2 intrări

3 definiții

declampáre s. f., g.-d. art. declampării

declampá vb., ind. prez.3 sg. declampeáză

DECLAMPÁ vb. tr. (med.) a elibera un vas, un canal clampat, după operație. (< fr. de1- + clampa)

Intrare: declampa
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • declampa
  • declampare
  • declampat
  • declampatu‑
  • declampând
  • declampându‑
singular plural
  • declampea
  • declampați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • declampez
(să)
  • declampez
  • declampam
  • declampai
  • declampasem
a II-a (tu)
  • declampezi
(să)
  • declampezi
  • declampai
  • declampași
  • declampaseși
a III-a (el, ea)
  • declampea
(să)
  • declampeze
  • declampa
  • declampă
  • declampase
plural I (noi)
  • declampăm
(să)
  • declampăm
  • declampam
  • declamparăm
  • declampaserăm
  • declampasem
a II-a (voi)
  • declampați
(să)
  • declampați
  • declampați
  • declamparăți
  • declampaserăți
  • declampaseți
a III-a (ei, ele)
  • declampea
(să)
  • declampeze
  • declampau
  • declampa
  • declampaseră
Intrare: declampare
declampare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • declampare
  • declamparea
plural
  • declampări
  • declampările
genitiv-dativ singular
  • declampări
  • declampării
plural
  • declampări
  • declampărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)