2 intrări

14 definiții

decoltáre sf [At: DN3 / Pl: ~tắri / E: decolta] 1 Răscroire a unui obiect de îmbrăcăminte (feminină) lăsând la vedere uneori partea de sus a pieptului, a spatelui sau umerii Si: decoltaj (1), decoltat1 (1). 2 Croire a unei haine astfel încât să aibă decolteu Si: decoltaj (2), decoltat1 (2).

decoltáre s. f., pl. decoltări

DECOLTÁRE s.f. Acțiunea de a decolta; răscroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].

decoltá vt [At: BARCIANU / Pzi: ~téz / E: fr décolleter] 1 A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) lăsând la vedere uneori partea de sus a pieptului, a spatelui sau umerii. 2 A croi o haină astfel încât să aibă decolteu.

DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter.

DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din fr. décolleter.

DECOLTÁ, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi la gît o haină în așa fel încît să rămînă descoperită o parte din piept, din umeri, uneori și din spate.

decoltá (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decolteáză

decoltá (a răscroi) vb., ind. prez. 1 sg. decoltéz, 3 sg. și pl. decolteáză

DECOLTÁ vb. I. tr. A croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor (uneori și a spatelui) să rămână descoperită; a răscroi mult în jurul gâtului o rochie, o haină etc. [< fr. décolleter].

DECOLTÁ vb. tr. a croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor și a spatelui să rămână descoperite. (< fr. décolleter)

decoltá (decoltéz, decoltát), vb. – A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte. Fr. décolleter.Der. (din fr.) decolteu, s. n.; decoltat, adj. (răscroit; îndrăzneț).

A DECOLTÁ ~éz tranz. (haine) A prevedea cu decolteu. /<fr. décolleter

*decoltéz v. tr. (fr. décolleter, d. col, cou, laț, collum, gît). Las neacoperit gîtu și umeriĭ: a decolta o damă. Scot guleru și părțile care acoperă umeriĭ: a decolta o rochie.

Intrare: decolta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) decolta decoltare decoltat decoltând singular plural
decoltea decoltați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) decoltez (să) decoltez decoltam decoltai decoltasem
a II-a (tu) decoltezi (să) decoltezi decoltai decoltași decoltaseși
a III-a (el, ea) decoltea (să) decolteze decolta decoltă decoltase
plural I (noi) decoltăm (să) decoltăm decoltam decoltarăm decoltaserăm, decoltasem*
a II-a (voi) decoltați (să) decoltați decoltați decoltarăți decoltaserăți, decoltaseți*
a III-a (ei, ele) decoltea (să) decolteze decoltau decolta decoltaseră
Intrare: decoltare
decoltare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decoltare decoltarea
plural decoltări decoltările
genitiv-dativ singular decoltări decoltării
plural decoltări decoltărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)