2 intrări

7 definiții

descăunare sf [At: MDA ms / Pl: ~nări / E: descăuna] 1 Detronare. 2 Eliberare a cuiva dintr-o funcție.

DESCĂUNÁRE s. v. desărcinare.

descăuna vt [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~néz / E: des- + scaun] 1 A detrona. 2 A elibera pe cineva dintr-o funcție.

DESCĂUNÁ vb. v. desărcina.

descăunéz v. tr. (d. scaun). Scot din scaun, detronez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DESCĂUNARE s. desărcinare, eliberare, scoatere. (~ cuiva dintr-o funcție.)

DESCĂUNA vb. a desărcina, a elibera, a scoate. (A ~ dintr-o funcție pe cineva.)

Intrare: descăunare
descăunare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descăunare descăunarea
plural descăunări descăunările
genitiv-dativ singular descăunări descăunării
plural descăunări descăunărilor
vocativ singular
plural
Intrare: descăuna
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descăuna descăunare descăunat descăunând singular plural
descăunea descăunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descăunez (să) descăunez descăunam descăunai descăunasem
a II-a (tu) descăunezi (să) descăunezi descăunai descăunași descăunaseși
a III-a (el, ea) descăunea (să) descăuneze descăuna descăună descăunase
plural I (noi) descăunăm (să) descăunăm descăunam descăunarăm descăunaserăm, descăunasem*
a II-a (voi) descăunați (să) descăunați descăunați descăunarăți descăunaserăți, descăunaseți*
a III-a (ei, ele) descăunea (să) descăuneze descăunau descăuna descăunaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)