2 intrări

28 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea.

DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea; declin, regres. ♦ Degradare morală; declasare, depravare. ♦ Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni. – V. decădea.

decădere sf [At: ALECSANDRI, S. 12 / Pl: ~ri / E: decădea] 1-4 Trecere într-o situație inferioară celei avute (ca avere,) (ca moralitate,) (ca prestigiu,) ca valoare etc. Si: decăzut1 (1-4), decadență, declin, degradare, regres. 5 (Jur) Pierdere a unor drepturi sau a unor prerogative acordate de legi, prin neîndeplinirea unor condiții cerute. 6 (Jur; îe) ~ din drepturi Lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni.

DECĂDÉRE, decăderi, s. f. Faptul de a decădea. 1. Declin, decadență, regres. Ai văzut ce era în stare să facă ea într-o epocă de decădere ca aceea a fanarioților. CAMIL PETRESCU, T. I 34. Pe aice și literatura și politica se află în periodul unei triste decăderi. ALECSANDRI, S. 12. ♦ (Uneori determinat prin «moral») Degradare morală, depravare. Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau tristețea-i înțeleaptă. GALACTION, O. I 302. 2. (Jur.) Pierderea unui drept, prin neîndeplinirea unor condiții sau formalități în termenul prevăzut de lege. La primul termen de înfățișare, debitorul urmărit sau terții interesați sînt obligați să depună, sub sancțiunea decăderii, toate probele. B. O. 1951, 1172. ◊ Acțiune în decădere = acțiune intentată de ministerul public pentru decăderea din anumite drepturi a unui condamnat în străinătate pentru o infracțiune de drept comun.

DECĂDÉRE s.f. Faptul de a decădea; declin. ♦ Depravare. [< decădea].

DECĂDÉRE s. f. declin, regres; degradare morală; depravare. (< decădea)

decădere f. starea celui ce cade în ruină.

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.

decădea vi [At: HELIADE, O. II, 249 / Pzi: ~cad / E: de4 + cădea, cf fr déchoir] (D. lucruri sau d. oameni) 1 A ajunge dintr-o stare superioară într-una inferioară. 2-3 A-și pierde (prestigiul sau) valoarea. 4 A fi în declin Si: a regresa. 5 (D. oameni) A ajunge într-o stare (morală) degradantă Si: a se declasa, a se deprava. 6 (Jur; îe) A ~ din drepturi A pierde un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau a unor formalități.

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – De4- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.

DECĂDEÁ, decád, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare (materială, socială, politică) mai rea (decît aceea în care a fost), a ajunge rău; a fi în declin, a da îndărăt, a regresa. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea cnezatul de Halici decade. IST. R.P.R. 75. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se deprava, a deveni vicios, stricat. 2. (Jur.; în expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept, prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități.

DECĂDEÁ vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decât înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. [P.i. decád. / < de- + cădea, după it. decadere].

DECĂDÉA vb. intr. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ a se deprava. ♦ (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. (după it. decadere)

A DECĂDEÁ decád intranz. 1) A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a regresa. 2) A ajunge în stare de declin moral; a degrada; a se perverti; a se declasa; a se corupe; a se vicia; a degenera. /de + a cădea

decădeà v. a cădea mai jos, a merge spre cădere sau ruină.

*decád, -căzút, a -cădeá v. intr. (de și cad, după fr. déchoir. V. cad). Scad, perd tăria, valoarea morală orĭ stima lumiĭ: prăvălia cutare a decăzut, caracteru acestuĭ om a decăzut.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

decădére s. f., g.-d. art. decădérii; pl. decădéri

decădére s. f. → cădere

decădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém, 2 pl. decădéți, viit. 3 sg. va decădeá; conj. prez. 3 decádă; cond. 3 ar decădeá; imper. 2 sg. decázi, 2 pl. decădéți, neg. 2 sg. nu decădeá; ger. decăzấnd; part. decăzút

decădeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decád, 1 pl. decădém; conj. prez. 3 sg. și pl. decádă; ger. decăzând; part. decăzút


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DECĂDÉRE s. 1. v. declin. 2. declasare, degradare. (~ cuiva din cauza băuturii.) 3. corupere, depravare, pervertire, stricare, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 4. v. corupție.

