2 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dehocà (dibocà) v. Mold. 1. a tăia carne, varză, etc.; 2. fig. a sfâșia: i se dihoca inima; 3. a istovi, a stoarce de puteri: trupul dehocat de muncă. [Origină necunoscută].

devóc (vest) și dehóc, dihóc (est), a -á v. tr. (lat. *devocare = *vocare îld. vacare, a fi deșert, cu înț. luĭ vacuare, a evacua. v. desfac 2. Cp. cu vulpe-hulpe). Fam. Sfîrtic, sfîșiĭ de tot, prăpădesc, nimicesc: lupiĭ eraŭ să-mĭ dihoace vita, plînge de i se dihoacă inima. V. refl. Mă dăhulez, mă extenuez muncind. Mă dezbin (vorbind de vite cînd alunecă pe gheață). – În Ml. a se dăvoca, a se desfunda pămîntu de multă apă.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dehocá (-c, -at), vb.1. A sacrifica, a omorî (un animal). – 2. A rupe, a sparge, a face bucăți. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. (Mold.) dihoca, (Trans.) devocă. Origine incertă. Se consideră în general reprezentant al unui lat. *devocare, în loc de *devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare „a goli.” Soluția nu este imposibilă; însă pare preferabil să se pună acest cuvînt în legătură cu seria de creații expresive dăbăla, dehula, etc. Circulă și var. desvoca, pe care Candrea, Bul. Soc. fil., I, 40 și Candrea-Dens., 474, o derivă din lat. *disvocāre. Densusianu, Rom., XXXIII, 76, pleca de la mag. dió „nucă”, dió haj „coajă de nucă”. Cf. desfăca.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dehocá (dihocá), dehóc (dihóc), vb. I (înv.) 1. a tăia. 2. a sfâșia. 3. a istovi, a stoarce de puteri.

Intrare: dehocare
dehocare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dehocare
  • dehocarea
plural
  • dehocări
  • dehocările
genitiv-dativ singular
  • dehocări
  • dehocării
plural
  • dehocări
  • dehocărilor
vocativ singular
plural
Intrare: dehoca
verb (VT10)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dehoca
  • dehocare
  • dehocat
  • dehocatu‑
  • dehocând
  • dehocându‑
singular plural
  • deho
  • dehocați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dehoc
(să)
  • dehoc
  • dehocam
  • dehocai
  • dehocasem
a II-a (tu)
  • dehoci
(să)
  • dehoci
  • dehocai
  • dehocași
  • dehocaseși
a III-a (el, ea)
  • deho
(să)
  • dehoce
  • dehoca
  • dehocă
  • dehocase
plural I (noi)
  • dehocăm
(să)
  • dehocăm
  • dehocam
  • dehocarăm
  • dehocaserăm
  • dehocasem
a II-a (voi)
  • dehocați
(să)
  • dehocați
  • dehocați
  • dehocarăți
  • dehocaserăți
  • dehocaseți
a III-a (ei, ele)
  • deho
(să)
  • dehoce
  • dehocau
  • dehoca
  • dehocaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)