2 intrări

19 definiții

depolarizare sf [At: LTR2 / Pl: ~zări / E: depolariza] 1 Operație de împiedicare a polarizării chimice a electrozilor. 2 Pierdere a stării de polarizare a unui fascicul de lumină.

DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei. – V. depolariza.

DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei. – V. depolariza.

DEPOLARIZÁRE, depolarizări, s. f. (Fiz.) Acțiunea de a depolariza și rezultatul ei.

depolarizáre s. f., g.-d. art. depolarizắrii; pl. depolarizắri

depolarizáre s. f. → polarizare

DEPOLARIZÁRE s. (CHIM.) depolarizație.

DEPOLARIZÁRE s.f. Acțiunea de a depolariza ți rezultatul ei; depolarizație. [< depolariza].

depolariza vt [At: DEX / Pzi: ~zéz / E: fr dépolariser] 1 A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2 A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină.

DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser.

DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica sau a face să dispară polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină. – Din fr. dépolariser.

DEPOLARIZÁ, depolarizez, vb. I. Tranz. (Fiz.) 1. A împiedica sau a face să dispară (prin procedee chimice sau mecanice) polarizarea chimică a electrozilor. 2. A face să dispară polarizarea unui fascicul de lumină, transformîndu-l în lumină naturală.

depolarizá (a ~) vb., ind. prez. 3 depolarizeáză

depolarizá vb., ind. prez. 1 sg. depolarizéz, 3 sg. și pl. depolarizeáză

A depolariza ≠ a polariza

DEPOLARIZÁ vb. I. tr. 1. A împiedica polarizarea electrozilor. 2. A transforma un fascicul de lumină în lumină naturală, făcând să dispară starea lui de polarizare. [Cf. fr. dépolariser].

DEPOLARIZÁ vb. tr. 1. a micșora gradul de polarizare a luminii (sau a altei radiații electromagnetice). 2. a împiedica inducția și polarizația electrică a unui corp. ◊ a frâna sau a micșora polarizarea electrozilor. (< fr. dépolariser)

A SE DEPOLARIZÁ se ~eáză intranz. (despre electrozi, fascicule de lumină) A pierde capacitatea de polarizare. /<fr. dépolariser

A DEPOLARIZÁ ~éz tranz. A face să se depolarizeze. /<fr. dépolariser

Intrare: depolariza
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • depolariza
  • depolarizare
  • depolarizat
  • depolarizatu‑
  • depolarizând
  • depolarizându‑
singular plural
  • depolarizea
  • depolarizați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • depolarizez
(să)
  • depolarizez
  • depolarizam
  • depolarizai
  • depolarizasem
a II-a (tu)
  • depolarizezi
(să)
  • depolarizezi
  • depolarizai
  • depolarizași
  • depolarizaseși
a III-a (el, ea)
  • depolarizea
(să)
  • depolarizeze
  • depolariza
  • depolariză
  • depolarizase
plural I (noi)
  • depolarizăm
(să)
  • depolarizăm
  • depolarizam
  • depolarizarăm
  • depolarizaserăm
  • depolarizasem
a II-a (voi)
  • depolarizați
(să)
  • depolarizați
  • depolarizați
  • depolarizarăți
  • depolarizaserăți
  • depolarizaseți
a III-a (ei, ele)
  • depolarizea
(să)
  • depolarizeze
  • depolarizau
  • depolariza
  • depolarizaseră
Intrare: depolarizare
depolarizare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • depolarizare
  • depolarizarea
plural
  • depolarizări
  • depolarizările
genitiv-dativ singular
  • depolarizări
  • depolarizării
plural
  • depolarizări
  • depolarizărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)