290 de intrări

Articole pe această temă:

807 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

de1 c [At: PSALT. HUR. 2 / E: ns cf, de] (Îvp și poetic) Exprimă raporturi de subordonare, introducând o: 1 Propoziție condițională De îl asculți, vei învăța multe Si: dacă, în caz(ul) că. 2 Propoziție cauzală De nu te îmbraci gros, ai să răcești Si: dacă, fiindcă, pentru că. 3 (Îcs și ~... tot) Propoziție concesivă Și de te duci, tot nu te bagă în seamă Si: cu toate că, (și) dacă, deși. 4 Propoziție finală Mergi de-l vezi Si: ca (să), pentru ca (să). 5 Propoziție consecutivă Plouă de inundă Si: încât. 6 Propoziție subiectivă Ar fi bine de-ar veni / Nu se știe de-a venit sau nu Si: că, dacă. 7-8 Propoziție completivă directă (sau indirectă) Știe (se întreabă) de vine sau nu Si: dacă. 9 Propoziție atributivă Gândul de-l voi pierde mă înfioară Si: că, să. 10 Propoziție predicativă A ajuns de-l plânge lumea Si: încât, să. 11 Propoziție temporală (cu nuanță cauzală) De se însera, venea Si: când, dacă. 12 Exprimă raporturi de coordonare copulativă Si: și. 13 (Îcrî) Conjuncție disjunctivă Si: ori... ori, sau... sau. 14 Introduce propoziții exclamative cu valoare retorică O, de-ai ști cât mi-e de dor Si: dacă. 15 Introduce propoziții interogative indirecte Te întreb de-l cunoști bine Si: dacă. 16 (Îcs corelativă ~ ce... ~ aceea) Exprimă ideea de progresie. 17 (Îlc) Și ~ (sau chiar ~) Chiar dacă. 18 (Îlc) ~ ce Din prima.

de3 i [At: DLR ms / V: di, die / E: fo] Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers.

de4 pp [At: PSALT. HUR. 2 / V: (reg) dă, di / E: ml de] Exprimă: 1 Natura obiectului determinat Spirit de inițiativă, Oameni de bine. 2 Titlul de noblețe Duce de Burgundia. 3 Descendența Fecior de împărat. 4 Materia din care e făcut un obiect Blocuri de beton Si: din. 5 Elementele constitutive ale unui grup Roiuri de albine. 6 Conținutul Pahar de apă Si: cu. 7 Raportul de filiație Pui de urs, nepot de unchi. 8 Relația Prieten de joacă, de pahar. 9 (În toponime) Situarea în spațiu Filipeștii de Pădure, Roșiorii de Vede, Picior de Munte. 10 Punctul de plecare în spațiu Plecarea de acasă. 11 Locul existenței simultan cu natura obiectului determinat Aerul de munte. 12-13 Momentul în care se petrece (sau din care datează) ceva Întâmplarea de dimineață, De trei ani e tot bolnav. 14 Proveniența Haine de import Si: din. 15 Destinația obiectului determinat Sală de dans. 16 Termenul care, în realitate este determinat de calificativul precedent O frumusețe de fată. 17-18 Introduce un nume predicativ care exprimă calitatea (sau natura) obiectului determinat Cine este de vină? Obiectul este de sticlă. 19 (Îe) A fi ~ A avea A fi de aceeași vârstă. 20 Exprimă materia Haine de tergal Si: din. 21 Arată scopul Banii sunt de plătit facturile Si: pentru. 22 Arată apartenența El e de-al casei. 23 Exprimă necesitatea E de dorit să muncești mai mult. 24 Exprimă ipoteza E de presupus că... 25 Introduce un complement circumstanțial de loc, arătând punctul de plecare al acțiunii Se ridică de jos. 26 Introduce un complement circumstanțial de timp, arătând începutul acțiunii A ajuns de ieri. 27 Introduce un complement circumstanțial de timp, arătând data la care se (va) petrece ceva Ei vin de Crăciun Si: la. 28 Introduce un complement circumstanțial de mod (cu sens iterativ sau multiplicativ) A văzut filmul de trei ori. 29 Introduce un complement circumstanțial de mod cantitativ Înalt de trei metri. 30 (Îlav) ~ fapt În realitate. 31 (Îlav) ~ bună seamă Desigur. 32 (Îlav) Cât se poate ~ Foarte. 33 (Îlav) Mai presus ~ (toate) Cel mai mult. 34 Introduce un complement circumstanțial de cauză Plânge de supărare. 35 Introduce un complement circumstanțial de scop Roșii de salată. 36 Introduce un complement circumstanțial de relație Bun de gură, bun de comerciant Si: cât despre, privitor la, în ceea ce privește. 37 Introduce un complement de agent Cartea e scrisă de ea. 38 Introduce un complement indirect S-a apropiat sufletește de mine. 39 Introduce un complement direct (exprimat prin supin) Am terminat de scris. 40 (Îe) A avea ~... A trebui Are de completat un formular. 41 (Introduce complementul direct în imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă! 42 Introduce un subiect (exprimat prin supin) E ușor de zis, e mai greu de făcut. 43 Intră în construcții cu numerale distributive Câte cinci milioane de lei de om. 44 Introduce cardinale adverbiale De două ori. 45 Intră în construcția numeralelor cardinale de la 20 în sus, înaintea pluralului „mii” sau a substantivelor la plural Treizeci de mii, cincizeci de muncitori. 46 Face legătura între articolul adjectival „cel” („cea”) și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua” Cel de-al patrulea. 47 Leagă un numeral fracționar (cu valoare substantivală) de obiectul la care acesta se referă Un sfert de oră. 48 Intră în componența modului supin al verbului De făcut. 49 (Rar) Precedă un verb la infinitiv, rezultând construcții echivalente conjunctivului A încetat de a mai încerca... 50 Este element de compunere în cuvinte sudate sau nu Deoarece, dedulci, floare de piatră, floare de colț, untdelemn. 51 (Îla) Fel ~ fel Divers(e). 52-53 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dinainte(a) Din față (fața). 54-55 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dinapoi(a) Din spate(le). 56-57 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dindărăt(ul) Din dos(ul). 58-59 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ deasupra De peste. 60-61 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ dedesubt(ul) De sub. 62-63 (Îlav; îlpp; construită cu G) ~ primprejur(ul) Din jur(ul). 64 (Îlc) ~ când Din momentul. 65 (Îlc) ~ vreme ce Pentru că. 66 (Îlc) ~ unde Din ce loc. 67 (Îlc) ~ cum De îndată ce. 68 (Îcr până) Exprimă cuprinderea maximă între două limite De sus până jos, de ieri până azi. 69 (Îc) ~ pe Exprimă ideea de suprapunere prin contact Cartea de pe masă. 70 (Îc) ~ prin Exprimă ideea răspândirii Oameni de prin sate. 71-72 (Îc) ~ sub Exprimă ideea de situare inferioară (în contact) Creionul de sub masă, foaia de sub carte. 73 (Îc) ~ către De (39). 74 (Îc) ~ cu Încă (de) De cu seară. 75 (Îc) ~ după Din spatele De după deal. 76 (Cu sens temporal; îac) După De după război. 77 (Îc) ~ la Din De la Cluj. 78 (Îac) Dinspre. 79 (Îac) Din momentul. 80 (Îc) ~ lângă Din apropierea Si: lângă. 81 (Îc) ~ pe lângă Aproximativ din apropierea Si: lângă. 82 (Îac) În legătură oficială cu Organ de pe lângă Parlament. 83 (Cu sens temporal; îc) ~ peste Peste. 84 (Cu sens spațial; îac) Dincolo de. 85-86 (Cu sens temporal și spațial; îc) ~ până la Până la. 87 (Îc) ~a La De-a dreapta Tatălui.

