4 definiții pentru deminutiv

deminutív, ~ă a, sn vz diminutiv

*deminutív V. diminutiv.

* diminutiv și de-, -ă adj. (lat. de- și diminutivus; fr. diminutif, it. diminutivo. V. diminuez, minut, mărunt). Gram. Se zice despre cuvintele care, în semn de ĭubire orĭ dispreț, micșorează ideĭa cuvîntuluĭ din care se derivă, ca: cal, căluț; Jidan, Jidănaș. S.n. Un diminutiv. Care arată micșorarea: sufix diminutiv (și diminutival). V. augmentativ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

diminutiv (fr. diminutif „care micșorează)”, orice cuvânt de natură nominală sau adverbială, format cu ajutorul unui sufix special (diminutival), pentru a arăta că lucrul sau ființa denumită – ca interlocutor într-un dialog sau la care ne referim – este văzută de vorbitor, în mod real sau fictiv, mai mică decât celelalte sau decât e în realitate: grădiniță, fetiță, floricele, anișori, încetinel (A). D. nominal (substantival, adjectival) sau adverbial exprimă nu numai subdimensionarea obiectului sau acțiunii, ci și îndulcirea imaginii obiectului (însuflețit ori neînsuflețit) prin care poate comunica, de obicei, sentimentul alintării, numit cu un termen consacrat hipocoristic. Întrebuințat cu o semnificație în plus față de sensul său obiectiv (subdimensionarea obiectului), d. este o figură de stil. Ca figură de stil, funcția esențială a d. este exprimarea unei atitudini estetice a vorbitorului față de obiectul diminutivat, pentru că d. este simțit și ca o expresie „frumoasă”. Așa, de exemplu, în bădiță, fata din popor vede nu un iubit mai mic decât ar putea să fie, ci un flăcău frumos. Aceeași situație o are și perechea feminină a termenului, adică mândruță – deși în cazul acestui termen s-ar putea presupune că el exprimă și preferința bărbaților pentru tipul „mignon” al femeii („drăguț, delicat”, DEX). Ca figură de stil. d. poate fi clasificat după cum urmează: d. hipocoristic: copilaș, fetiță, bărbățel; d. ironic: soldățel, profesoraș; d. eufemistic: când atenuează expresia unei însușiri, fie cu accent hipocoristic: prostuțule, fie direct, ca diminutiv pur și simplu: „e cam prostuț, sărăcuțul de el”; d. hipalagă, când vorbitorul proiectează însușirea diminutivală a copilului asupra unui obiect care îl interesează pe copil (un gen de mutație psihologică subiect obiect): „să bea copilul un lăptic?” „vrei, puișor, să bei apiță?”; d. sarcastic: „mi-a făcut o trebușoară, ticălosul, pe care n-o s-o uit”; d. hiperbolă: „a muncit, sărmanul, toată ziulica!”; d. patetic: „vai! ce-a mai plâns, sărmănica!

Intrare: deminutiv
deminutiv
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.