deosebi¹ av [At: VARLAAM, C. 135 / V: ~săbi¹, ~sibi, deu~ / S și: de osebi / E: de⁴ + osebi¹] (Înv) 1 În poziție izolată. 2 În altă parte. 3 Separat. 4 Într-o parte. 5 Pe rând. 6 În mod special. 7 Nu numai (că). 8 Independent. 9 Mai ales. 10 (Urmat de pp „de”) În afară de... 11 În plus. 12 În parte. 13 Superior (semenilor). 14 Independent. 15 De obicei.

deosebi² [At: (a. 1645) HERODOT, 427 / V: (îvp) dăo~, ~săbi², ~sibi / P: de-o~ / Pzi: ~besc / E: de² + osebi] 1-2 vtr (Îvp) A (se) îndepărta de cineva sau de ceva. 3-4 vtr (Înv) A (se) separa. 5-6 vtr A (se) desprinde. 7 vr A se diferenția de cineva sau de ceva. 8 vt A recunoaște o ființă dintre altele asemănătoare Si: a desluși, a discerne, a distinge, a identifica. 9 vt (Înv) A elimina. 10 vr A se ridica deasupra celorlalți Si: a se distinge, a se remarca. 11-12 vtr A (se) specifica. 13 vrp (Îvr) A se excepta. 14 vt A da unei ființe o notă specifică. 15 vrp A fi limpede, clar, distinct pentru privire. 16 vr (Rar) A se semnala. corectat(ă)

DEOSEBI, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. IST. R.P.R. 721. ◊ Tranz. E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260. Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. ♦ Tranz. A face distincție între două sau mai multe lucruri; a distinge. Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. 2. Tranz. A recunoaște un lucru dintre altele; a desluși, a distinge, a discerne. Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. ◊ Refl. pas. Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. ♦ Tranz. A remarca, a prefera, a alege. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. 3. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cît și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. – Variantă: (regional) deosibi (CARAGIALE, O. II 120) vb. IV.

DEOSEBI, deosebesc, vb. IV. – [Var.: (reg.) deosibi vb. IV] – Din [în]deosebi.

A DEOSEBI ~esc tranz. 1) (ființe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a desluși; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti

A SE DEOSEBI mă ~esc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenția; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti

deosèbi adv. la o parte (rar întrebuințat): în deosebi, mai ales. [Vechiu-rom. osebi = slav. O SEBIE, pentru sine].

deosebì v. 1. a despărți cu simțurile, cu mintea: a deosebi oile de capre; fig. a deosebi binele de rău; 2. a face o deosebire; 3. a nu semăna: frate de frate se deosebește; 4. a se semnala, a se distinge. [V. deosebi].

deosébĭ (în) loc. adv. (de și vsl. osobi, osobĭ, osobe, pentru sine, separat, d. sobĕ care vine din svoĭ, al săŭ, propriŭ, sebĕ, luĭ, sîrb. o sebi, p. sine, osobit, deosebit. V. slobod). Rar. În special, cu deosebire, maĭ ales. – În Cod. Vor. usebĭ, la o parte, deosebit.

deosăbi¹ v vz deosebi¹

deosăbi² v vz deosebi²

deosebit¹ sn [At: MDA ms / E: deosebi] 1 (Înv) Despărțire. 2 Diferență.

deosebit², ~ă [At: CANTEMIR, I. I. II, 289 / V: (înv) dăo~, ~sib~ / Pl: ~iți, ~e / E: deosebi²] 1 a Separat. 2 a Diferit. 3 a Divers. 4 a (D. oameni) Ieșit din comun. 5 a Distins. 6 a Foarte mare. 7 av Foarte. 8 av Cât se poate de... 9 av În afară de...

deosibi v vz deosebi²

deusebi av vz deosebi¹

îndeosebi av [At: DA / P: ~de-o~ / E: în + deosebi] Mai ales.

DEOSEBIT¹ adv. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Foarte, cît se poate de..., nespus de... Probleme deosebit de interesante. ▭ Avea un cap deosebit de frumos. DUMITRIU, N. 153. 2. În afară de..., pe lîngă... Deosebit de romîni, pe care, în lipsă de alte pricini, legătura sîngelui i-ar fi silit a sta mai bine cu frații lor din țară decît cu neam străin, chiar sașii și săcuii erau cu totul în favoarea lui Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 225. (Pleonastic) Stăpînu-tău, ca stăpînu-tău; ce ț-a face el, asta-i deosebit de bașca, zise împăratul. CREANGĂ, P. 266.

DEOSIBI vb. IV v. deosebi.

ÎNDEOSEBI adv. Mai ales, mai cu seamă, în special. Trandafiri nu mai văzusem niciodată și îndeosebi niciodată nu ajunsese pînă la mine turburătorul lor parfum. GALACTION, O. I 57. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi. EMINESCU, O. I 112.

DEOSIBI vb. IV. v. deosebi.

