depanat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: depana] (D. vehicule, mașini) Repus în funcțiune în urma unei pene².

depanat¹ sn [At: MDA ms / E: depana] Depanare.

DEPĂNA, depăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: deapăn] – Lat. *depanare.

dapăna v vz depăna

dapăra v vz depăna

dapâna v vz depăna

dapina v vz depăna

dăpăna v vz depăna

depana vt [At: SCL 1960, 2 / Pzi: ~nez / E: fr dépanner] (C.i. autovehicule, mașini etc.) A repune în funcțiune în urma unei pene² Si: a repara.

depăna [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (reg) dap~, dapăra, dapi~, dapâ~, dăp~, ~pâna, ~ăra¹, drep~ / Pzi: deapăn și depăn / E: lat depano, -are] 1 vt A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau pe un fus într-un scul, ori a face firele scul. 2 vt (Fig) A face o mișcare de rotație continuă. 3 vt A merge. 4 vi (Îe) A ~ din picioare A umbla mișcând repede picioarele. 5-6 vtr A merge repede. 7 vi (Reg; d. cai) A merge în trap pripit, mărunt. 8 vi (Reg; d. oameni) A merge mult pe jos. 9 vi (Reg) A merge fără rost. 10 vi A alerga. 11 vt A-și învârti degetele mari ale mâinilor. 12-13 vtr A (se) întinde, a (se) produce printr-o mișcare de întoarcere continuă (a plugului) de la un capăt al câmpului la celălalt. 14 vt A parcurge o distanță. 15 vt (Fig) A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. 16 vt (Fig; d. viață sau etape, aspecte ale ei) A trăi. 17 vt (Nob) A vorbi (mult). 18-19 vti (Fig; reg) A spune vrute și nevrute. 20 vt (Fam; îe) A lua (pe cineva) la ~t A mustra.

depănat¹ sn [At: ALECSANDRI, T. 966 / V: ghepan~ / E: depăna] 1-12 Depănare (1-12). 13 (Fig; fam) Mustrare.

depănat², ~ă a [At: LM / V: (reg) dăpân~ / Pl: ~ați, ~e / E: depăna] 1 (D. fire) Strâns în scul, în ghem sau mosor. 2 (Fig; rar) Învârtit de păr. 3 Certat. 4 Răfuit. 5 (Reg; d. oameni îf dăpânat) Slab.

depăra¹ v vz depăna

depâna v vz depăna

drepăna v vz depăna

DEPĂNA, deapăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: depăn] – Lat. *depanare.

DEPĂNA, deapăn, vb. I. Tranz. I. A înfășura firele dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc.; a face firele scul, desfășurîndu-le de pe un ghem sau de pe un fus. Își deapănă tortul Din care și-or țese lelițele portul. DEȘLIU, G. 47. Lelea Fira sta, Gheme depăna. COȘBUC, P. II 142. Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe țevi cu sucala. CREANGĂ, O. A. 299. ◊ Fig. Tu cu mînile-ncleștate, mai cu degetele depeni, Mai sucești vreo țigară, numeri fire de musteți. EMINESCU, O. I 155. ◊ Absol. I-a mai dat... o vîrtelniță de aur, care depăna singură. CREANGĂ, P. 91. ◊ Refl. Fig. Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvîrlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrîni, fuse uriașe pe care se deapănă vîntul. GÎRLEANU, L. 9. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt, a trage o săpuneală. De-amu, bine că mi-ai spus; laspe mine, că ți-l iau eu la depănat! CREANGĂ, A. 56. II. Fig. 1. (Cu privire la unități de timp, la idei sau la expuneri de idei care se succed în șir neîntrerupt) A desfășura, a înșira. Cîțiva oameni par că și-ar depăna amintirile, pronunțînd cuvinte și fraze fantastice. BOGZA, C. O. 305. Ea își depăna încă firul aurit al visurilor ei copilărești. BUJOR, S. 31. Cîtă filozofie n-am depănat împreună toată noaptea aceea. CARAGIALE, O. III 232. Să-ncep a depăna firul poveștii. CREANGĂ, P. 184. ◊ Refl. Toată întîmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. CAMILAR, N. I 102. Se depănau pe dinaintea ochilor zilele de mîine. PAS, Z. I 313. Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cîntec ce sporește, mai larg, tot mai sonor. VLAHUȚĂ, O. A. I 56. ◊ Refl. pas. Cîțiva comeseni se așezaseră în largi fotolii de trestie și se depănau banalități curente. CAMIL PETRESCU, U. N. 108. 2. A parcurge (un drum, o distanță). Cu pasul meu lacom de drumuri Eu deapăn distanțele ghem. BENIUC, V. 63. Deapănă kilometri între ușă și fereastră. VLAHUȚĂ, O. A. III 110. ◊ Intranz. (În expr.) A depăna din picioare = a umbla mișcînd repede picioarele. Își îndesau în cap pălăriile bortite... și prindeau să depene iute din picioarele goale, luînd cărarea tîrgului. SADOVEANU, P. S. 79.