de5 prli [At: DLR ms / E: lat de] 1 Exprimă particularizarea unui element prin atribuirea unei caracteristici: casa de era mai mare Si: care, (înv) ce. 2 Exprimă identificarea obiectului în timp, în spațiu etc. casa de am văzut-o (ieri) acolo.

de2 i [At: DLR ms / V: dă, dec, deh / E: de1] Introduce (sau înlocuiește) afirmații față de care vorbitorul are o atitudine de: 1 Neîncredere. 2 Șovăială. 3 Teamă. 4 Resemnare. 5 Nepăsare. 6 Supărare. 7 Ironie.

DE2 interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) la te uită, asta-i acum. [Var.: (reg., 1) dă, (pop., 2) dec interj.] – Onomatopee.

DE5 pron. rel. invar. (Pop.) Care, ce. Omul de-l văzuși.Et. nec.

DE5 pron. rel. invar. (Pop.) Care, ce. Omul de-l văzuși.Et. nec.

DE4 prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal arată) a) (Subiectul acțiunii) Începutul de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine.Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă.Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină?Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia.... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcție de complement circumstanțial de loc) Casă de casă (= în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcție de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcție de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de direcție. X. (Introduce un complement indirect). 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea niciuna). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros” etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcție de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățam de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) În ce privește, cu. Am terminat de scris.Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi.... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcție de subiect) 1. (Pop.; construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb, la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numerale cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (În structura numeralelor cardinale de la 20 000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (Face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesupt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin.Lat. de.

DE1 conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși, și dacă. Obraznicul, și de-i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ Chiar dacă. 3. (Introduce o propoziție finală) Ca (să), pentru ca (să). 4. (Introduce o propoziție consecutivă) Încât, că. 5. (În legătură cu „ce”, introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că. 6. (Introduce o propoziție subiectivă) Dacă. ♦ Că. 7. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. 8. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Să. 9. (Introduce o propoziție atributivă) Are obicei de aruncă scrisorile. 10. (Introduce o propoziție predicativă) În așa fel încât, în situația să... II. (Exprimă raporturi de coordonare) 1. (Pop.; leagă două propoziții copulative) Și. 2. (În corelație cu sine însuși, introduce propoziții disjunctive) Sau... sau, ori... ori. III. (Introduce propoziții optative) O, dacă...! IV. (În expr.) De ce... de ce sau de ce... de aceea..., de ce... tot... = cu cât... cu atât... – Cf. alb. de.

DE1 conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de „și”, introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși, și dacă. Obraznicul, și de-i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ Chiar dacă. 3. (Introduce o propoziție finală) Ca (să), pentru ca (să). 4. (Introduce o propoziție consecutivă) Încât, că. 5. (În legătură cu „ce”, introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că. 6. (Introduce o propoziție subiectivă) Dacă. ♦ Că. 7. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. 8. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Să. 9. (Introduce o propoziție atributivă) Are obicei de aruncă scrisorile. 10. (Introduce o propoziție predicativă) În așa fel încât, în situația să... II. (Exprimă raporturi de coordonare) 1. (Pop.; leagă două propoziții copulative) Și. 2. (În corelație cu sine însuși, introduce propoziții disjunctive) Sau... sau, ori... ori. III. (Introduce propoziții optative) O, dacă...! IV. (În expr.) De ce... de ce sau de ce... de aceea..., de ce... tot... = cu cât... cu atât... – Cf. alb. de.

DE3 interj. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

DE3 interj. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers. – Onomatopee.

