12 definiții pentru denunțare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DENUNȚARE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2).[1]V. denunța.

  1. Denunț nu are sensul 2. — gall

denunțare sf [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 332 / V: (înv) ~nciare, ~nțiare / Pl: ări / E: denunța] 1 Denunț (1-2). 2 Pâră. 3 Comunicare oficială prin care se anunță faptul că un contract (sau un act) nu mai este în vigoare. 4 Reziliere unilaterală a unui contract.

DENUNȚARE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. 1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin manifestarea de voință unilaterală a uneia dintre părți. 2. Denunț (2).[1]V. denunța.

  1. Denunț nu are sensul 2. — gall

DENUNȚARE, denunțări, s. f. Acțiunea de a denunța. 1. Denunț, delațiune. Pînă la denunțare, nu mai eram decît complicele asasinului. CAMIL PETRESCU, T. I 332. 2. Anunțare a încetării sau ruperii unui contract, unei convenții, unui pact etc. Plata drepturilor cuvenite angajatului se va face în ziua denunțării contractului de muncă. COD. M. 22.

DENUNȚARE s.f. Acțiunea de a denunța; denunț. [< denunța].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

denunțare s. f., g.-d. art. denunțării; pl. denunțări

denunțare s. f., g.-d. art. denunțării; pl. denunțări

denunțare s. f., g.-d. art. denunțării; pl. denunțări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DENUNȚARE s. denunț, (livr.) delațiune, (pop.) pîră, (înv.) sicofantie, (fam. fig.) turnare. (~ adresată justiției.)

Intrare: denunțare
denunțare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • denunțare
  • denunțarea
plural
  • denunțări
  • denunțările
genitiv-dativ singular
  • denunțări
  • denunțării
plural
  • denunțări
  • denunțărilor
vocativ singular
plural
denunciare
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • denunciare
  • denunciarea
plural
  • denuncieri
  • denuncierile
genitiv-dativ singular
  • denuncieri
  • denuncierii
plural
  • denuncieri
  • denuncierilor
vocativ singular
plural
denunțiare
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • denunțiare
  • denunțiarea
plural
  • denunțieri
  • denunțierile
genitiv-dativ singular
  • denunțieri
  • denunțierii
plural
  • denunțieri
  • denunțierilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

denunțare, denunțărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a denunța și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Desfacere a unui contract sau a unui tratat prin voința unilaterală a uneia dintre părți. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Plata drepturilor cuvenite angajatului se va face în ziua denunțării contractului de muncă. COD. M. 22. DLRLC
    • 1.2. . DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Pînă la denunțare, nu mai eram decît complicele asasinului. CAMIL PETRESCU, T. I 332. DLRLC
etimologie:
  • vezi denunța DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.