2 intrări

9 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

defulat1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: defula] 1-2 Defulare (1-2).

defulat2, ~ă [At: DEX2 / Pl: ~ați, ~e / E: defula] 1-2 smf, a (Psh) (Persoană) care și-a manifestat liber ideile sau tendințele refulate în subconștient. 3 a (Psh; d. idei sau tendințe refulate în subconștient) Care s-a manifestat liber. 4-5 smf, a (Fam) (Persoană) care și-a descărcat sufletul.

DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.

DEFULÁT, -Ă, defulați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a dat curs liber ideilor sau tendințelor sale refulate înainte. – V. defula.

defulá [At: DN3 / Pzi: ~léz / E: fr défouler] 1-2 vt (Psh; d. oameni) A manifesta liber ideile sau tendințele refulate în subconștient. 3 vr (Psh; d. idei sau tendințe refulate în subconștient) A se manifesta. 4 vr (Fam) A-și descărca sufletul.

DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler.

DEFULÁ, defulez, vb. I. Tranz. (Psih.) A da curs liber ideilor sau tendințelor refulate în subconștient. ♦ (Fam.) A-și descărca sufletul. – Din fr. défouler.

DEFULÁ vb. I. refl. (Franțuzism) A se lăsa purtat de stări afective; a-și da drumul. [< fr. (se) défouler].

DEFULÁ vb. I. tr. a da curs liber ideilor și tendințelor refulate în subconștient. II. refl. (fam.) a se lăsa purtat de stări afective; a-și descărca sufletul. (< fr. défouler)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*defulá (a ~) (a exterioriza refulările) vb., ind. prez. 3 defuleáză

defulá vb., ind. prez.1 sg. defuléz, 3 sg. și pl. defuleáză

Intrare: defulat
defulat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defulat
  • defulatul
  • defulatu‑
  • defula
  • defulata
plural
  • defulați
  • defulații
  • defulate
  • defulatele
genitiv-dativ singular
  • defulat
  • defulatului
  • defulate
  • defulatei
plural
  • defulați
  • defulaților
  • defulate
  • defulatelor
vocativ singular
plural
Intrare: defula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defula
  • defulare
  • defulat
  • defulatu‑
  • defulând
  • defulându‑
singular plural
  • defulea
  • defulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defulez
(să)
  • defulez
  • defulam
  • defulai
  • defulasem
a II-a (tu)
  • defulezi
(să)
  • defulezi
  • defulai
  • defulași
  • defulaseși
a III-a (el, ea)
  • defulea
(să)
  • defuleze
  • defula
  • defulă
  • defulase
plural I (noi)
  • defulăm
(să)
  • defulăm
  • defulam
  • defularăm
  • defulaserăm
  • defulasem
a II-a (voi)
  • defulați
(să)
  • defulați
  • defulați
  • defularăți
  • defulaserăți
  • defulaseți
a III-a (ei, ele)
  • defulea
(să)
  • defuleze
  • defulau
  • defula
  • defulaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)