DE4 prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Spirit de inițiativă. Vinde țesături de cele mai noi. ♦ (În titlurile de noblețe) Ducele de Burgundia. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din... Căsuța lui de paiantă. b) (Determinând un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din... Roiuri de albine. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un pahar de apă. 4. (Atributul exprimă un raport de filiație) Un pui de căprioară. 5. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. 6. (Atributul arată autorul) Un tablou de Țuculescu. 7. (Atributul determinând substantive de origine verbală sau cu sens verbal, arată:) a) (Subiectul acțiunii) Început de toamnă; b) (Obiectul acțiunii) Constructor de vagoane. 8. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Prieten de joacă. 9. (Atributul arată locul) a) (locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... ◊ (În nume topice) Filipeștii de Pădure; b) (punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă; c) (atributul exprimă concomitent și natura obiectului determinat) Aer de munte. 10. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul..., care datează din... Plănuiau amândoi viața lor de mâine.Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 11. (Atributul arată proveniența) Cizme de împrumut. 12. (Atributul arată destinația obiectului determinat) Sală de dans. 13. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent) Primi o frumusețe de cupă.Loc. adj. Fel de fel de... = felurite. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină?Expr. A fi de... = a avea... Suntem de aceeași vârstă. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din... Haina e de tergal. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența) Era de-ai noștri. 2. (Predicatul nominal, alcătuit din verbul „a fi” și un supin, exprimă necesitatea) E de preferat să vii. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată locul de plecare al acțiunii) Din locul... (sau dintr-un loc). Se ridică de jos. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul inițial al acțiunii) Începând cu... De mâine. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... De Anul Nou merg la mama. 3. (Leagă elemente de același fel care se succedă în timp) După, cu: a) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de timp) Zi de zi. An de an; b) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de mod) Fir de fir; c) (în construcții cu funcțiune de complement circumstanțial de loc) Casă de casă = (în toate casele, pretutindeni); d) (în construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om (= pe toți oamenii); e) (în construcții cu funcțiune de subiect) Trece spre miazănoapte nor de nor. 4. (Complementul are sens iterativ) A văzut filmul de trei ori. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sunt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plângeam de supărată. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Roșii de salată. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (În loc. adv.) De fapt. De bună seamă. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vânzare) În schimbul a..., cu..., pentru... 3. (Complementul are și sens consecutiv; în loc. adj. și adv.) De moarte = îngrozitor, teribil. De minune = admirabil. De mama focului = cu mare intensitate, în gradul cel mai înalt. 4. (Complementul determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv) Aud cât se poate de bine. ♦ (Determinând un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă gradul de comparație) Mai presus de toate îmi place muzica. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cât despre, privitor la...: a) (complementul determină un adjectiv) Bun de gură; b) (complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De iute, e iute ca focul; c) (complementul determină un verb) De foame aș răbda, dar mi-e somn. IX. (Introduce un complement de agent) Aceste adunări se convocau de sindicatul întreprinderii. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe) S-a apropiat de mine. 2. (După expresii verbale ca „e bine” și după interjecții ca „vai”) Pentru. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva (sau de capul cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una). 3. (După verbe ca „a lua”, „a lăsa” etc.) Ca, drept. M-a luat de nebun. 4. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit câte trei cărți de om. 5. (După adjective ca „vrednic”, „demn”, „bucuros”, etc.) Bucuros de oaspeți. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, o parte din... Învățăm de toate. 2. (Complementul este exprimat printr-un subiect) În ce privește, cu. Am terminat de scris.Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a voi... 3. (Pop.; înaintea unui verb la infinitiv) A încetat de a plânge. 4. (În imprecații) Bat-o Dumnezeu de babă. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin) E ușor de văzut. XIII. 1. (Face legătura dintre numerale cardinale și substantivele determinate) a) (după majoritatea numeralelor cardinale de la 20 în sus) O mie de lei; b) (după numeralele cu valoare nehotărâtă, ca „zeci”, „sute” etc.) Mii de fluturi mici albaștri; c) (în structura numeralelor cardinale de la 20.000 în sus, înaintea pluralului „mii”) O sută de mii. 2. (face legătura dintre articolul adjectival „cel, cea” și numeralul ordinal, începând de la „al doilea”, „a doua”) Celui de-al treilea lan. XIV. Element de compunere, formând cuvinte care se scriu împreună, locuțiuni care se scriu în două sau mai multe cuvinte. 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale, ca: deasupra, dedesubt, de aceea, de cu seară etc. 2. În prepoziții sau locuțiuni prepoziționale, ca: despre, dintre, dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale, ca: de cum, de când, de vreme ce, deoarece etc. 4. (Rar) Formează substantive, adjective și verbe, ca: decurge, dedulci, demâncare, deplin.Lat. de.

DE2 interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum. [Var.: (1, reg.) dă, (2, pop.) dec interj.] – Onomatopee.

DE3 interj. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers; hi. De! silește. Te grăbește, Agerul meu armăsar. NEGRUZZI, S. II 102. De!... cal de!... ȘEZ. III 189.

