defecare sf [At: COSTINESCU / Pl: ~cări / E: defeca] 1 Limpezire a unui lichid prin depunerea solidelor care se află în suspensie Si: defecat¹ (1), defecație (1). 2 (Chm) Operație de purificare a unor soluții prin precipitarea albuminelor Si: defecat¹ (2) defecație (2), dezalbuminare. 3 Purificare a zemurilor din industria zahărului prin tratare cu lapte de var Si: defecat¹ (3), defecație (3). 4-5 (Teh) (Procedeu de) extragere a zahărului din sfeclă Si: defecat (4-5), defecație (4-5). 6 Eliminare a materiilor fecale din intestin, pe cale naturală Si: defecat¹ (6), defecație (6).

DEFECARE s. f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei.

DEFECARE s.f. Acțiunea de a defeca și rezultatul ei; defecație. [< defeca].

defeca vt [At: DL / Pzi: ~fec și ~chez / E: fr déféquer] 1 (C.i. o substanță lichidă) A limpezi prin depunerea solidelor care se află în suspensie. 2 (Chm; c.i. albuminele dintr-o soluție) A precipita cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica soluția. 3 (C.i. zemuri din industria zahărului) A purifica prin tratare cu lapte de var. 4 (C.i. materii fecale) A elimina din intestin.

DEFECA, defechez, vb. I. Tranz. 1. A limpezi un lichid provocînd depunerea substanțelor în suspensie pe care le conține. ♦ A precipita albuminele dintr-o soluție cu ajutorul unui reactiv chimic pentru a purifica lichidul. 2. A evacua materiile fecale din intestin.

DEFECA vb. I. tr. 1. A limpezi (o substanță, un lichid). 2. A evacua materiile fecale din intestin. [< fr. déféquer, cf. lat. defaecare].

DEFECA vb. tr. 1. a limpezi un lichid prin depunerea substanțelor pe care le conține în suspensie. ◊ a precipita albuminele dintr-o soluție. ◊ a purifica zemurile, în industria zahărului. 2. a evacua materiile fecale din intestin. (< fr. déféquer, lat. defaecare)

A DEFECA ~chez tranz. 1) (lichide) A limpezi, provocând sedimentarea substanțelor dizolvate. 2) (soluții) A purifica prin sedimentarea albuminelor cu ajutorul unui reactiv chimic. 3) (materii fecale) A evacua din intestine. /<fr. déféquer, lat. defaecare

defecare s. f., g.-d. art. defecării; pl. defecări

defecare s. f., g.-d. art. defecării; pl. defecări

defecare s. f., g.-d. art. defecării; pl. defecări

defeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. defechez, 3 defechează; conj. prez. 1 sg. să defechez, 3 să defecheze

defeca (a ~) vb., ind. prez. 3 defechează

defeca vb., ind. prez. 1 sg. defechez, 3 sg. și pl. defechează

DEFECARE s. (FIZIOL.) defecație, ieșire, purgație, (pop.) căcare, cufureală, (înv.) purgare, (eufemistic) scaun.

DEFECARE s. (FIZIOL.) (pop.) căcare, cufureală.

DEFECA vb. (FIZIOL.) a ieși, (pop.) a se căca, a se cufuri, a se scârnăvi, a se spârcâi, (reg.) a se spurca.

DEFECA vb. (FIZIOL.) a ieși, (pop.) a se căca, a se cufuri, a se scîrnăvi, a se spîrcîi, (reg.) a se spurca.

A DEFECA a se căca, a se căca împrăștiat, a se căca pe el, a se cufuri, a face ă-ă/ treabă mare, a se răhăți, a se slobozi, a sta pe tron, a se ușura.