DEPĂNAT², -Ă, depănați, -te, adj. (Despre fire) Strîns în scul, în ghem sau pe mosor.

DEPĂNAT¹ s. n. Depănare.

DEPANA vb. I. tr. A înlătura, a repara penele la un autovehicul, la o mașină etc. [< fr. dépanner].

DEPANA vb. tr. a înlătura, a repara o pană la un autovehicul, la o mașină. (< fr. dépanner)

control-depănat s. n. (text.) Sectorul de control al depănării corecte a firelor ◊ „Pe tânăra muncitoare I.C. de la control-depănat o întâlnești des pe aici.” Sc. 20 V 61 p. 1 (din control + depănat; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 135)

A DEPANA ~ez tranz. (autovehicule, mașini) A repune în funcțiune, înlăturând o pană; a repara. /<fr. dépanner

A DEPĂNA depăn 1. tranz. 1) (firul de pe un scul sau de pe un fus) A desfășura, înfășurând pe un mosor sau făcând ghem. 2) (firul unui ghem sau fus) A face scul. 3) A face să se depene. 2. intranz.: ~ din picioare a merge mișcând repede picioarele. /<lat. depanare

A SE DEPĂNA pers. 3 se deapănă intranz. fig. (despre gânduri, amintiri etc.) A trece prin memorie. /<lat. depanare

dăpănà v. V. depăna.

depănà v. 1. a înfășură firul pe ghem sau pe mosor: țăranca dapănă tortul; 2. fig. a desfășura: dapănă firul povestei CR. [Lat. *DEPANARE (din PANUS, fir de urzeală depănat)].

depănat n. 1. lucrarea de a depana și rezultatul ei; 2. fig. fam. frecuș: las’ pe mine, ți-l iau eu la depănat CR. [V. depănà].

dépăn, a -á v. tr. (var. din depăr maĭ degrabă de cît d. lat. *depânare, d. pânus, firu țesătoruluĭ; it. dipanare, a depăna; pv. debanar, sp. devanar, pg. dobar. – Depăn, depenĭ, deapănă, să depene, ca și legăn, peptăn). Înfășor firu, desfășurat din scul și formez un ghem saŭ o păpușă. Fig. Fam. A depăna o poveste, a o înșira, a o spune. A depăna pe cineva, a-l lua din scurt, a-l mustra, a-l judeca.

depănát n., pl. urĭ. Acțiunea de a depăna. Fig. Fam. Iaŭ la depănat, iaŭ din scurt, trag un frecuș, mustru.

depana (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 1 sg. depanez, 3 depanează; conj. prez. 1 sg. să depanez, 3 să depaneze

depăna (a ~) (a înfășură fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. depăn, 2 sg. depeni, 3 deapănă; conj. prez. 1 sg. să depăn, 3 să depene; imper. 2 sg. afirm. deapănă

depănat (depănare) s. n., pl. depănaturi

depana (a ~) (a repara) vb., ind. prez. 3 depanează

!depăna (a ~) (a înfășura fire textile) vb., ind. prez. 1 sg. depăn, 2 sg. depeni, 3 deapănă; conj. prez. 1 sg. să depăn, 2 sg. să depeni, 3 să depene

depănat (depănare) s. n., pl. depănaturi

depana vb., ind. prez. 1 sg. depanez, 3 sg. și pl. depanează

depăna vb., ind. prez. 1 sg. deapăn/depăn, 2 sg. depeni, 3 sg. deapănă; conj. prez. 3 sg. și pl. depene

depănat s. n., pl. depănaturi

deapăn (v. depăna)

depăna (ind. prez. 1 sg. deapăn)

depăn, depeni 2, deapănă 3, depene 3 conj.

DEPANA vb. (TEHN.) a repara, (pop.) a drege. (A ~ un vehicul, un televizor.)

DEPĂNA vb. (TEXT.) a înfășura. (A ~ fire textile pe un mosor.)

DEPANA vb. (TEHN.) a repara, (pop.) a drege. (A ~ un vehicul, un televizor.)

DEPĂNA vb. a înfășura. (A ~ fire textile pe un mosor.)

A depăna ≠ a desfășura

depăna (deapăn, depănat), vb. – 1. A înfășura fire dintr-un scul pe un mosor. – 2. A desfășura, a înșira gînduri etc. – Mr. deapin, dipinare, megl. depin. Lat. *dēpēnāre, de la pānus (Körting 2493; Densusianu, Filologie, 447; Pușcariu 492; Candrea-Dens., 483; REW 2569; Tiktin; Candrea); cf. it. dipannare, prov., cat. debanar, sp. devanar, port. dobar. Philippide, Principii, 99, pleca greșit de la lat. dēpῑlāre. – Der. depănătoare, s. f. (vîrtelniță); depănător, s. m. (muncitor specializat în depănat); depănătură, s. f. (acțiunea de a depăna; cantitate de fir depănat).