DE4 prep. I. (Introduce un atribut) 1. (Atributul exprimă natura obiectului determinat) Țară de democrație populară. Spirit de inițiativă. Articol de fond. Cîntec de dragoste.Unei copile ca jupînița Marușca, îi trebuie un bărbat cu strălucire de soare. SADOVEANU, F. J. 397. Și ca la mîndre nunți de crai, Ieșit-a-n cales-ales crai. COȘBUC, P. I 56. ◊ (Atributul are și sens partitiv fiind uneori un substantiv în genitiv) Da eu, drept să-ți spun, mai degrabă aș bea un rachiu de celălalt mai prost, de-al nostru. SADOVEANU, O. A. I 93. Călătorul, după chip și port, e un negustor, vreun orzar ori cirezar, de care umblă pîn sate după daraveri. CARAGIALE, P. 44. Se vede că și lui dumnezeu îi plac tot puișori de cei mai tineri. CREANGĂ, P. 31. Mă duc să pregătesc ceva de-a mîncării id. ib. 9. ◊ (Atributul califică prin modul de acțiune a obiectului respectiv) Moară de vînt. Ceasornic de precizie. ◊ (Atributul exprimă natura prin specificul preocupărilor unui colectiv sau ale unei persoane) Academia de științe. Ministerul de Finanțe. Conferință de presă. Unitate de artilerie. Ansamblu de cîntece și dansuri. ◊ (Atributul arată calitatea obiectului prin consecințele însușirilor neexprimate) Un tînăr de nădejde. O noapte de pomină. ◊ (Atributul este exprimat printr-un abstract verbal derivat dintr-un adjectiv care arată calitatea) Fumurile satelor, aburul acoperișurilor, pîclele uriașe ale pădurilor suiau într-un văzduh de limpezimea lacrimilor. CAMILAR, TEM. 7. În grădina bordeiului lor crescuse... un măr de toată frumusețea. VISSARION, B. 10. Curtozzi însă era un om de o veselie proverbială. HOGAȘ, DR. II 196. ◊ (Atributul exprimă originea obiectului respectiv, în ce privește locul, timpul sau cauza) Brînză de Brăila. Salam de Sibiu. Vin de Cotnar. Apă de Borsec. Miere de mai. Rană de schijă. ◊ (În titlurile de noblețe) Ducele de Parma. ◊ (Atributul exprimă natura prin aprecierea cantității, valorii, greutpții, dimensiunii sau vîrstei) O bancnotă de 100 de lei. Laminate de grosimea unei foițe. Cale de două zile. Un copil de 2 ani. ▭ L-au bătut copiii de sama lui, căci era cel mai slab. CAMILAR, N. I 19. Doamna Ionescu, femeie ca de patruzeci de ani. CAMIL PETRESCU, T. II 7. 2. (Atributul exprimă materia) a) (Materia propriu-zisă din care este confecționat un lucru) Făcut din. Stofă de lînă. Haine de pînză. O masă de lemn. Un inel de aur. Vapori de apă. Straturi de cărbune. ▭ Prin întuneric tremurau vîrtejuri de nea. SADOVEANU, O. A. I 99. Pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș. TOPÎRCEANU, B. 54. Pe fața mesei, albă cu dungi de borangic, se grămădea toată îmbelșugarea casei. MACEDONSKI, O. III 8. ◊ (În comparații eliptice, exprimînd natura obiectului determinat) Braț de fier. Inimă de piatră.Și nici n-auzea În crîng cum pășea... Mînz de aramă, Cu vîntul în coamă. BANUȘ, B. 34. Acest rîu... șerpuiește printre pajiștile și arăturile acoperite, primăvara, cu talazurile de smarald și de aur ale grîului. MACEDONSKI, O. III 3. ◊ (Determinînd substantive care arată o măsură, o parte, atributul arată obiectul din care se ia cantitatea sau bucata respectivă) Un metru de pînză. Un hectar de pămînt. O baniță de grîu. O felie de pîine. Un bob de grîu.Izbuti să strîngă bani pentru un petec de grădină. CAMILAR, N. I 22. Acu, ia acolo, oleacă de pospai! aista se cheamă omăt? SADOVEANU, O. A. I 94. Să fi mers o bucată bună de drum. CARAGIALE, P. 37. ◊ a) (Determinînd substantive care denumesc unități de timp) O lună de zile. b) (Determinînd un substantiv cu înțeles colectiv, atributul arată elementele constitutive) Compus din. Consiliul de miniștri. Colectivul de electricieni. ▭ Pădurea de brad de pe Măgură clipi din cetini și dădu și ea zvon. SADOVEANU, B. 24. Ieșit-a-n cale-ales alai De sfetnici mulți și mult popor. COȘBUC, P. I 56. O ceată de băiețandri ieși la iveală cît ai clipi din ochi. MACEDONSKI, O. III 14. Roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. 3. (Atributul arată conținutul) Care conține, cu. Un car de lemne. Un pahar de apă. O pungă de bani. O carte de basme.Curg doniți de lapte. TULBURE, V. R. 39. Cinsteam bucuros cu moșneagul un păhărel de rachiu. SADOVEANU, O. A. I 93. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci. EMINESCU, O. I 87. 4. (Atributul corespunde unui complement direct) Proprietar de căruță. 5. (Atributul exprimă raportul de filiație) Fiu de muncitor. Tată de erou. Un pui de rîndunică. 6. (Atributul arată apartenența) Crengi de copac. Tăiș de coasă. O rază de soare. Magazin de stat.La mijloc de codru des Toate păsările ies. EMINESCU, O. I 215. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ (Cu un pronume posesiv sau cu un genitiv, atributul are sens partitiv) Și tot tavanul era scris Cu versuri d-a lui Dionis. COȘBUC, P. I 86. 