decoltare sf [At: DN³ / Pl: ~tări / E: decolta] 1 Răscroire a unui obiect de îmbrăcăminte (feminină) lăsând la vedere uneori partea de sus a pieptului, a spatelui sau umerii Si: decoltaj (1), decoltat¹ (1). 2 Croire a unei haine astfel încât să aibă decolteu Si: decoltaj (2), decoltat¹ (2).

DECOLTARE s.f. Acțiunea de a decolta; răscroire (a rochiilor, a bluzelor); decoltaj. [<decolta].

decolta vt [At: BARCIANU / Pzi: ~tez / E: fr décolleter] 1 A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) lăsând la vedere uneori partea de sus a pieptului, a spatelui sau umerii. 2 A croi o haină astfel încât să aibă decolteu.

DECOLTA, decoltez, vb. I. Tranz. A răscroi la gît o haină în așa fel încît să rămînă descoperită o parte din piept, din umeri, uneori și din spate.

DECOLTA vb. I. tr. A croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor (uneori și a spatelui) să rămînă descoperită; a răscroi mult în jurul gîtului o rochie, o haină etc. [< fr. décolleter].

DECOLTA vb. tr. a croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor și a spatelui să rămână descoperite. (< fr. décolleter)

A DECOLTA ~ez tranz. (haine) A prevedea cu decolteu. /<fr. décolleter

*decoltéz v. tr. (fr. décolleter, d. col, cou, laț, collum, gît). Las neacoperit gîtu și umeriĭ: a decolta o damă. Scot guleru și părțile care acoperă umeriĭ: a decolta o rochie.

decoltare s. f., pl. decoltări

decolta (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 1 sg. decoltez, 3 decoltează; conj. prez. 1 sg. să decoltez, 3 să decolteze

decolta (a ~) (a răscroi) vb., ind. prez. 3 decoltează

decolta (a răscroi) vb., ind. prez. 1 sg. decoltez, 3 sg. și pl. decoltează

decolta (decoltez, decoltat), vb. – A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte. Fr. décolleter. – Der. (din fr.) decolteu, s. n.; decoltat, adj. (răscroit; îndrăzneț).