2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECENT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis.

DECENT, -Ă, decenți, -te, adj. Cuviincios, pudic. – Din fr. décent, lat. decens, -ntis.

DECENȚĂ s. f. Respect pentru bunele moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decentia.[1]

  1. În original, incorect: Din... lat. „decentis”. LauraGellner

decent, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 410 / Pl: ~nți, ~e / E: fr décent, lat decent, -tis] 1 Care este lipsit de pretenții Vz: modest. 2 Care respectă buna-cuviință Si: cuviincios. 3 Pudic.

decență sf [At: ASACHI, I. 252/23 / V: (înv) dețenție / Pl: ~țe / E: fr décence, lat decentia] 1 Respect al bunelor moravuri Si: bună-cuviință. 2 Pudoare. 3 Lipsă de pretenții Vz modestie.

DECENȚĂ s. f. Respect al bunelor moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decentia.[1]

  1. În original, incorect: Din... lat. „decens”. LauraGellner

DECENT, -Ă, decenți, -te, adj. Care este așa cum cere buna-cuviință, plin de decență, cuviincios. Limbaj decent.Nu o duce decît la filmele morale și decente. C. PETRESCU, C. V. 89. Mi se pare că iau act cu brutalitate de fapte care nu mă privesc și nu-i decent să mă privească. IBRĂILEANU, A. 17.

DECENȚĂ s. f. Bună-cuviință, respect al bunelor moravuri; pudoare. Salonul din anul acesta dovedește că pictura romînă a intrat într-o fază nouă, o fază pe care ați putea-o numi faza decenței. CARAGIALE, O. III 253.

DECENT, -Ă adj. Cuviincios. [Cf. fr. décent, lat. decens].

DECENȚĂ s.f. Bună-cuviință; pudoare. [Cf. fr. décence, lat. decentia].

DECENT, -Ă adj. 1. cuviincios; reverențios, plin de decență. 2. pudic, rușinos. (< fr. décent, lat. decens)

DECENȚĂ s. f. respect pentru bunele moravuri; bună-cuviință; pudoare. (< fr. décence, lat. decentia)

DECENT ~tă (~ți, ~te) (despre persoane și despre manifestările lor) Care este în conformitate cu decența; plin de decență; cuviincios. /<fr. décent, lat. decens, ~ntis

DECENȚĂ f. 1) Atitudine de respectare a regulilor de bună purtare, a conveniențelor și a moralei; bună-cuviință. 2) Comportare care vădește o asemenea atitudine. [G.-D. decenței] /<fr. décence, lat. decentia

*decént, -ă adj. (lat. décens, -éntis, d. decet, se cuvine. V. decor). Conform decențeĭ, cuviincĭos: purtare, vorbă decentă. Adv. În mod decent.

*decénță f., pl. e (lat. decentia). Onestitate exterioară, cuviință.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

decent adj. m., pl. decenți; f. decentă, pl. decente

decență s. f., g.-d. art. decenței

decent adj. m., pl. decenți; f. decentă, pl. decente

decență s. f., g.-d. art. decenței

decent adj. m., pl. decenți; f. sg. decentă, pl. decente

decență s. f., g.-d. art. decenței

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DECENT adj. 1. v. politicos. 2. pudic, rușinos, sfios. (O comportare ~.) 3. acceptabil, onorabil. (Duce o viață ~.)

DECENȚĂ s. 1. v. politețe. 2. v. bună-cuviință.

DECENT adj. 1. cuviincios, politicos, respectuos, (livr.) reverențios. (O atitudine ~.) 2. pudic, rușinos, sfios. (O comportare ~.)

DECENȚĂ s. 1. cuviință, politețe, respect, (livr.) reverență, urbanitate, (livr. fig.) urbanism. (Atitudine plină de ~.) 2. jenă, manieră, pudoare, rușine, sfială, bună-cuviință, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Nu are nici un pic de ~.)

Decent ≠ indecent, necuviincios, impertinent, insolent, nerușinat, obraznic

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

decent (-tă), adj. – Cuviincios, pudic. Fr. décent.Der. (din fr.) indecent, adj.; decență, s. f.; indecență, s. f.

Intrare: decent
decent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decent
  • decentul
  • decentu‑
  • decentă
  • decenta
plural
  • decenți
  • decenții
  • decente
  • decentele
genitiv-dativ singular
  • decent
  • decentului
  • decente
  • decentei
plural
  • decenți
  • decenților
  • decente
  • decentelor
vocativ singular
plural
Intrare: decență
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decență
  • decența
plural
genitiv-dativ singular
  • decențe
  • decenței
plural
vocativ singular
plural
dețenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

decent, decentăadjectiv

  • 1. Care este așa cum cere buna-cuviință, plin de decență. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN MDN '00
    • format_quote Limbaj decent. DLRLC
    • format_quote Nu o duce decît la filmele morale și decente. C. PETRESCU, C. V. 89. DLRLC
    • format_quote Mi se pare că iau act cu brutalitate de fapte care nu mă privesc și nu-i decent să mă privească. IBRĂILEANU, A. 17. DLRLC
etimologie:

decențăsubstantiv feminin

  • 1. Respect pentru bunele moravuri. DEX '09 DN
    • format_quote Salonul din anul acesta dovedește că pictura romînă a intrat într-o fază nouă, o fază pe care ați putea-o numi faza decenței. CARAGIALE, O. III 253. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.