18 definiții pentru deliciu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice.

DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare; desfătare. ♦ Fig. (Fam.) Lucru, ființă încântătoare. – Din lat. delicium, fr. délice.

delíciu sn [At: CALENDARIU (1794), 28/25 / V: ~iție sf / Pl: ~ii și (înv) ~ri / E: fr délice, lat delicium] 1 Plăcere foarte mare Si: desfătare, încântare. 2 Savoare. 3-4 (Fig; fam) Lucru (sau ființă) încântătoare.

DELÍCIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare. V. desfătare, încîntare. Alții... gustă cu deliciu atît cît le poate dărui clipa. CAMIL PETRESCU, T. II 292. Sorbirăm cu deliciu din băutura înviorătoare. M. I. CARAGIALE, C. 17. Vă închipuiți că n-aș vrea să viu la Iași... să gust deliciile unui triumf de cabotin? CARAGIALE, O. VII 428. ◊ Fig. (Familiar) Se admiră în oglindă și o sărută cu veselie. – Ești un deliciu. CAMIL PETRESCU, T. I 452.

DELÍCIU s.n. Plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. [Pron. -ciu. / cf. fr. délice, lat. delicium].

DELÍCIU s. n. plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. (< lat. delicium, fr. délice)

DELÍCIU ~i n. 1) Plăcere mare și aleasă; desfătare; încântare. 2) fig. Lucru sau ființă încântătoare. [Sil. -li-ciu] /<lat. delicium, fr. délice

deliciu n. plăcere extremă, desfătare.

*delíciŭ n. (lat. delicium. V. delectez). Plăcere, voluptate, fericire: deliciile călătoriilor, acest copil face deliciile mameĭ sale, ce deliciŭ a ști cauzele lucrurilor!


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

delíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (-ci-i-)

delíciu s. n. [-ciu pron. -cĭu], art. delíciul; pl. delícii, art. delíciile (sil. -ci-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DELÍCIU s. v. delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă.

DELÍCIU s. savoare. (~ul unei mâncări.)

deliciu s. v. DELECTARE. DESFĂTARE. FARMEC. ÎNCÎNTARE. PLĂCERE. VOLUPTATE. VRAJĂ.

DELICIU s. savoare. (~ unei mîncări.)

Deliciu ≠ aversiune, oroare, repulsie, scârbă


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

delíciu (delícii), s. n. – Plăcere, desfătare. Lat. delicium (sec. XIX). – Der. delicios, adj., din fr. délicieux.

Intrare: deliciu
  • pronunție: delicĭu
substantiv neutru (N54)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deliciu
  • deliciul
  • deliciu‑
plural
  • delicii
  • deliciile
genitiv-dativ singular
  • deliciu
  • deliciului
plural
  • delicii
  • deliciilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deliciu

  • 1. Plăcere deosebit de mare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: desfătare plăcere savoare încântare 3 exemple
    exemple
    • Alții... gustă cu deliciu atît cît le poate dărui clipa. CAMIL PETRESCU, T. II 292.
      surse: DLRLC
    • Sorbirăm cu deliciu din băutura înviorătoare. M. I. CARAGIALE, C. 17.
      surse: DLRLC
    • Vă închipuiți că n-aș vrea să viu la Iași... să gust deliciile unui triumf de cabotin? CARAGIALE, O. VII 428.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat familiar Lucru, ființă încântătoare.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Se admiră în oglindă și o sărută cu veselie. – Ești un deliciu. CAMIL PETRESCU, T. I 452.
        surse: DLRLC

etimologie: