2 intrări

12 definiții

descălicătoáre sf vz descălecătoare

DESCĂLICĂTOÁRE s. f. v. descălecătoare.

DESCĂLICĂTOÁRE s. f. v. descălecătoare.

DESCĂLICĂTOÁRE s. f. v. descălecătoare.

descălicătoáre f., pl. orĭ. Descălicare (acțiunea, timpu saŭ locu): de la descălitoarea Românilor. – Vest. descălec-.

descălecătoáre sf [At: M. COSTIN, ap. DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~óri / E: descăleca + -toare] 1-3 Descălecare (1-3).

DESCĂLECĂTOÁRE s. f. (Termen folosit mai ales de cronicari) Descălecare. [Var.: descălicătoáre s. f.] – Descăleca + suf. -ătoare.

DESCĂLECĂTOÁRE s. f. (Termen folosit mai ales de cronicari) Descălecare. [Var.: descălicătoáre s. f.] – Descăleca + suf. -ătoare.

DESCĂLECĂTOÁRE s. f. (Termen folosit de cronicari; azi arhaizant) Descălecare (2). (Atestat în forma descălicătoare) Cronică a întîmplărilor afundate în ceața de dinainte de descălicătoare. C. PETRESCU, R. DR. 40. De la descălicătoare... trăim ca în sînul lui Avram. ODOBESCU, S. III 218. – Variantă: descălicătoáre s. f.

descălecătoáre (înv.) s. f., g.-d. art. descălecătórii

descălecătoáre s. f., g.-d. art. descălecătórii

descălecătoare f. 1. locul unde se descalecă; 2. stabilire perpetuă într'un loc (v. descălecà); 3. epoca colonizării Principatelor: neamul meu a slujit țării dela descălecătoare FIL.

Intrare: descălecătoare
descălecătoare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descălecătoare descălecătoarea
plural
genitiv-dativ singular descălecători descălecătorii
plural
vocativ singular
plural
descălicătoare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descălicătoare descălicătoarea
plural
genitiv-dativ singular descălicători descălicătorii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: descălicătoare
descălicătoare
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.