2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFINITIVA, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.

DEFINITIVA, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.

definitiva [At: BĂCESCU, PĂS. 398 / Pzi: ~vez / E: definitiv] 1 vt A da o formă definitivă (1). 2 vt A stabili cu precizie. 3 vt (Pex) A duce la bun sfârșit. 4-5 vtr (Pex) A (se) finaliza. 6-7 vtr A face pe cineva (sau a obține prin concurs) să rămână definitiv într-un post. 8-9 vr (Rar; d. oameni) A se stabili undeva cu domiciliul (pentru totdeauna sau) pentru multă vreme.

DEFINITIVA, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămînă definitiv într-un post.

DEFINITIVA vb. I. tr. A da formă definitivă. ♦ A stabili definitiv pe cineva într-un post. [< definitiv + -a].

DEFINITIVA vb. tr. 1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc. 2. a stabili definitiv pe cineva într-un post. (< definitiv)

A DEFINITIVA ~ez tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A aduce la o formă definitivă; a face să capete formă finală; a finisa. 2) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o funcție); a confirma; a întări. /Din definitiv

DEFINITIV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.

DEFINITIV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.

definitiv, ~ă a [At: AR (1829), 151 1/9 / Pl: ~i, ~e / E: fr définitif, ~ive, lat definitivus] 1-2 a Care este fixat pentru totdeauna (sau pentru multă vreme) Si: (înv) definițiu (1-2). 3 a Asupra căruia nu se va mai reveni. 4 a (Îe) Profesor (sau învățător) ~ Cadru didactic devenit, în urma unui concurs, titularul unui post, angajat permanent. 5 av (Îlav) În ~ Pentru a trage concluziile. 6 av (Îal) Pentru a spune ceea ce este esențial, spre a nu lungi discuția sau expunerea. 7 av (Îal) În cele din urmă. 8 av (Îal) În sfârșit. 9-10 av (Pentru totdeauna sau) pentru multă vreme. 11-12 av, a (În mod) irevocabil. 13 a (Rar; d. oameni) Neînduplecat. 14 a (Rar; d. oameni) Inflexibil în hotărârile sale. 15 a (Rar; d. oameni) Care nu admite replică. 16 a (Jur; d. sentințe, judecăți) Care nu mai admite nici o cale ordinară de atac (apel, recurs etc.). 17 a (Spc; d. moarte, îoc aparent, clinic) Confirmat din punct de vedere medical. 18 a (Grm; înv; d. adjective și articole) Hotărât.

DEFINITIV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea în opoziție cu provizoriu) Care nu mai e supus modificărilor, asupra căruia nu se mai revine; hotărît pentru totdeauna; irevocabil. Partidul a condus cu succes masele la înfăptuirea unei reforme agrare democratice, la lichidarea definitivă a asupririi moșierești. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 2/2. Nimeni nu mai putea să-i înfrîneze hotărîrea definitivă de a ajunge la Galați. SADOVEANU, P. M. 154. O confirmare a unui astfel de specialist mi se părea definitivă. CAMIL PETRESCU, U. N. 58. ◊ (În vechea organizare a învățămîntului) Profesor sau învățător definitiv = profesor sau învățător care, după îndeplinirea unor condiții, obținea anumite drepturi (stabilitate în post, mărirea salariului etc.). Sfîrșise medicina cînd unii din colegii săi erau ajunși profesori definitivi. BART, E. 120. ◊ Loc. adv. În definitiv = în sfîrșit, în cele din urmă, la urma urmelor. Dar, în definitiv, este atît de interesantă problema asta? CAMIL PETRESCU, T. III 62. Nu că-mi pare rău de piatră, pentru că-n definitiv nu-i vreo valoare grozavă. CARAGIALE, O. II 249. ◊ (Adverbial) Prietinia mea îți este definitiv asigurată. SADOVEANU, Z. C. 73. Consideră prietenia ruptă definitiv. SAHIA, N. 97. Limba inovată de Heliade nu fusese atît de definitiv fixată, încît să închidă porțile pentru mult timp unei acțiuni diferite. MACEDONSKI, O. IV 121.

DEFINITIV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ◊ Profesor (sau învățător) definitiv = Profesor sau învățător care, după îndeplinirea unor anumite condiții, obține unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfîrșit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus].

DEFINITIV, -Ă adj. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ♦ profesor (sau învățător) ~ = profesor (sau învățător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârșit, la urma urmelor. (< fr. définitif, lat. definitivus)

DEFINITIV ~ă (~i, ~e) și adverbial Care exclude posibilitatea de a fi revăzut; fără posibilitatea de revenire; decisiv; hotărât; irevocabil. ◊ În ~ în cele din urmă; la urma urmelor. /<fr. définitif, lat. definitivus

definitiv a. care termină un lucru, o afacere: răspuns definitiv; în definitiv, după ultima deciziune, în cele din urmă.

