2 intrări

6 definiții

dervelíre sf vz dârvălire

DERVELÍ vb. v. jegoși, mânji, murdări, păta.

dervelí, dervelésc, vb. IV (reg.) a strica, a deforma.

dervelésc v. tr. (d. dîrvală saŭ var. din terfelesc și berghelesc. Cp. și cu ung. durválni, a se deteriora). Est. Stric, urîțesc: mi s’aŭ dervelit mînile curățind la nucĭ. V. drevelesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

dervelí vb. v. JEGOȘI. MÎNJI. MURDĂRI. PĂTA.

Intrare: derveli
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) derveli dervelire dervelit dervelind singular plural
dervelește derveliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dervelesc (să) dervelesc derveleam dervelii dervelisem
a II-a (tu) dervelești (să) dervelești derveleai derveliși derveliseși
a III-a (el, ea) dervelește (să) dervelească dervelea derveli dervelise
plural I (noi) dervelim (să) dervelim derveleam dervelirăm derveliserăm, dervelisem*
a II-a (voi) derveliți (să) derveliți derveleați dervelirăți derveliserăți, derveliseți*
a III-a (ei, ele) dervelesc (să) dervelească derveleau derveli derveliseră
Intrare: dervelire
dervelire
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dervelire dervelirea
plural derveliri dervelirile
genitiv-dativ singular derveliri dervelirii
plural derveliri dervelirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)