14 definiții pentru denunțător

denunțătór, ~oáre smf, a [At: GHICA, S., ap. CADE / V: (înv) ~nciatór, ~țiatór / Pl: ~i, ~oáre / E: denunța + -ător] 1-4 (Persoană) care denunță (1-2) Si: (îvr) denunțant (1-4). 5-8 Denunțant (5-8).

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur).

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur).

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță; pîrîtor, delator.

denunțătór s. m., pl. denunțătóri

denunțătór s. m., pl. denunțătóri

DENUNȚĂTÓR s. pârâtor, (livr.) delator, sicofant, (înv.) prepuitor, vadnic, (fam. fig.) turnător. (Un ~ ordinar.)

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană care denunță. V. delator. [< denunța + -tor, după fr. dénonciateur].

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE s. m. f. cel care face un denunț; delator. (după fr. dénonciateur)

DENUNȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care denunță; pârâtor; delator. / a denunța + suf. ~ător

denunțător m. cel ce denunță.

denunțătoáre s. f., g.-d. art. denunțătoárei; pl. denunțătoáre

denunțătoáre s. f., g.-d. art. denunțătoárei; pl. denunțătoáre


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DENUNȚĂTÓR s. pîrîtor, (livr.) delatór, sicofánt, (înv.) prepuitór, vádnic, (fam. fig.) turnătór. (Un ~ ordinar.)

Intrare: denunțător
denunțător substantiv masculin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular denunțător denunțătorul
plural denunțători denunțătorii
genitiv-dativ singular denunțător denunțătorului
plural denunțători denunțătorilor
vocativ singular
plural