2 intrări

13 definiții

derobáre sf [At: DLR ms / Pl: ~bắri / E: deroba] 1 (D. cai) Părăsire bruscă a direcției impuse de către călăreț în momentul neputinței depășirii unui obstacol. 2 (Fig) Sustragere, eschivare de la ceva. 3 Declinare a răspunderii.

DEROBÁRE s. f. Acțiunea de a se deroba.V. deroba.

DEROBÁRE s. f. Acțiunea de a se deroba.V. deroba.

derobáre s. f., g.-d. art. derobării

DEROBÁRE s.f. Faptul de a deroba; sustragere, eschivare. [< deroba].

derobá vr [At: DEX / Pzi: ~béz / E: fr dérober] 1 (D. cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț. 2 (Fig) A se sustrage de la ceva. 3 (Fig) A-și declina răspunderea.

DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober.

DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober.

!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză

derobá vb., ind. prez. 1 sg. derobéz, 3 sg. și pl. derobeáză

DEROBÁ vb. I. refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția pe care i-o impune călărețul. ♦ (Fig.) A se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. [< fr. dérober].

DEROBÁ vb. refl. 1. a se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. 2. (despre cai) a refuza să pornească în cursă, să sară un obstacol; a se abate de la pistă. 3. (mil.) a se desprinde de inamic, a rupe contactul cu acesta. 4. (med.; despre membre) a se muia, a slăbi, a nu mai ține. (< fr. dérober)

A SE DEROBÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre cai) A-și schimba brusc direcția impusă de călăreț din cauza unui obstacol apărut ce nu-l poate trece; a se întoarce în loc. 2) fig. (despre persoane) A ocoli îndeplinirea unei obligații, recurgând la viclenii; a se eschiva; a se sustrage. /<fr. derober

Intrare: deroba
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deroba derobare derobat derobând singular plural
derobea derobați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) derobez (să) derobez derobam derobai derobasem
a II-a (tu) derobezi (să) derobezi derobai derobași derobaseși
a III-a (el, ea) derobea (să) derobeze deroba derobă derobase
plural I (noi) derobăm (să) derobăm derobam derobarăm derobaserăm, derobasem*
a II-a (voi) derobați (să) derobați derobați derobarăți derobaserăți, derobaseți*
a III-a (ei, ele) derobea (să) derobeze derobau deroba derobaseră
Intrare: derobare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular derobare derobarea
plural derobări derobările
genitiv-dativ singular derobări derobării
plural derobări derobărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)