2 intrări

14 definiții

deferí vt [At: HELIADE, PARALELISM I, 66 / V: ~rí / Pzi: ~fér / E: fr déférer] 1 (C. i. titluri) A acorda. 2 (C. i. distincții) A decerna. 3 (C. i. persoane etc.) A trimite în judecată. 4 (C. i. situații etc.) A supune urmăririi penale. 5 (Jur; îe) A ~ jurământ A cere ca cineva să jure înainte de a face declarații sau depoziții.

DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre.

DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Neobișnuit) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre.

DEFERÍ, defér, vb. IV. Tranz. (Folosit mai ales la participiu și la formele compuse cu participiul) 1. (Determinat prin «justiției», «tribunalului» etc.) A trimite (pe cineva) în judecată; a supune o cauză unui for judecătoresc. Sabotorii au fost deferiți tribunalului. ◊ A deferi jurământ = a pune pe cineva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. 2. (Neobișnuit) A da, a acorda (cinste, demnități, distincții); a conferi. Maiorul... își înălță vesel sabia în sus, mulțumind cu entuziasm colonelului că a deferit lui și muscelenilor săi această onoare. ODOBESCU, S. III 583.

deferí (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 defére

deferí (a acorda un titlu, a trimite în judecată) vb., ind. prez. 1 sg. defér, 3 sg. și pl. deféră, imperf. 3 sg. defereá; conj. prez. 3 sg. și pl. defére

DEFERÍ vb. v. acorda, atribui, conferi, da, decerna.

DEFERÍ vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite în judecată, a supune spre judecare în fața justiției. ◊ A deferi jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. [P.i. defér. / < fr. déférer, lat. deferre].

DEFERÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.) 2. a supune spre judecare în fața justiției. ♦ a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. (< fr. déférer, lat. deferre)

A DEFERÍ defér tranz. 1) (persoane) A trimite spre judecare. ~ justiției un acuzat.~ jurământ a depune jurământ (în fața judecății). 2) rar (distincții, onoruri) A acorda drept recompensă pentru succesele obținute într-un domeniu de activitate; a conferi. /<fr. déférer, lat. deferre

deferì v. 1. a da, a conferi: a deferi onoruri; 2. a trage în judecată; 3. a condescinde din respect.

*defér, a -í v. tr. (lat. dé-fero, -férre, d. férre, a purta, a duce. – Defer, deferă, defeream; să defere. V. con-, in-, pre-, su-fer, delațiune). Decern, daŭ: a deferi onorurĭ. A deferi în justiție, a da în judecată. V. intr. Cedez, condescind: a deferi etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva, a ceda, a condescinde etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

deferí vb. v. ACORDA. ATRIBUI. CONFERI. DA. DECERNA.

Intrare: deferi
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deferi deferire deferit deferind singular plural
defe deferiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) defer (să) defer defeream deferii deferisem
a II-a (tu) deferi (să) deferi defereai deferiși deferiseși
a III-a (el, ea) defe (să) defere deferea deferi deferise
plural I (noi) deferim (să) deferim defeream deferirăm deferiserăm, deferisem*
a II-a (voi) deferiți (să) deferiți defereați deferirăți deferiserăți, deferiseți*
a III-a (ei, ele) defe (să) defere defereau deferi deferiseră
Intrare: defera
defera
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)