7. (Atributul arată autorul) Poezii de Eminescu. Un tablou de Grigorescu. O simfonie de Beethoven. ◊ (Atributul indică producătorul unui lucru și natura lucrului) Pînză de păianjen. Ou de găină. 8. (Atributul, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, indică subiectul acțiunii) Început de toamnă. La o bătaie de pușcă.Ascultă, ascultă bătăi de ciocane. BANUȘ, B. 79. Niște șănțulețe ca pentru scurgere de apă... erau botezate de noi tranșee. CAMIL PETRESCU, U. N. 5. Urlete, mugete, șuierături, bubuituri de tun, dangăte de clopot se amestecau într-un concert sinistru, formidabil. BART, E. 389. 9. (Atributul – substantiv sau verb la infinitiv -, determinînd substantive care au origine verbală, sens verbal sau fac parte dintr-o locuțiune verbală, arată obiectul acțiunii) a) (Cu funcțiune de complement direct) Schimb de experiență. Constructor de vagoane.Să fii de viață nouă și bună făurar. DEȘLIU, G. 7. Știi tu, mîndră, ce ți-am spus La sapă de cucuruz? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 245. ◊ Loc. adv. Cu băgare de seamă v. băgare.Expr. Dare de seamă v. dare. b) (Cu funcțiune de complement indirect) Setea de cultură. Frica de moarte.Cine are aripi bune nu știe ce e teama de pămînt. BASSARABESCU, V. 50. Această îndoială de sine... îi stinse, încetul cu încetul, energia lui, nebiruită altădată. VLAHUȚĂ, N. 19. Pînă cînd să creadă lumea... C-orice dor de libertate a pierit? ALECSANDRI, P. A. 82. ♦ (Atributul obiectiv arată și cauza) Onoarea pe care o am de a mă număra oarecum printre prietenii d-voastră. CAMIL PETRESCU, T. I 21. Humuleștenii... au fericirea de a vedea lume de toată mîna. CREANGĂ, A. 74. 10. (Atributul exprimă relația) În ce privește. Tovarăș de drum.Ăsta-i Ile Caraiman de la Runc, tovarăș de cărăușie cu mine. SADOVEANU, N. P. 15. 11. (Atributul arată locul) a) (Locul existenței) Care se găsește (în, la), din partea... V. de la, din. Moș Gheorghe mă ispiti o vreme despre școală, despre cei de-acasă. SADOVEANU, O. A. I 94. ◊ (În nume topice compuse) Baia de Arieș. Roșiorii de Vede. Vălenii de Munte.Loc. adj. De față v. față. b) (Punctul de plecare în spațiu) Plecarea de acasă.Se rîdica domol, deocamdată, simfonia de pretutindeni a revărsatului zile. HOGAȘ, DR. II 109. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aer de munte.Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. ◊ Loc. adj. De jos v. jos. 12. (Atributul arată timpul) Care trăiește sau se petrece în timpul (ziua sau perioada): care datează din. Plănuiau amîndoi viața lor de mîne. CAMILAR, N. I 227. Te rog să ierți scena de adineaori. SEBASTIAN, T. 95. ◊ (Atributul este precedat de articolul adjectival «cel, cea, cei, cele») Vezi un rege ce-mpînzește globu-n planuri pe un veac, Cînd la ziua cea de mîne abia cuget-un sărac. EMINESCU, O. I 130. ◊ (Atributul arată și natura obiectului determinat) Satul risipit pe rîpi... pîrăul Tarcăului... erau căzute într-o negură de noapte. SADOVEANU, B. 9. Sură-i sara cea de toamnă. EMINESCU, O. I 83. Ce să vă spun vouă, oameni de ieri, eu omul veacului. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Loc. adj. De zi cu zi = zilnic. 13. (Atributul arată proveniența; se construiește cu un substantiv sau cu un verb la supin) Cal de dar. Cizme de împrumut. ♦ (Atributul exprimă și natura obiectului determinat) Aburul de borș acru stăruia multă vreme pe cerul gurii soldaților. CAMILAR, N. I 9. Tu nu simțești mirosul de ogor. ISAC, O. 20. 14. (Atributul arată destinația obiectului determinat cu privire la folosire, loc, mod, timp, cauză, scop etc.) Lupta de eliberare națională. Cîntece de masă. Concediu de odihnă. Sală de spectacol. Tren de persoane. Miting de protest. Măsuri de protecție. Lamă de ras. Mașină de cusut. Lampă de masă. Ceas de perete. Servietă de avocat.În pădurile lumii, Lîngă vetrele omului, Cîteva posturi de veghe. BANUȘ, B. 92. De la postul de observație al ferestrei, Tina Diaconu a urmărit din primele săptămîni mișcările. C. PETRESCU, A. 312. Căruța... sosește la locul de întîlnire al vînătorilor. ODOBESCU, S. III 16. Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 15. (Atributul gramatical este în realitate substantivul determinat) Ziua de 23 August. În noaptea de marți spre miercuri. Meseria de miner.Ziua de azi (sau astăzi) v. azi. În ziua de azi v. azi. 16. (Atributul reprezintă termenul care în realitate este determinat de calificativul precedent, acesta din urmă fiind determinat numai formal; din punct de vedere logic «un drag de copilaș» înseamnă «un copilaș drag») Hoțul de păgubaș. Gloaba de cal. O bunătate de fată. O grozăvie de vreme.Mamele, privind-o-n horă, Se cotesc: «Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră!». COȘBUC, P. I 97. Dobîndi un drag de copilaș. ISPIRESCU, L. 41. Cea dintăi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgîtie de copilă. CREANGĂ, A. 2. Sărăcuțul de mine! id. P. 22. ◊ Loc. adj. Fel de fel de... = feluriți. [Căprița] face sărituri de necrezut și mehăie, și face fel de fel de nebunii. CARAGIALE, P. 39. II. (Introduce un nume predicativ) 1. (Numele predicativ, construit ca un atribut pe lîngă substantivul subiect care nu se mai repetă, exprimă natura obiectului determinat) Cine e de vină?