14 definiții pentru denunțătoare

denunțătoáre s. f., g.-d. art. denunțătoárei; pl. denunțătoáre

denunțătoáre s. f., g.-d. art. denunțătoárei; pl. denunțătoáre

denunțătór, ~oáre smf, a [At: GHICA, S., ap. CADE / V: (înv) ~nciatór, ~țiatór / Pl: ~i, ~oáre / E: denunța + -ător] 1-4 (Persoană) care denunță (1-2) Si: (îvr) denunțant (1-4). 5-8 Denunțant (5-8).

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur).

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță. – Denunța + suf. -ător (după fr. dénonciateur).

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE, denunțători, -oare, s. m. și f. Persoană care denunță; pîrîtor, delator.

denunțătór s. m., pl. denunțătóri

denunțătór s. m., pl. denunțătóri

DENUNȚĂTÓR s. pârâtor, (livr.) delator, sicofant, (înv.) prepuitor, vadnic, (fam. fig.) turnător. (Un ~ ordinar.)

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană care denunță. V. delator. [< denunța + -tor, după fr. dénonciateur].

DENUNȚĂTÓR, -OÁRE s. m. f. cel care face un denunț; delator. (după fr. dénonciateur)

DENUNȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care denunță; pârâtor; delator. / a denunța + suf. ~ător

denunțător m. cel ce denunță.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DENUNȚĂTÓR s. pîrîtor, (livr.) delatór, sicofánt, (înv.) prepuitór, vádnic, (fam. fig.) turnătór. (Un ~ ordinar.)

Intrare: denunțătoare
denunțătoare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular denunțătoare denunțătoarea
plural denunțătoare denunțătoarele
genitiv-dativ singular denunțătoare denunțătoarei
plural denunțătoare denunțătoarelor
vocativ singular
plural