2 intrări
9 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
DESCÂNTĂTOR, -OARE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător.
DESCÂNTĂTOR, -OARE, descântători, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care descântă, care face vrăji. – Descânta + suf. -ător.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
descântător, ~oare [At: COD. VOR. 6/1 / Pl: ~i, ~oare / E: descânta + -tor] 1-2 smf, a (Mai ales d. femei) (Persoană) care știe să descânte (1). 3-6 smf, a (Mai ales d. femei) (Persoană) care practică descântarea (1-2). 7-8 a (D. obiecte, lucruri) Care servește la descântare (1-2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
DESCÂNTĂTOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care se ocupă cu descântecul. /a descânta + suf. ~ător
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DESCÎNTĂTOR, -OARE, descîntători, -oare, adj. (În practicile magice) Care descîntă, care face vrăji. Unele babe vrăjitoare ori descîntătoare aveau blăstămat obicei să rupă... așchii din sfintele-i ciolane. SADOVEANU, Z. C. 206. În după-amiezile calde și lenevoase, veneau la curte țigăncile descîntătoare. GALACTION, O. I 475. ◊ (Substantivat) Împărăteasa nu mai vrea să auză nici de vraci, nici de descîntători... căci de mult pierduse nădejdea d-a vedea pruncușor la sînul său. POPESCU, B. II 4.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
descântător adj. m., s. m., pl. descântători; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoare
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
descântător adj. m., s. m., pl. descântători; adj. f., s. f. sg. și pl. descântătoare
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
descântător adj. m., s. m., pl. descântători; f. sg. și pl. descântătoare
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DESCÂNTĂTOR s. v. vrăjitor.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
descîntător s. v. VRĂJITOR.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
adjectiv (A66) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
descântător, descântătorisubstantiv masculin descântătoare, descântătoaresubstantiv feminin descântător, descântătoareadjectiv
- 1. (Persoană) care descântă, care face vrăji. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: vrăjitor
- Unele babe vrăjitoare ori descîntătoare aveau blăstămat obicei să rupă... așchii din sfintele-i ciolane. SADOVEANU, Z. C. 206. DLRLC
- În după-amiezile calde și lenevoase, veneau la curte țigăncile descîntătoare. GALACTION, O. I 475. DLRLC
- Împărăteasa nu mai vrea să auză nici de vraci, nici de descîntători... căci de mult pierduse nădejdea d-a vedea pruncușor la sînul său. POPESCU, B. II 4. DLRLC
-
etimologie:
- Descânta + sufix -ător. DEX '98 DEX '09