3 intrări

24 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

demént, ~ă [At: BARCIANU / Pl: ~nți, ~e / E: fr dément] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de alienare mentală Si: nebun. 3-4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă (demență (1) sau) lipsă de rațiune Si: nebunesc.

demență sf [At: NEGULICI / V: (îvr) ~ție / Pl: ~țe / E: fr démence, lat dementia] 1 Alienație mintală Si: nebunie. 2 (Nob; îlv) A cădea în ~ A înnebuni. 3 Purtare zvăpăiată.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. ◊ Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia.

DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Alienație mintală; nebunie. ◊ Demență precoce = formă de schizofrenie care apare la tineri. Demență senilă = demență care progresează odată cu vârsta. ♦ Fig. Surescitare intensă. – Din fr. démence, lat. dementia.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj. Care și-a pierdut mintea, alienat, nebun. Constantin, dement, îl trăsni cu tîrnăcopul drept în frunte. GALACTION, O. I 151. Omul acela era dement sau imbecil. CAMIL PETRESCU, T. III 310.

DEMÉNȚĂ, demențe, s. f. Pierdere a minții, alienație mintală; nebunie. E pe cale să facă o demență melancolică. CAMIL PETRESCU, T. III 45. ♦ Fig. Stare de surescitare intensă. Dar de unde putea să știe... că de azi înainte demența mea a intrat într-o altă fază? IBRĂILEANU, A. 112.

DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].

DEMÉNȚĂ s.f. Alienație mintală, nebunie. ♦ (Fig.) Surescitare intensă (vecină cu nebunia). [Cf. fr. démence, it. demenza, lat. dementia].

DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demențial. (< fr. dément, lat. demens)

DEMÉNȚĂ s. f. 1. alienație mintală, nebunie. 2. (fig.) surescitare intensă (vecină cu nebunia). (< fr. démence, lat. dementia)

DEMÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre oameni) Care are tulburări psihice grave; ieșit din minți; nebun; alienat. /<fr. dément, lat. demens, ~ntis

DEMÉNȚĂ ~e f. 1) Stare a unei persoane demente; alienație; nebunie. 2) Manifestare de om dement. /<fr. démence, lat. dementia

demență f. 1. sminteală; 2. purtare svăpăiată.

*demént, -ă adj. și s. (lat. démens, -éntis, d. mens, minte). Nebun, alienat.

*deménță f. pl. e (lat. dementia). Nebunie, zdruncinarea rațiuniĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

demént adj. m., s. m., pl. deménți; adj. f., s. f. deméntă, pl. deménte

deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe

demént adj. m., s. m., pl. deménți; f. sg. deméntă, pl. deménte

deménță s. f., g.-d. art. deménței; pl. deménțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEMÉNT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc.

DEMÉNȚĂ s. 1. v. nebunie. 2. demență precoce = schizofrenie.

DEMENT adj., s. 1. adj., s. alienat, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. demențial, nebunesc, smintit. (Un act ~.)

DEMENȚĂ s. (MED.) 1. alienare, alienație, nebunie, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, (pop.) nebuneală, (înv. și reg.) smintă, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînzie, (prin Bucov.) sălteală, (Mold.) zăluzeală, zăluzie, zărgheală, zărghenie, (fam.) căpială, (fig.) rătăcire, scrînteală, țăcăneală. 2. demență precoce = schizofrenie.

Intrare: dement (adj.)
dement adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dement
  • dementul
  • dementu‑
  • dementă
  • dementa
plural
  • demenți
  • demenții
  • demente
  • dementele
genitiv-dativ singular
  • dement
  • dementului
  • demente
  • dementei
plural
  • demenți
  • demenților
  • demente
  • dementelor
vocativ singular
plural
Intrare: dementă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dementă
  • dementa
plural
  • demente
  • dementele
genitiv-dativ singular
  • demente
  • dementei
plural
  • demente
  • dementelor
vocativ singular
plural
Intrare: demență
demență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • demență
  • demența
plural
  • demențe
  • demențele
genitiv-dativ singular
  • demențe
  • demenței
plural
  • demențe
  • demențelor
vocativ singular
plural
demenție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • demenție
  • demenția
plural
  • demenții
  • demențiile
genitiv-dativ singular
  • demenții
  • demenției
plural
  • demenții
  • demențiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)