În după-amiaza acelei zile, de mare mirare erau cuviosului monah niște meșteșuguri pe care le săvîrșise logofătul Drăghici. SADOVEANU, F. J. 398. ◊ Expr. A fi de... = a avea... A fi de aceeași vîrstă. A fi de competența cuiva.Abramovici a foat de părere să rămînem în picioare. SAHIA, N. 79. Amîndoi sîntem de-o mamă, De-o făptură și de-o samă. ALECSANDRI, P. A. 104. Să-ți fie (să vă fie etc..) de bine! formulă de urare folosită în diferite împrejurări (după masă, după strănutat etc.). Cumătrul a strănutat... Atunci iedul de sub chersin să nu tacă!... -Să-ți fie de bine, nînașule! CREANGĂ, P. 24. ♦ (Numele predicativ arată materia) Făcut din. Masa e, firește, de brad. CAMIL PETRESCU, U. N. 8. ♦ (Numele predicativ exprimă apartenența, avînd sens partitiv) Tatu-său era de-ai noștri, om de omenie. SADOVEANU, O. A. I 97. 2. (Predicatul nominal alcătuit din verbul «a fi» și un supin exprimă necesitatea: «ce e de făcut?» = ce trebuie (sau ce urmează) să facem?) Ar mai fi de strîns, la un loc, Toate inimile tinere. DEȘLIU, G. 10. E de văzut cum vor rîndui locurile la masa cea mare. SADOVEANU, F. J. 388. III. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată punctul de plecare al acțiunii) Din locul (sau dintr-un loc). A zis fetei să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă. CREANGĂ, P. 289. [Luna] pe deal mi se oprea Și cu drag, de sus, privea. ALECSANDRI, P. I 101. ◊ (Complementul circumstanțial de loc e însoțit de alt complement circumstanțial de loc, care arată punctul final al acțiunii) De aici ăînă acasă.Începe el a o măsura cu ochii de sus pănă jos și de jos pănă sus. CREANGĂ, P. 163. ◊ Loc. adv. De colo (pînă) colo v. colo. De unde pînă unde v. unde. 2. (Complementul arată locul unde se petrece acțiunea) În, la. O lua cu binișorul s-o ducă de partea ulmilor. MACEDONSKI, O. III 6. Ograda lui de toate părțile era îngrădită. DRĂGHICI, R. 100. Ne-a ales pe noi, Doi sau trei voinici, Cu doi-trei cai murgi, În grajd bine odihniți, De patru picioare potcoviți. TEODORESCU, P. P. 179. IV. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată punctul de plecare în timp, momentul inițial al acțiunii) Începînd cu (ziua, data, momentul de...). De acum înainte.De azi ești cineva în vale. DAVIDOGLU, M. 77. Doar nu samîn eu grîu de ieri, de-alaltăieri, să nu fi mai avut a face cu secerători. CREANGĂ, P. 160. De-un veac al șede astfel. EMINESCU, O. I. 93. Rămîi, puică, sănătoasă, Că mo duc de mîni la coasă. ȘEZ. I 141. ◊ Loc. prep. De cu v. cu. ◊ (Complementul este exprimat prin substantive sau adjective care sînt la origine nume predicative; «de mic» înseamnă «de cînd era mic») Noi de copii ne știm. COȘBUC, P. I 77. Încă de mic Te cunoșteam. EMINESCU, O. I 175. De copil încă, el admira ochii cei frumoși ai portretului. id. N. 40. ◊ (Complementul circumstanțial de timp e însoțit de un alt complement circumstanțial de timp care arată punctul final al acțiunii) De dimineața pînă seara. 2. (Complementul arată timpul în care se petrece acțiunea) La, cu ocazia... Mii de noapte aici. CARAGIALE, M. 6. Așteptase de mult ca Huțu să vină de crăciun acasă. SLAVICI, O. I 89. ◊ Loc. adv. De astă dată sau de data aceasta (sau asta) v. dată1. ♦ (Cu un substantiv adverbial; popular) Crescut-au, Născut-au, Doi meri d-alunei, De toamna sădiți, De veara-nfloriți. TEODORESCU, P. P. 78. 3. (Prepoziția «de» leagă elemente de același fel care se succed în timp) După, cu. a) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de timp cu sens iterativ, adesea cu nuanță modală; numai în loc. adv.) Zi de zi v. zi. Noapte de noapte v. noapte. An de an v. an. b) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de mod) Fir de fir v. fir. Bob de bob v. bob. c) (În construcții cu funcțiune de circumstanțial de loc) Casă de casă = în toate casele (la r’nd), pretutindeni. A umblat casă de casă. d) (În construcții cu funcțiune de complement direct) Om de om = pe toți oamenii (la rînd), o mulțime de oameni. A întrebat om de om. e) (În construcții cu funcțiune de subiect) N-ați plîns văzînd cum trece-n zbor Spre miazănoapte nor de nor? COȘBUC, P. I 90. 4. (Complementul, exprimat printr-un numeral adverbial sau prin construcții asemănătoare, are sens iterativ) De mai multe ori, în strîngerea hîrtiilor, mîinile lor s-au atins. SAHIA, N. 81. Calul se și scutură de treo ori. CREANGĂ, P. 195. V. (Introduce un complement circumstanțial de cauză) Din cauza... Rodește spornic holda de muncă și strădanii!. DEȘLIU, G. 6. Țiuie de bucurie Că-i vremea culesului. BANUȘ, B. 87. Crăpau lemnele și pietrele de ger. MACEDONSKI, O. III 33. Și ea, mergînd spre Viorel, Roșind, s-a zăpăcit de drag. COȘBUC, P. I 57. ◊ Loc. adv. De aceea v. acela2. Nu de alta = nu din alt motiv. ◊ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Fata... știa că de făcut treabă nu mai cade coada nimănui. CREANGĂ, P. 287. ♦ (Complementul este exprimat prin adjective) Din cauză că sînt (ești etc.) sau eram (am fost etc.)