delea sf vz derea^[1] corectat(ă)

deli-ceauș sm [At: DIONISIE, C. 210 / Pl: ~i / E: tc deli-çauş] (Înv) Caporal în armata turcească.

derea¹ sf [At: T. PAPAHAGI, CL. / V: delea / Pl: ~ele / E: tc dere] (Tcîr) 1 Vale îngustă și puțin adâncă, cu fundul aproape plat și cu versantele în pantă ușoară Si: vâlcea. 2 Apă curgătoare mică situată de-a lungul unei vâlcele.

direa sf vz derea

derea (pop.) s. f., art. dereaua, g.-d. art. derelei; pl. derele

derea (rar) s. f., art. dereaua, g.-d. art. derelei; pl. derele, art. derelele

derea s. f., art. dereaua (sil. -rea-ua), g.-d. art. derelei; pl. derele

deli (-lesc, -it), vb. A da, a împărți. Bg. deliă „a împărți”, din sl. dĕlŭ „parte”; cf. deal. Cuvînt rar. Pare identic, sau cel puțin trebuie să se fi încrucișat cu dili. – Der. delniță, s. f. (înv., și Olt., țarină, arătură), din sl. dĕlnica (Miklosich, Slaw. Elem., 22); delnic, adj. (înstărit, avut), din sl. dĕlnikŭ.

Dele/a, -anu, -ni, -neea v. Nedelea I 5 și Pantelimon VI 2.