4 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

desantáre sf [At: DEX2 / Pl: ~tắri / E: desanta] Lansare a unui desant.

DESANTÁRE, desantări, s. f. Acțiunea de a desanta.V. desanta.

DESANTÁRE, desantări, s. f. Acțiunea de a desanta.V. desanta.

desantáre s. f., g.-d. art. desantării; pl. desantări

desantá vt [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: cf eg descent] A lansa un desant.

deșănțá vr [At: VEISA, I. 124/2 / V: (îvr) diș~ / Pzi: ~țéz / E: cf deșanț] (Înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira.

deșănțáre sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~țắri / E: deșănța] (Înv) Destrăbălare.

DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.

DEȘĂNȚÁ, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv).

DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Adesea fig.) Destrăbălare, dezmăț. – V. deșănța.

DESANTÁ, desantez, vb. I. Tranz. A lansa un desant. – Din desant.

DEȘĂNȚÁRE, deșănțări, s. f. (Rar) Destrăbălare, dezmăț; dezordine. Sînt prea mic... ca să mă amestece, de pe acum, în toate deșănțările. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 354.

*desantá (a ~) vb., ind. prez. 3 desanteáză

!deșănțá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțeáză

deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțắrii; pl. deșănțắri

desantá vb., ind. prez.1 sg. desantéz, 3 sg. și pl. desanteáză

deșănțá vb., ind. prez. 1 sg. deșănțéz, 3 sg. și pl. deșănțeáză

deșănțáre s. f., g.-d. art. deșănțării; pl. deșănțări

DEȘĂNȚÁRE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

DESANTÁ vb. I. tr. A lansa un desant. [Cf. engl. descent].

Intrare: desanta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) desanta desantare desantat desantând singular plural
desantea desantați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) desantez (să) desantez desantam desantai desantasem
a II-a (tu) desantezi (să) desantezi desantai desantași desantaseși
a III-a (el, ea) desantea (să) desanteze desanta desantă desantase
plural I (noi) desantăm (să) desantăm desantam desantarăm desantaserăm, desantasem*
a II-a (voi) desantați (să) desantați desantați desantarăți desantaserăți, desantaseți*
a III-a (ei, ele) desantea (să) desanteze desantau desanta desantaseră
Intrare: desantare
desantare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular desantare desantarea
plural desantări desantările
genitiv-dativ singular desantări desantării
plural desantări desantărilor
vocativ singular
plural
Intrare: deșănța
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșănța deșănțare deșănțat deșănțând singular plural
deșănțea deșănțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșănțez (să) deșănțez deșănțam deșănțai deșănțasem
a II-a (tu) deșănțezi (să) deșănțezi deșănțai deșănțași deșănțaseși
a III-a (el, ea) deșănțea (să) deșănțeze deșănța deșănță deșănțase
plural I (noi) deșănțăm (să) deșănțăm deșănțam deșănțarăm deșănțaserăm, deșănțasem*
a II-a (voi) deșănțați (să) deșănțați deșănțați deșănțarăți deșănțaserăți, deșănțaseți*
a III-a (ei, ele) deșănțea (să) deșănțeze deșănțau deșănța deșănțaseră
Intrare: deșănțare
deșănțare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deșănțare deșănțarea
plural deșănțări deșănțările
genitiv-dativ singular deșănțări deșănțării
plural deșănțări deșănțărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)