2 intrări

7 definiții

debáclu sn [At: LTR2 / Pl: ~ri / E: fr débâcle] Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă.

DEBÁCLU, debacluri, s. n. (Rar) Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle.

DEBÁCLU, debacluri, s. n. Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. – Din fr. débâcle.

debáclu (rar) (-ba-clu) s. n., art. debáclul; pl. debácluri

debáclu s. n. (sil. -clu), pl. debácluri

DEBÁCLU s.n. Rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. [Pl. -uri, -le. / < fr. débâcle].

DEBÁCLU s. n. 1. rupere și pornire a gheții prinse între malurile unui curs de apă; zăpor. 2. (fig.) prăbușire, dezastru. (< fr. débâcle)

Intrare: debaclu (pl. debacluri)
debaclu (pl. debacluri) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular debaclu debaclul
plural debacluri debaclurile
genitiv-dativ singular debaclu debaclului
plural debacluri debaclurilor
vocativ singular
plural
Intrare: debaclu (pl. debacle)
debaclu (pl. debacle)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular debaclu debaclul
plural debacle debaclele
genitiv-dativ singular debaclu debaclului
plural debacle debaclelor
vocativ singular
plural