2 intrări

4 definiții

decarbonatá vt [At: DN3 / Pzi: ~téz / E: de(s)- + carbonata] A scădea cantitatea de carbonați dintr-o substanță.

decarbonatá vb., ind. prez. 3 sg. decarbonateáză

DECARBONATÁ vb. I. tr. A înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. [< fr. décarbonater].

DECARBONATÁ vb. tr. a înlătura anhidrida carbonică dintr-o substanță. (< fr. décarbonater)

Intrare: decarbonata
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) decarbonata decarbonatare decarbonatat decarbonatând singular plural
decarbonatea decarbonatați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) decarbonatez (să) decarbonatez decarbonatam decarbonatai decarbonatasem
a II-a (tu) decarbonatezi (să) decarbonatezi decarbonatai decarbonatași decarbonataseși
a III-a (el, ea) decarbonatea (să) decarbonateze decarbonata decarbonată decarbonatase
plural I (noi) decarbonatăm (să) decarbonatăm decarbonatam decarbonatarăm decarbonataserăm, decarbonatasem*
a II-a (voi) decarbonatați (să) decarbonatați decarbonatați decarbonatarăți decarbonataserăți, decarbonataseți*
a III-a (ei, ele) decarbonatea (să) decarbonateze decarbonatau decarbonata decarbonataseră
Intrare: decarbonatat
decarbonatat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decarbonatat decarbonatatul decarbonata decarbonatata
plural decarbonatați decarbonatații decarbonatate decarbonatatele
genitiv-dativ singular decarbonatat decarbonatatului decarbonatate decarbonatatei
plural decarbonatați decarbonataților decarbonatate decarbonatatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)