2 intrări

3 definiții

declampáre s. f., g.-d. art. declampării

declampá vb., ind. prez.3 sg. declampeáză

DECLAMPÁ vb. tr. (med.) a elibera un vas, un canal clampat, după operație. (< fr. de1- + clampa)

Intrare: declampa
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) declampa declampare declampat declampând singular plural
declampea declampați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) declampez (să) declampez declampam declampai declampasem
a II-a (tu) declampezi (să) declampezi declampai declampași declampaseși
a III-a (el, ea) declampea (să) declampeze declampa declampă declampase
plural I (noi) declampăm (să) declampăm declampam declamparăm declampaserăm, declampasem*
a II-a (voi) declampați (să) declampați declampați declamparăți declampaserăți, declampaseți*
a III-a (ei, ele) declampea (să) declampeze declampau declampa declampaseră
Intrare: declampare
declampare infinitiv lung
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular declampare declamparea
plural declampări declampările
genitiv-dativ singular declampări declampării
plural declampări declampărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)