descălecaturilor
vocativ singular
plural
descălicat
substantiv neutru (N24) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descălicat descălicatul
plural descălicaturi descălicaturile
genitiv-dativ singular descălicat descălicatului
plural descălicaturi descălicaturilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)