DENEGAȚIE, denegații, s. f. (Înv.) Denegare. – Din fr. dénégation.

denegație sf [At: HELIADE, O. II, 360 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr dénégation] (Îvr) Negare.

DENEGAȚIE, denegații, s. f. Denegare. – Din fr. dénégation.

DENEGAȚIE s.f. Denegare. [Gen. -iei, var. denegațiune s.f. / cf. lat. denegatio, it. denegazione].

DENEGAȚIE s. f. negare în justiție. (< fr. dénégation)

denegațiune sf vz denegație

DENEGAȚIUNE s.f. v. denegație.

*denegațiúne f. (lat. denegátio, -ónis). Acțiunea de a denega. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

denegație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. denegația (desp. -ți-a), g.-d. art. denegației; pl. denegații, art. denegațiile (desp. -ți-i-)

denegație (înv.) (-ți-e) s. f., art. denegația (-ți-a), g.-d. art. denegației; pl. denegații, art. denegațiile (-ți-i-)

denegație s. f. → negație