2 intrări

2 definiții

debuclá vb., ind. prez.1 sg. debucléz, 3 sg. și pl. debucleáză

DEBUCLÁ vb. tr. 1. a desface părul, buclele. 2. (electr.) a suprima într-o rețea buclată posibilitatea de alimentare cu energie electrică a unui consumator pe una din cele două căi de alimentare ale sale. (< fr. déboucler)

Intrare: debucla
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) debucla debuclare debuclat debuclând singular plural
debuclea debuclați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) debuclez (să) debuclez debuclam debuclai debuclasem
a II-a (tu) debuclezi (să) debuclezi debuclai debuclași debuclaseși
a III-a (el, ea) debuclea (să) debucleze debucla debuclă debuclase
plural I (noi) debuclăm (să) debuclăm debuclam debuclarăm debuclaserăm, debuclasem*
a II-a (voi) debuclați (să) debuclați debuclați debuclarăți debuclaserăți, debuclaseți*
a III-a (ei, ele) debuclea (să) debucleze debuclau debucla debuclaseră
Intrare: debuclat
debuclat participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular debuclat debuclatul debucla debuclata
plural debuclați debuclații debuclate debuclatele
genitiv-dativ singular debuclat debuclatului debuclate debuclatei
plural debuclați debuclaților debuclate debuclatelor
vocativ singular
plural
debuclare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular debuclare debuclarea
plural debuclări debuclările
genitiv-dativ singular debuclări debuclării
plural debuclări debuclărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)