DECĂDERE s. 1. decadență, declin, regres, (înv.) descreștere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (Înălțare și ~.) 2. declasare, degradare. (~ cuiva din cauza băuturii.) 3. corupere, depravare, pervertire, stricare, viciere, (înv.) degradație. (~ moravurilor.) 4. corupție, decadență, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

Decădere ≠ ascensiune, avansare, avânt, evoluare, progres, propășire

DECĂDEÁ vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. v. corupe.

DECĂDEA vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. a (se) corupe, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (A ~ într-un mediu imoral.)[1]

  1. În original, cuv. greșit accentuat: decădea LauraGellner

A decădea ≠ a avansa, a evolua, a înainta, a progresa, a propăși, a se dezvolta


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

decădeá (decád, decăzút), vb. – A ajunge într-o stare mai rea, a regresa. Format de la cădea pe baza fr. déchoir sau a lat. decadere.Der. decadent, adj.; decadență, s. f.; decadentism, s. n.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DECĂDÉRE (< decădea) s. f. 1. Declin, regres. ♦ Degradare morală; decadență. 1. (Dr.) Pierdere a dreptului de a exercita o cale de atac sau de a îndeplini în general un act de procedură, prin neeexercitarea lui într-un anumit termen prevăzut de lege. ♦ Stingere a unui drept subiectiv prin neexercitarea lui în anumite condiții și într-un anume interval de timp. ♦ Lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca pedeapsă complementară în cazul săvârșirii anumitor infracțiuni. ◊ D. din drepturile părintești ◊ sancțiune specifică dreptului familiei, pronunțată de instanța judecătorească, la sesizarea autorității tutelare, prin care sunt privați de toate drepturile și obligațiile părintești (cu excepția obligației legale de întreținere) părinții care pun în pericol sănătatea ori dezvoltarea fizică a copilului sau educarea, învățătura ori pregătirea lui profesională, prin purtare abuzivă sau prin neglijență gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte.

Intrare: decădere
decădere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • decădere
  • decăderea
plural
  • decăderi
  • decăderile
genitiv-dativ singular
  • decăderi
  • decăderii
plural
  • decăderi
  • decăderilor
vocativ singular
plural
Intrare: decădea
verb (V507)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • decădea
  • decădere
  • decăzut
  • decăzutu‑
  • decăzând
  • decăzându‑
singular plural
  • decazi
  • decădeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • decad
(să)
  • decad
  • decădeam
  • decăzui
  • decăzusem
a II-a (tu)
  • decazi
(să)
  • decazi
  • decădeai
  • decăzuși
  • decăzuseși
a III-a (el, ea)
  • decade
(să)
  • deca
  • decădea
  • decăzu
  • decăzuse
plural I (noi)
  • decădem
(să)
  • decădem
  • decădeam
  • decăzurăm
  • decăzuserăm
  • decăzusem
a II-a (voi)
  • decădeți
(să)
  • decădeți
  • decădeați
  • decăzurăți
  • decăzuserăți
  • decăzuseți
a III-a (ei, ele)
  • decad
(să)
  • deca
  • decădeau
  • decăzu
  • decăzuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

decădere

  • 1. Faptul de a decădea.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: decadență declin regres 2 exemple
    exemple
    • Ai văzut ce era în stare să facă ea într-o epocă de decădere ca aceea a fanarioților. CAMIL PETRESCU, T. I 34.
      surse: DLRLC
    • Pe aice și literatura și politica se află în periodul unei triste decăderi. ALECSANDRI, S. 12.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Degradare morală.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: declasare depravare un exemplu
      exemple
      • Poate că destrăbălarea și decăderea oamenilor între cari trăia îi dădeau tristețea-i înțeleaptă. GALACTION, O. I 302.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Decădere din drepturi = lipsire a unei persoane de unele dintre drepturile sale civile sau politice ca urmare a săvârșirii anumitor infracțiuni.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • La primul termen de înfățișare, debitorul urmărit sau terții interesați sînt obligați să depună, sub sancțiunea decăderii, toate probele. B. O. 1951, 1172.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Acțiune în decădere = acțiune intentată de ministerul public pentru decăderea din anumite drepturi a unui condamnat în străinătate pentru o infracțiune de drept comun.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi decădea
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

decădea

  • 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cădea regresa slăbi un exemplu
    exemple
    • În a doua jumătate a secolului al XIII-lea cnezatul de Halici decade. IST. R.P.R. 75.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: declasa deprava
  • 2. expresie A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: