decimă sf [At: ȘINCAI, HR. III, 82/14 / Pl: ~me / E: fr décime, it decima, lat decima] 1 (Îvr) A zecea parte dintr-o unitate monetară. 2 (Îvr) Grup de zece persoane, de zece obiecte etc. de același fel. 3 (Rar; îs) Rimă ~ Rimă din zece în zece versuri. 4 (Muz) Interval care cuprinde zece trepte, format dintr-o octavă și o terță. 5 (Muz; rar) A zecea treaptă de la o treaptă dată.

DECIMĂ s.f. 1. (Muz.) Interval care cuprinde zece trepte (o treaptă și o octavă). ♦ Treapta a zecea de la o treaptă dată. 2. Strofă de zece versuri. [< it. decima, cf. lat. decima – zecime].

DECIMĂ s. f. 1. (muz.) interval de zece trepte într-o gamă diatonică (o terță peste octavă). 2. strofă de zece versuri. (< it. decima)

décimă f., pl. e (lat. décima [pars], a zecea [parte], d. decem, zece. V. dijmă). Zecĭuială, dijmă: decima luĭ Saladin.

DECIMA², decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și Evul Mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare.

decima² vt [At: ROM. LIT. 84¹/29 / Pzi: ~mez / E: fr décimer, lat decimare] 1 (În Roma antică și Evul Mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat Si: (înv) a zecima. 2 (D. războaie, epidemii etc.) A omorî în număr foarte mare. 3 (Fig) A critica foarte sever^[1].

DECIMA², decimez, vb. I. Tranz. 1. (În Roma antică și evul mediu) A pedepsi o unitate militară, executând pe fiecare al zecelea soldat. 2. (Despre războaie, epidemii etc.) A omorî oameni în număr mare. – Din fr. décimer, lat. decimare.

DECIMA, decimez, vb. I. Tranz. 1. (De obicei despre războaie și despre epidemii; cu privire la colectivități) A ucide, a omorî în număr foarte mare. Trei regimente de infanterie au fost decimate la Fîntîna Albă. CAMILAR, N. I 39. 2. (La romani și în epoca feudală) A pedepsi o trupă de soldați, executînd pe unul din zece, ales prin tragere la sorți.

DECIMA vb. I. tr. 1. (La romani și în feudalism) A pedepsi o armată, o unitate militară, executînd cîte unul din zece soldați prin tragere la sorți. 2. A ucide, a omorî în număr mare. [< lat. decimare, cf. fr. décimer].

DECIMA vb. tr. 1. (la romani și în evul mediu) a pedepsi o unitate militară executând câte unul din zece soldați, prin tragere la sorți. 2. a ucide, a omorî în număr mare; a extermina, a masacra. (< fr. décimer, lat. decimare)

A DECIMA ~ez tranz. 1) (despre războaie, epidemii etc.) A omorî în proporții mari: a cosi; a zeciui. 2) (unități militare din Roma antică și evul mediu) A pedepsi, executând pe fiecare al zecelea soldat. /<fr. décimer, lat. decimare

decimà v. a prăpădi mulți: ciuma decimează pe locuitori.

*deciméz v. tr. (lat. décimo, -áre). Pedepsesc cu moartea ucizînd după sorțĭ unu din zece, cum făceaŭ comandanțiĭ romanĭ cînd soldațiĭ nu se purtase vitejește. Fig. Ucid în număr mare: holera decimase armata. V. zecĭuĭesc.

decimă s. f., g.-d. art. decimei; pl. decime

decimă s. f., g.-d. art. decimei; pl. decime

decimă (muz.) s. f., g.-d. art. decimei; pl. decime

decima (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. decimez, 3 decimează; conj. prez. 1 sg. să decimez, 3 să decimeze

decima (a ~) vb., ind. prez. 3 decimează

decima vb., ind. prez. 1 sg. decimez, 3 sg. și pl. decimează

DECIMA vb. 1. (înv.) a zeciui, (fig.) a secera. (Epidemia a ~ oamenii.) 2. v. masacra.

DECIMA vb. (înv.) a zeciui, (fig.) a secera. (Epidemia a ~ oamenii.)

decimă (< lat. decima „a zecea”), interval* format între un sunet și a zecea treaptă față de acesta, în ordinea scării diatonice (terța* peste octavă*).

DECIMĂ ( < fr. décime < lat. decima, zecime) În versificație, strofă alcătuită din zece versuri. Ex. Peste fagi cu vîrfuri sure A căzut amurgul rece. Înserarea mută trece Furișată prin pădure, Spre apus abia s-arată Printre crengi, întunecată, O văpaie de rubin... Din frunzișurile grele De-noptare, tot mai vin Glasuri mici de păsărele... (G. TOPÎRCEANU, Acceleratul)