2 intrări

5 definiții

descăieráre sf [At: LB / Pl: ~rắri / E: descăiera] 1 (Îvr) Separare dintr-o încăierare. 2 Descurcare a unui lucru încâlcit.

descăierá [At: LB / Pzi: ~cáier / E: des- + [în]căiera] 1-2 vtr (Îvr) A (se) separa dintr-o încăierare Si: (Mun) descăibăra. 3 vr (Fig) A scăpa de cineva incomod Si: a (se) descotorosi. 4 vt (Reg) A desface un lucru încâlcit.

descăierá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 descáieră

descăierá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. descáieră

descáĭer, a -căĭerá, v. tr. (d. caĭer). Despart pe ceĭ ce s’aŭ încăĭerat la bătaĭe. V. refl. Mă despart, mă desprind din luptă.

Intrare: descăiera
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) descăiera descăierare descăierat descăierând singular plural
descaieră descăierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) descaier (să) descaier descăieram descăierai descăierasem
a II-a (tu) descaieri (să) descaieri descăierai descăierași descăieraseși
a III-a (el, ea) descaieră (să) descaiere descăiera descăieră descăierase
plural I (noi) descăierăm (să) descăierăm descăieram descăierarăm descăieraserăm, descăierasem*
a II-a (voi) descăierați (să) descăierați descăierați descăierarăți descăieraserăți, descăieraseți*
a III-a (ei, ele) descaieră (să) descaiere descăierau descăiera descăieraseră
Intrare: descăierare
descăierare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular descăierare descăierarea
plural descăierări descăierările
genitiv-dativ singular descăierări descăierării
plural descăierări descăierărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)