*definitív, -ă adj. (lat. definitivus). Care termină o afacere, care e pe tot-de-a-una: sentență definitivă. Pe vĭață, pe tot-de-a-una: profesor definitiv. În definitiv, după ultima deciziune, la urma urmeĭ. Adv. Pe tot-de-a-una: a pleca de unde-va definitiv.

definitivéz v. tr. Acord titlu de definitiv (maĭ ales unuĭ profesor). V. activez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

definitiva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. definitivez, 3 definitivea; conj. prez. 1 sg. să definitivez, 3 să definitiveze

definitiva (a ~) vb., ind. prez. 3 definitivea

definitiva vb., ind. prez. 1 sg. definitivez, 3 sg. și pl. definitivea

definitiv adj. m., pl. definitivi; f. definiti, pl. definitive

definitiv adj. m., pl. definitivi; f. definitivă, pl. definitive

definitiv adj. m., pl. definitivi; f. sg. definitivă, pl. definitive

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEFINITIVA vb. 1. a finisa. (Și-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva în învățământ.)

DEFINITIVA vb. 1. a finisa. (Și-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva în învățămînt.)

DEFINITIV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărâre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)

DEFINITIV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărîre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

RECORD MONDIAL ABSOLUT ȘI DEFINITIV performanță sportivă care nu mai poate fi depășită o dată atinsă, ci doar egalată. În parașutism, proba de precizia aterizării, valoarea sa este de 0,00 m.

Intrare: definitiva
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • definitiva
  • definitivare
  • definitivat
  • definitivatu‑
  • definitivând
  • definitivându‑
singular plural
  • definitivea
  • definitivați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • definitivez
(să)
  • definitivez
  • definitivam
  • definitivai
  • definitivasem
a II-a (tu)
  • definitivezi
(să)
  • definitivezi
  • definitivai
  • definitivași
  • definitivaseși
a III-a (el, ea)
  • definitivea
(să)
  • definitiveze
  • definitiva
  • definitivă
  • definitivase
plural I (noi)
  • definitivăm
(să)
  • definitivăm
  • definitivam
  • definitivarăm
  • definitivaserăm
  • definitivasem
a II-a (voi)
  • definitivați
(să)
  • definitivați
  • definitivați
  • definitivarăți
  • definitivaserăți
  • definitivaseți
a III-a (ei, ele)
  • definitivea
(să)
  • definitiveze
  • definitivau
  • definitiva
  • definitivaseră
Intrare: definitiv
definitiv adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • definitiv
  • definitivul
  • definitivu‑
  • definiti
  • definitiva
plural
  • definitivi
  • definitivii
  • definitive
  • definitivele
genitiv-dativ singular
  • definitiv
  • definitivului
  • definitive
  • definitivei
plural
  • definitivi
  • definitivilor
  • definitive
  • definitivelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

definitiva, definitivezverb

etimologie:
  • definitiv DEX '09 DEX '98 DN

definitiv, definitiadjectiv

  • 1. adesea adverbial Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Partidul a condus cu succes masele la înfăptuirea unei reforme agrare democratice, la lichidarea definitivă a asupririi moșierești. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 2/2. DLRLC
    • format_quote Nimeni nu mai putea să-i înfrîneze hotărîrea definitivă de a ajunge la Galați. SADOVEANU, P. M. 154. DLRLC
    • format_quote O confirmare a unui astfel de specialist mi se părea definitivă. CAMIL PETRESCU, U. N. 58. DLRLC
    • format_quote Prietinia mea îți este definitiv asigurată. SADOVEANU, Z. C. 73. DLRLC
    • format_quote Consideră prietenia ruptă definitiv. SAHIA, N. 97. DLRLC
    • format_quote Limba inovată de Heliade nu fusese atît de definitiv fixată, încît să închidă porțile pentru mult timp unei acțiuni diferite. MACEDONSKI, O. IV 121. DLRLC
    • 1.1. Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nicio cale ordinară de atac (apel, recurs). DEX '09 DEX '98
    • 1.2. Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Sfîrșise medicina cînd unii din colegii săi erau ajunși profesori definitivi. BART, E. 120. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Dar, în definitiv, este atît de interesantă problema asta? CAMIL PETRESCU, T. III 62. DLRLC
      • format_quote Nu că-mi pare rău de piatră, pentru că-n definitiv nu-i vreo valoare grozavă. CARAGIALE, O. II 249. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.