2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

desșurupat2, ~ă a vz deșurubat2

DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba.

DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.

DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.

deșuruba vt [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~upa / S și: (îvp) desș~ / Pzi: ~bez / E: des- + (în)șuruba] 1 A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se află înșurubat. 2 (Pex) A desprinde un obiect din șuruburi.

deșurubat2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvp) ~upat / S și: (îvp) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșuruba] 1 (D. șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se află înșurubat. 2 (D. obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase.

deșurubat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: deșuruba] 1-2 Deșurubare (1-2).

DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Des1- + [în]șuruba.

DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. (Cu privire la șuruburi sau obiecte înșurubate) A desface (printr-o mișcare de învîrtire); (cu privire la un obiect prins cu șuruburi) a desprinde, a demonta (scoțînd șuruburile). Am deșurubat becul.Șmecherie începu să deșurubeze buloane. DUMITRIU, V. L. 131. – Variante: desșurubá (IBRĂILEANU, A. 176), desșurupá (SEBASTIAN, T. 12) vb. I.

DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre un șurub sau despre un obiect înșurubat sau prins în șuruburi) Desfăcut, desprins, demontat (complet sau parțial) prin învîrtire. (Fig.) Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frînte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. M. I. CARAGIALE, C. 8.

A DEȘURUBÁ ~éz tranz. 1) (șuruburi) A scoate prin învârtire din locul de înșurubare. 2) (obiecte înșurubate) A desprinde din șuruburi. /des- + a [în]șuruba

desșurubéz (est) și -péz (vest) v. tr. (v. înșurubez). Întorc șurubu înapoĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză

deșurubá vb., ind. prez. 1 sg. deșurubéz, 3 sg. și pl. deșurubeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

deșuruba, deșurubez v. t. a ancheta, a interoga.

Intrare: deșuruba
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșuruba
  • deșurubare
  • deșurubat
  • deșurubatu‑
  • deșurubând
  • deșurubându‑
singular plural
  • deșurubea
  • deșurubați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșurubez
(să)
  • deșurubez
  • deșurubam
  • deșurubai
  • deșurubasem
a II-a (tu)
  • deșurubezi
(să)
  • deșurubezi
  • deșurubai
  • deșurubași
  • deșurubaseși
a III-a (el, ea)
  • deșurubea
(să)
  • deșurubeze
  • deșuruba
  • deșurubă
  • deșurubase
plural I (noi)
  • deșurubăm
(să)
  • deșurubăm
  • deșurubam
  • deșurubarăm
  • deșurubaserăm
  • deșurubasem
a II-a (voi)
  • deșurubați
(să)
  • deșurubați
  • deșurubați
  • deșurubarăți
  • deșurubaserăți
  • deșurubaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșurubea
(să)
  • deșurubeze
  • deșurubau
  • deșuruba
  • deșurubaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desșuruba
  • desșurubare
  • desșurubat
  • desșurubatu‑
  • desșurubând
  • desșurubându‑
singular plural
  • desșurubea
  • desșurubați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desșurubez
(să)
  • desșurubez
  • desșurubam
  • desșurubai
  • desșurubasem
a II-a (tu)
  • desșurubezi
(să)
  • desșurubezi
  • desșurubai
  • desșurubași
  • desșurubaseși
a III-a (el, ea)
  • desșurubea
(să)
  • desșurubeze
  • desșuruba
  • desșurubă
  • desșurubase
plural I (noi)
  • desșurubăm
(să)
  • desșurubăm
  • desșurubam
  • desșurubarăm
  • desșurubaserăm
  • desșurubasem
a II-a (voi)
  • desșurubați
(să)
  • desșurubați
  • desșurubați
  • desșurubarăți
  • desșurubaserăți
  • desșurubaseți
a III-a (ei, ele)
  • desșurubea
(să)
  • desșurubeze
  • desșurubau
  • desșuruba
  • desșurubaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desșurupa
  • desșurupare
  • desșurupat
  • desșurupatu‑
  • desșurupând
  • desșurupându‑
singular plural
  • desșurupea
  • desșurupați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desșurupez
(să)
  • desșurupez
  • desșurupam
  • desșurupai
  • desșurupasem
a II-a (tu)
  • desșurupezi
(să)
  • desșurupezi
  • desșurupai
  • desșurupași
  • desșurupaseși
a III-a (el, ea)
  • desșurupea
(să)
  • desșurupeze
  • desșurupa
  • desșurupă
  • desșurupase
plural I (noi)
  • desșurupăm
(să)
  • desșurupăm
  • desșurupam
  • desșuruparăm
  • desșurupaserăm
  • desșurupasem
a II-a (voi)
  • desșurupați
(să)
  • desșurupați
  • desșurupați
  • desșuruparăți
  • desșurupaserăți
  • desșurupaseți
a III-a (ei, ele)
  • desșurupea
(să)
  • desșurupeze
  • desșurupau
  • desșurupa
  • desșurupaseră
Intrare: deșurubat
deșurubat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșurubat
  • deșurubatul
  • deșurubatu‑
  • deșuruba
  • deșurubata
plural
  • deșurubați
  • deșurubații
  • deșurubate
  • deșurubatele
genitiv-dativ singular
  • deșurubat
  • deșurubatului
  • deșurubate
  • deșurubatei
plural
  • deșurubați
  • deșurubaților
  • deșurubate
  • deșurubatelor
vocativ singular
plural
desșurupat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • desșurupat
  • desșurupatul
  • desșurupa
  • desșurupata
plural
  • desșurupați
  • desșurupații
  • desșurupate
  • desșurupatele
genitiv-dativ singular
  • desșurupat
  • desșurupatului
  • desșurupate
  • desșurupatei
plural
  • desșurupați
  • desșurupaților
  • desșurupate
  • desșurupatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deșuruba desșuruba desșurupa

  • 1. A desface (prin învârtire) un șurub (sau un obiect) din locul în care se afla înșurubat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: înșuruba attach_file 2 exemple
    exemple
    • Am deșurubat becul.
      surse: DLRLC
    • Șmecherie începu să deșurubeze buloane. DUMITRIU, V. L. 131.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A desprinde, a desface un obiect din șuruburi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

  • Prefix de- + [în]șuruba.
    surse: DEX '09

deșurubat desșurupat

  • 1. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • figurat Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frînte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. M. I. CARAGIALE, C. 8.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi deșuruba
    surse: DEX '98 DEX '09