... Și plîngeam de supărată, Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. De străin și de sărac, Nu știu seara und’ să trag. TEODORESCU, P. P. 326. VI. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru. Ce au azi soldații de mîncare? CAMILAR, N. I 154. Acu n-am vreme de jucării! CARAGIALE, P. 45. Nu-i gîscă, ci-i gînsac; l-am cumpărat de semînță. CREANGĂ, P. 43. Au prins voinicul să zică de joc. SBIERA, P. 36. Toderică... porunci de masă. NEGRUZZI, S. I 82. ◊ Loc. adv. De exemplu v. exemplu. De pildă v. pildă. ♦ (Complementul este exprimat printr-un verb la supin) Ca să..., pentru a... Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ (Neobișnuit; complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Îmi rămăsăsă numai zăci galbeni, pe care i-am întrebuințat de a-mi cumpăra o canape. KOGĂLNICEANU, S. 79. VII. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. (Complementul exprimă modul propriu-zis, numai în loc. adv.) De comun acord v. acord. De altfel v. altfel. De fapt v. fapt. De asemenea v. asemenea. De bună seamă v. seamă. De fel v. fel. De loc v. loc. De obicei v. obicei. De zor v. zor. ◊ (Complementul, exprimat eliptic, are și valoarea unui circumstanțial de timp, în loc. adv.) De viu v. viu. 2. (Complementul arată cantitatea, măsura) Ușă înaltă de trei metri. (Despre soare) A fi de o suliță (sau de două sulițe etc.). Cînd era soarele de două sulițe pe ceri, a plecat în lumea largă. EMINESCU, N. 5. ♦ (Complementul arată mijlocul de schimbare, de cumpărare sau de vînzare) Cu, pentru, în schimbul a..., în valoare de... Am cumpărat de 10 lei.N-află fier de trei parale. TEODORESCU, P. P. 150. Mă-ntîlnii c-o copiliță, Cerui gură de-o groșiță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 404. 3. (Complementul are și sens consecutiv; în expr.) De moarte = îngrozitor, groaznic, teribil (încît îți dă impresia morții). De minune = admirabil (încît te minunezi). Planul lui Cassian izbuti de minune. VLAHUȚĂ, O. A. 159. De mama focului = cu mare intensitate, cu încordare, în gradul cel mai înalt (încît îți dă impresia de ceva neobișnuit). Cioplea și bocănea de mama focului. REBREANU, R. II 62. Era frumoasă de mama focului. CREANGĂ, P. 276. 4. (Complementul, exprimat printr-un adverb sau o locuțiune adverbială care arată cantitatea, gradul sau intensitatea însușirii ori acțiunii respective, determină un adjectiv sau un adverb la gradul pozitiv, rar și un substantiv dintr-o expresie verbală de tipul «mi-e silă») Cît de puternic cînta sirena! VINTILĂ, O. 8. Așa de bine mi se dezleagă limba, încît s-ar mira părintele Amfilohie auzindu-mă ce fel mă bucur. SADOVEANU, F. J. 263. Eu cînt tot un cîntec... Și-așa mi-e silă să-l cînt. COȘBUC, P. I 64. Acum văz cît se poate de bine. CARAGIALE, P. 38. O rămîi, rămîi la mine, Te iubesc atît de mult. EMINESCU, O. I 110. ◊ (Determinînd un adverb la gradul comparativ, complementul exprimă termenul de comparație) Prefer să spun în proză ce gîndesc, Și mai presus de toate îmi place să tac. BENIUC, V. 29. ◊ Loc. adv. Mai bine de... v. bine. Mai puțin de... v. puțin. VIII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, cît despre, privitor la. a) (Complementul determină un adjectiv) Bun de gură.Se vorbește prin sate despre măria-sa că-i om nu prea mare de stat. SADOVEANU, F. J. 9. [Intră] Tulpină-Voinic, sigur de el. CAMIL PETRESCU, T. II 11. Cănuță a rămas sărman de părinți. CARAGIALE, P. 12. Cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinași în cale. EMINESCU, O. I 91. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. ◊ (Adjectivul determinat în calitate de nume predicativ este același cu cel prin care se exprimă complementul) De cuminte, vedea că-i cuminte. SBIERA, P. 218. De frumoasă, ești frumoasă, Dar iia nu ți-o știi coasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. b) (Complementul determină o construcție folosită ca termen de comparație) De bună, e ca o bucată de pîne albă. RETEGANUL, P. II 43. De bărbată, e bărbată ca focul. id. ib. 46. c) (Complementul determină un verb) De foame ar fi ce-ar fi, Dar n-am cu ce mî-nveli; De-nvelit aș mai lăsa, Dar n.am cu ce mă-ncălța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 464. ◊ (Complementul este exprimat prin supinul verbului determinat sau printr-un substantiv din familia acestuia) Am auzit de tine, da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU, N. 6. Ai gonit ori te-au gonit, Ai gonit ori ai fugit?... – Nici de goană m-au gonit, Nici de fugă n-am fugit. TEODORESCU, P. P. 69. IX. (Introduce un complement de agent) Povestea Sindipii... scrisă de mine, cuviosul Chesarie. SADOVEANU, D. P. 6. Pe vremile acele, mai toate țările erau bîntuite de războaie grozave. CREANGĂ, P. 183. Își simte gîtu-atuncea cuprins de brațe reci. EMINESCU, O. I 95. Aceste adunări se convocau de domn. