DESĂVÎRȘIRE, desăvîrșiri, s. f. Acțiunea de a se desăvîrși și rezultatul ei. 1. Ducere a unei acțiuni la îndeplinire, la forma ei definitivă; dezvoltare completă, realizare. Eliberarea țării noastre de către eroica Armată Sovietică a creat condițiile favorabile pentru ca proletariatul, condus de Partidul Comunist din Romînia, să înfăptuiască alianța de luptă a clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, trecînd la desăvîrșirea revoluției burghezo-democratice. REZ. HOT. I 87. ◊ Loc. adv. Cu desăvîrșire = cu totul, în întregime, pe deplin; absolut. Pustie cu desăvîrșire, grădina dezvelea spre seară... frumuseți nebănuite. M. I. CARAGIALE, C. 35. În cîțiva ani de zile m-am calicit cu desăvîrșire. CREANGĂ, A. 159. 2. Perfecționare; perfecțiune. O încercare veșnică spre desăvîrșire se accentuează. ANGHEL, PR. 185. Toți oamenii trebuiesc, prin legile ce își fac, prin învățătura ce primesc, prin orice lucrare ce au unii asupra altora, a-și înlesni desăvîrșirea lor. BĂLCESCU, O. I 350.