2 intrări

16 definiții

deificát2, ~ă a [At: MDA ms / P: de-i~ / Pl: ~áți, ~e / E: deifica] 1 (D. obiecte sau ființe) Considerat zeu. 2 (D. obiecte sau ființe) Căruia i s-au atribuit puteri divine. 3 (Fig) Cinstit peste măsură.

deificát1 sn [At: MDA ms / P: de-i~ / Pl: (nob) ~uri / E: deifica] 1-5 Deificare (1-5).

DEIFICÁT adj. v. zeificat.

deificá vt [At: NEGULICI / P: de-i~ / Pzi: ~ífic și (îvr) ~icéz / E: fr déifier, lat deificare] (Liv) 1 A considera ceva sau pe cineva ca fiind zeu Si: (înv) a deiface (1). 2-3 A atribui puteri divine (unui obiect sau) unei ființe Si: a zeifica, (înv) a deiface (2-3). 4 (Fig) A cinsti peste măsură.

DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier.

DEIFICÁ, deífic, vb. I. Tranz. A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pr.: -de-i-] – Din lat. deificare, fr. déifier.

deificá (a ~) (de-i-) vb., ind. prez. 3 deífică

deificá vb. (sil. de-i-), ind. prez. 1 sg. deífic, 3 sg. și pl. deífică

DEIFICÁ vb. I. tr. (Liv.) A atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. [Pron. de-i-, p.i. deífic. / < it., lat. deificare].

DEIFICÁ vb. tr. 1. a atribui putere divină unei ființe sau unui lucru; a zeifica. 2. (fig.) a diviniza. (lat. deificare, fr. déifier)

A DEIFICÁ deífic tranz. 1) (ființe sau lucruri) A trata cu dragoste sau admirație exagerată; a iubi ca pe un zeu; a adora; a zeifica; a diviniza; a idolatriza; a venera. 2) (ființe) A trece în rândul zeităților; a diviniza; a zeifica; a idolatriza. [Sil. de-i-] /<lat. deificare, fr. déifier

deificà v. 1. a pune în numărul zeilor; 2. fig. a lăuda peste măsură.

*deífic, a -á v. tr. (lat. dei-fico, -fi-cáre, d. deus, zeŭ, și fic, ca în edi-fic). Pun în număru zeilor. Fig. Laud peste măsură. V. apoteozez.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEIFICÁT adj. divinizat, zeificat, (înv.) îndumnezeít, înzeít. (Pămîntean ~.)

DEIFICÁ vb. a diviniza, a zeifica, (înv.) a índumnezei. (A ~ o ființă muritoare.)

Intrare: deifica
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deifica deificare deificat deificând singular plural
deifică deificați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deific (să) deific deificam deificai deificasem
a II-a (tu) deifici (să) deifici deificai deificași deificaseși
a III-a (el, ea) deifică (să) deifice deifica deifică deificase
plural I (noi) deificăm (să) deificăm deificam deificarăm deificaserăm, deificasem*
a II-a (voi) deificați (să) deificați deificați deificarăți deificaserăți, deificaseți*
a III-a (ei, ele) deifică (să) deifice deificau deifica deificaseră
Intrare: deificat
deificat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deificat deificatul deifica deificata
plural deificați deificații deificate deificatele
genitiv-dativ singular deificat deificatului deificate deificatei
plural deificați deificaților deificate deificatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)