DEOSEBIT adv. 1) În mod separat; despărțit (de alții); aparte. 2) Extrem de; tare; foarte. 3) Afară de...; pe lângă... /v. a (se) deosebi

ÎNDEOSEBI adv. Mai cu seamă. [Sil. -de-o-] /în + a deosebi

deosebit a. 1. diferit; 2. rar și excelent, distins. ║ adv. deosebit de, afară de.

osebì v. V. deosebi.

deosebésc și (vest) ibésc (eo 2 silabe) v. tr. (din maĭ vechĭu osebesc și usebesc, d. vsl. osobiti sen și osebiti sen, a se deosebi. V. deosebĭ). Separ, despart: a deosebi oile de capre. Disting, cunosc, văd: e întuneric și nu deosebesc cîțĭ oamenĭ sînt. Fac deferență, deosebire: Dumnezeŭ nu deosebește buniĭ de răi și ploŭă peste toțĭ. V. refl. Mă disting, mă văd: ningea așa de tare în cît nu se maĭ deosebea satu. Difer, nu semăn: măgaru, deși seamăn cu calu, se deosebește în multe.

deosebít, -ă adj. (d. deosebesc). Separat. Distins. Diferit. Adv. În mod deosebit: a locui deosebit. Deosebit de asta, afară de asta, pe lîngă asta, apoĭ. – Vechĭ osebit.

osebésc, V. deosebesc.

usebésc, V. deosebésc.

usébĭ, V. deosebĭ.

deosebi (a ~) (desp. de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebesc, 3 sg. deosebește, imperf. 1 deosebeam; conj. prez. 1 sg. să deosebesc, 3 să deosebească

deosebi (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebesc, imperf. 3 sg. deosebea; conj. prez. 3 să deosebească

deosebi vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebesc, imperf. 3 sg. deosebea; conj. prez. 3 sg. și pl. deosebească

deosebi (verb)

deosebi.

îndeosebi (desp. -de-o-) adv.

îndeosebi (-de-o-) adv.

îndeosebi adv. (sil. -de-o-)

îndeosebi

deosebesc.

în deosebi.

DEOSEBI vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.

DEOSEBI adv. v. aparte, deosebit, separat.

DEOSEBI vb. v. despărți, izola, separa.

deosebi adv. v. APARTE. DEOSEBIT. SEPARAT.

deosebi vb. v. DESPĂRȚI. IZOLA. SEPARA.

DEOSEBI vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință nuanțele.) 2. a se diferenția, a diferi, a varia, (înv.) a se feluri. (Obiceiurile se ~ de la un popor la altul.) 3. a se distinge, a se evidenția, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (înv.) a se însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea sa?)

A (se) deosebi ≠ a semăna

DEOSEBIT adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. distinct. 3. adj. aparte. 4. adj. aparte, individual, neobișnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. v. diferit. 6. adj. v. distinct. 7. adj. v. separat. 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) bașca. (~ de asta, i-a mai dat și...) 9. adj. v. divergent. 10. adj. v. variat. 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~.) 12. adj. v. eminent. 13. adj. v. important. 14. adj. v. admirabil. 15. adj. v. remarcabil. 16. adj. v. ales. 17. adj. mare. (I se face o ~ cinste.) 18. adv. v. foarte.

ÎNDEOSEBI adv. v. tocmai.

DEOSEBIT adj., adv. 1. adj. anume, anumit, aparte, special, (înv. și pop.) osebit. (Cu o metodă ~.) 2. adj. aparte, distinct, separat, special. (Secția ocupă o clădire ~.) 3. adj. aparte, particular, special, specific, sui-generis. (Un gust ~.) 4. adj. aparte, individual, neobișnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. diferit. (Au trăit în vremuri ~.) 6. adj. diferit, distinct, (înv. și pop.) osebit. (Două cete, două grămezi ~.) 7. adj. diferit, distinct, separat, (înv. și reg.) chilin. (Problemele impun rezolvări ~.) 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) bașca. (~ de asta, i-a mai dat și...) 9. adj. diferit, divergent. (Au concepții ~.) 10. adj. diferit, divers, felurit, variat, (înv. și pop.) osebit, (înv.) despărțit, variu. (Un sortiment ~ de mărfuri). 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~). 12. adj. ales, distins, eminent, ilustru, remarcabil. (Un profesor ~.) 13. adj. important, însemnat, mare, notabil, prețios, remarcabil, serios, substanțial, temeinic, valoros, (fig.) consistent. (A adus o ~ contribuție la dezvoltarea științei.) 14. adj. admirabil, excelent, încîntător, remarcabil. (Un spectacol ~.) 15. adj. însemnat, remarcabil. (A repurtat un succes ~.) 16. adj. ales, aparte, distins, (înv. și reg.) scump. (Vorbe ~.) 17. adj. mare (I se face o ~ cinste.) 18. adv. excepțional, extraordinar, extrem, foarte, grozav, teribil (~ de bun.)

ÎNDEOSEBI adv. chiar, tocmai, (înv. și pop.) osebit. (~ asta îi place lui.)

Deosebit ≠ analog, asemănat, asemănător, asemenea, identic, obișnuit, ordinar