2 intrări

14 definiții

deplấngere sf [At: MAIORESCU, CR. II, 23 / Pl: ~ri / E: deplânge] 1 Manifestare a unui sentiment de părere de rău față de cineva sau de ceva. 2 Considerare a cuiva ca fiind vrednic de compătimire.

deplấnge vt [At: I. NEGRUZZI, S. III, 399 / Pzi: deplấng / E: de4 + plânge cf fr déplorer] 1 A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva. 2 A găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire Si: a deplora.

DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer).

DEPLẤNGE, deplấng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânséi, part. deplấns] – De4 + plânge (după fr. déplorer).

DEPLÎ́NGE, deplîng, vb. III. Tranz. A plînge pe cineva care se află într-o situație grea, a simți și a arăta milă, părere de rău (față de o nenorocire, o pierdere etc.); a căina. De cîteva ori Cecil lăsase a se înțelege că dezaprobă viața Madalei și că îl deplînge pe Dinu Grințescu. C. PETRESCU, A. 424. – Forme gramaticale: perf. s. deplînsei, part. deplîns.

deplấnge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplấng, 1 pl. deplấngem; part. deplấns

deplânge vb. (sil. -plân-) → plânge

DEPLÂNGE vb. v. compătimi.

DEPLÂNGE vb. III. tr. A plânge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva). [P.i. deplâng. / < de- + plânge, după fr. déplorer].

DEPLẤNGE vb. tr. a plânge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva); a deplora. (după fr. déplorer)

A DEPLÂNGE deplâng tranz. (oameni, situații, destine etc.) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a jeli; a căina. /de + a plânge.

deplânge v. a plânge tare, a jeli. [Modelat după fr. déplorer].

*deplî́ng, -plî́ns, a -plî́nge v. tr. (după lat. de-plángere și fr. déplorer). Deplor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEPLÎ́NGE vb. a căina, a compătimi, a plînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru tot ce a îndurat.)

Intrare: deplânge
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deplânge deplângere deplâns deplângând singular plural
deplânge, deplângi deplângeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deplâng (să) deplâng deplângeam deplânsei deplânsesem
a II-a (tu) deplângi (să) deplângi deplângeai deplânseși deplânseseși
a III-a (el, ea) deplânge (să) deplângă deplângea deplânse deplânsese
plural I (noi) deplângem (să) deplângem deplângeam deplânserăm deplânseserăm, deplânsesem*
a II-a (voi) deplângeți (să) deplângeți deplângeați deplânserăți deplânseserăți, deplânseseți*
a III-a (ei, ele) deplâng (să) deplângă deplângeau deplânseră deplânseseră
Intrare: deplângere
deplângere substantiv feminin
Infinitiv lung „a deplânge”.
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deplângere deplângerea
plural deplângeri deplângerile
genitiv-dativ singular deplângeri deplângerii
plural deplângeri deplângerilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)