2 intrări

17 definiții

debarcát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: debarca] 1-6 Debarcare (1-5,7).

debarcát2, -ă a [At: HASDEU, I. C. 162 / Pl: ~áți, ~e / E: debarca] 1 (D. oameni și mărfuri) Coborât de pe o navă. 2 (Pex; d. oameni și bagaje) Coborât din tren sau din alt vehicul. 3 (Pex; gmț; d. oameni) Care a descins undeva. 4 (D. trupe) Care au atacat țărmul inamic. 5 (D. nave) Acostat. 6 (Iuz; d. funcționari) Îndepărtat dintr-o funcție (de conducere).

debarcá [At: GORJAN, H. 134 / V: (înv) desb~, desbăr~ / E: fr débarquer] 1-2 vti A coborî pe mal dintr-o navă. 3-4 vti (Pex) A coborî din tren sau din alt vehicul. 5 vi (Rar; gmț) A descinde (într-o altă localitate sau) într-un loc. 6 vi A ataca țărmul inamic cu trupe aduse de nave (speciale). 7 vt (C. i. corăbii) A acosta. 8 vt (Fam; fig; c. i. persoane) A înlătura dintr-o funcție de conducere Si: a concedia.

DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer.

DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer.

DEBARCÁ, debárc, vb. I. Intranz. (Despre persoane în opoziție cu a se îmbarca) A coborî pe mal dintr-o navă. Nu cunoștea limba țării în care debarcase. BART, E. 102. Noul administrator... cobora din vapor în luntre, spre a debarca în Sulina. MACEDONSKI, O. III 64. ♦ P. ext. A coborî din tren sau din alt vehicul. Atunci debarcăm cu toate ale noastre imediat? SADOVEANU, M. C. 98. ♦ (Glumeț) A descinde, a se așeza (într-un loc, într-o localitate). Studenții debarcaseră de la liceul lor, din provincie, cu șapte ani în urmă, într-o cameră ieftină și îndepărtată, de cartier mărginaș. C. PETRESCU, Î. I 21. ♦ Tranz. Fig. (Familiar) A da jos (pe cineva) dintr-o situație, dintr-un post de conducere; a înlătura, a da afară. ♦ (Rar, despre nave) A trage la mal, a acosta. Într-o dimineață... pornesc spre portul cel mai spre apus al insulei, unde dam cu socoteala că au să debarce acele corăbii. GHICA, S. 393. – Variantă: (învechit) desbarcá (GHICA, S. 399, NEGRUZZI, S. III 285) vb. I.

debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă

debarcá vb., ind. prez. 1 sg. debárc, 3 sg. și pl. debárcă

DEBARCÁ vb. v. demite, destitui, îndepărta, scoate.

A debarca ≠ a se îmbarca

DEBARCÁ vb. I. 1. tr. A coborî, a depune pe uscat dintr-o navă (pasageri, mărfuri etc.). ♦ intr. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). 2. intr. A se coborî, a se da jos (din tren, din mașină etc.). 3. tr. (Fam.) A înlătura, a înlocui (pe cineva) dintr-o funcție, de la conducere. [P.i. debárc. / < fr. débarquer].

DEBARCÁ vb. I. tr. 1. a coborî pe uscat dintr-o navă (pasageri, mărfuri etc.). 2. (fam.) a înlătura, a înlocui (pe cineva) dintr-o funcție, de la conducere. II. intr., tr. 1. a (se) transporta pe un litoral inamic trupe și materiale aduse pe nave (speciale). 2. a (se) coborî, a (se) da jos (din tren, din mașină etc.). (< fr. débarquer)

debarcá (-c, -át), vb.1. A se da jos de pe o navă, a coborî pe uscat. – 2. A ajunge. – 3. A înlătura, a da afară. Fr. débarquer.Der. debarcader, s. n., din fr. débarcadère.

A DEBARCÁ debárc 1. intranz. 1) A părăsi o navă; a coborî pe mal de pe o navă. 2) A ieși din tren sau din alt vehicul. 3) glum. A se așeza cu traiul pentru mai mult timp. 2. tranz. 1) A face să iasă de pe o navă. 2) fam. (persoane) A da afară dintr-un post de conducere; a scoate; a elibera; a concedia; a destitui. /<fr. débarquer

*debárc și -chéz, a -á v. tr. (fr. débarquer, d. barque, barcă. V. îmbarc). Daŭ jos dintr’un vagon, vorbind de călătorĭ (P. marfă se zice descarc). Fig. Înlătur, părăsesc: a debarca un ministru dintr’un partid. V. intr. Mă daŭ jos, descind din corabie orĭ din vagon: a debarca la Galațĭ. – Pop. și dezbarc.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

debarca, debarc v. t. a da jos (pe cineva) dintr-un post de conducere; a concedia, a da afară

Intrare: debarca
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) debarca debarcare debarcat debarcând singular plural
debarcă debarcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) debarc (să) debarc debarcam debarcai debarcasem
a II-a (tu) debarci (să) debarci debarcai debarcași debarcaseși
a III-a (el, ea) debarcă (să) debarce debarca debarcă debarcase
plural I (noi) debarcăm (să) debarcăm debarcam debarcarăm debarcaserăm, debarcasem*
a II-a (voi) debarcați (să) debarcați debarcați debarcarăți debarcaserăți, debarcaseți*
a III-a (ei, ele) debarcă (să) debarce debarcau debarca debarcaseră
Intrare: debarcat
debarcat
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular debarcat debarcatul debarca debarcata
plural debarcați debarcații debarcate debarcatele
genitiv-dativ singular debarcat debarcatului debarcate debarcatei
plural debarcați debarcaților debarcate debarcatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)