deictic, ~ă [At: SCL 1959, 490 / P: de-ic~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr déictique] (Grm) 1-2 sn, a (Cuvânt) care arată spre ceva. 3-4 sn, a (Cuvânt) care demonstrează ceva. 5-6 sn, a (Cuvânt) care întărește un sens.

DEICTIC, -Ă adj. (gram.) Care arată, demonstrează; care întărește un sens. [Pron. de-ic-. / < fr. déictique, lat. deicticus, cf. gr. deiktikos – demonstrativ].

DEICTIC, -Ă adj. (despre cuvinte) care arată, demonstrează; care întărește un sens. (< fr. déictique)

DEICTIC ~că (~ci, ~ce) (despre elemente de limbă) Care întărește un sens. /<fr. déictique

deictic¹ adj. m. (termen ~), pl. deictici; f. deictică (particulă ~), pl. deictice

deictic² s. n., pl. deictice

deictic¹ adj. m., pl. deictici; f. deictică, pl. deictice

deictic² s. n., pl. deictice

deictic adj. m., pl. deictici; f. sg. deictică, pl. deictice

DEICTIC, -Ă adj. (< fr. déictique, lat. deicticus, cf. gr. deiktikos – demonstrativ): în sintagma particulă deictică (v.).

DEICTIC s. n. (< adj. deictic, -ă, cf. fr. déictique, lat. deicticus, gr. deiktikos – demonstrativ): cuvânt a cărui funcție principală este de a indica un obiect în spațiu. În limba română sunt considerate d.: pronumele și adjectivele demonstrative acesta – acela, cestălalt – celălalt, aceasta – aceea, ceastălaltă – cealaltă etc.; adverbele de loc demonstrative aici – acolo, încoace – încolo, dincoace – dincolo, aproape – departe etc. și interjecțiile iată, iacă și iacătă (apropierea sau depărtarea, în raport de context).