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ (Franțuzism neobișnuit și învechit; după locuțiuni verbale ca «a fi alcătuit», exprimînd elementele componente) Din. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, cîțiva tei. NEGRUZZI, S. I 96. Au agiuns numai pănă la lăcașul spu cel de vară, care închipuie un chioșc alcătuit de frunză. DRĂGHICI, R. 160. X. (Introduce un complement indirect) 1. (După verbe ca «a vorbi», «a spune», «a afla» și după locuțiuni verbale ca «a-și face o idee» etc.) Despre. I... ra! moș Nichifor, nu mai spune de lup, că tare mă tem. CREANGĂ, P. 120. Vorbind de-a lor iubire, iubire fără saț Ea se lăsase dulce și greu pe al lui braț. EMINESCU, O. I 97. Nu cînt de-mpăratul tău, Ci cînt pentru dorul meu. TEODORESCU, P. P. 83. ◊ (După verbe ca «a uita», «a-și aminti» și locuțiuni verbale ca «a-și aduce aminte» etc.) Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete! EMINESCU, O. I 83. ◊ (După verbe ca «a rîde», «a se plînge») O să înceapă a rîde lumea de noi. HOGAȘ, DR. II 135. ◊ (După verbe ca «a se îndrăgosti», «a se molipsi», «a se îmbolnăvi») Îndrăgostiți de scripeți și motor, Îi tălmăcim pe scripcă și poemă. DEȘLIU, G. 17. Și fata s-a-ndrăgit de el. COȘBUC, P. I 54. Curînd n-a lipsit a se molipsi de aerul acestui oraș. NEGRUZZI, S. I 20. ◊ (După verbe și locuțiuni verbale ca «a se bucura», «a avea parte», «a da dovadă», «a dispune», «a se folosi», «a avea nevoie») Jupîn Niculăieș Albu... se bucura de ocrotire și de dragoste, cu toate nebuniile pe care le săvîrșea. SADOVEANU, F. J. 394. A avut parte cine știe ce alt drumeț... de patul cel curat. CARAGIALE, P. 41. D-a omului mărire nimic nu dă dovadă. ALEXANDRESCU, P. 79. ◊ (După verbe ca «a se ocupa», «a se interesa», «a se îngriji», «a se convinge», «a-i păsa» și după locuțiuni verbale ca «a avea grijă», «a-și da seama» etc.) De ce nu mă lasă să-mi văd liniștit de ocupațiile mele? SEBASTIAN, T. 30. Îngrijise de un foc ce ardea. MACEDONSKI, O. III 11. Nu de mine, Mi-e de dînsa, ce-a făcut! COȘBUC, P. I 202. ◊ (După verbe ca «a se feri», «a se teme», «a se adăposti», «a apăra» și după locuțiuni verbale asemănătoare sau înrudite ca sens) Răsună Sirenele de care zadarnic te ferești. DEȘLIU, G. 6. Hotărîndu-se dintr-o dată să se puie cu desăvîrșire la adăpost de orice răutate și viclenie a acelui dușman, își luă în poală ulcelele și se duse. SADOVEANU, F. J. 422. Și cu crengi îl apăr pagii de muscuțe și zăduf. EMINESCU, O. I 85. ◊ (După verbe ca «a asculta», «a înțelege») Înțelege de glumă.Și toată lumea în ocean De tine o s-asculte. EMINESCU, O. I 170. 2. (După verbe ca «a se apropia», «a se atinge», «a se lipi», «a se freca», «a se rezema», «a se sprijini») M-am atins de zid.Un mutilat cu obrazul ars, ciopîrțit se sprijină de mine. SAHIA, N. 20. Obrazul și-l lipește strîns De piatra cea din veac cioplită. COȘBUC, P. II 261. Căprița s-a apropiat de mîna mea. CARAGIALE, P. 39. ◊ (După verbe ca «a se ciocni», «a se izbi», «a se lovi») Ilona, revenind din stînga, caută găleata, n-o găsește și dă cu ochii de Maria. DAVIDOGLU, M. 16. Fumul acru urca în susul obrajilor, se lovea de marginile căștilor și cobora furișîndu-se pe lîngă gulerele mantalelor. CAMILAR, N. I 11. După ce deșertau oalele, le spărgeau îndată de pămînt. SADOVEANU, F. J. 397. Dete poarta de perete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. ◊ (După verbe ca «a se atîrna», «a se lega», «a se prinde», «a țineooBB, «a trage», uneori cu verbul subînțeles, sau după interjecții cu valoare verbală asemănătoare) Voiam să mă înțeleg cu el, să-l fac să se ție de tocmeală. SADOVEANU, O. A. I 91. Omul... plecă deznădăjduit, trăgînd de funie văcșoara. SANDU-ALDEA, D. N. 245. Pune omului merinde-n traistă și-i dă iapa de căpăstru. SBIERA, P. 58. Nici una nici două, haț! pe ied de gît. CREANGĂ, P. 23. Care-a fost voinic mai mare Acum e legat mai tare, Și de mîni, și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. Sta Codreanul frățior Cu butucul de picior. ALECSANDRI, P. P. 90. ◊ (După verbe și locuțiuni ca «a fugi», «a se îndepărta», «a se lepăda», «a se curăța», «a scuti», «a scăpa», «a se lăsa păgubaș», «a se sătura», «a trece», «a se despărți», «a se deosebi») Tînărul... se șterge de sudoare. CARAGIALE, P. 45. Fetelor, hăi! s-a trecut de șagă CREANGĂ, P. 9. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. Hai, copii, cu voinicie, Să scăpăm biata moșie De păgîni și de robie! ALECSANDRI, P. A. 36. 3. (După verbe ca «a umple», «a încărca», «a îmbelșuga») După delușoare, automatele porniră cu deznădejde... și noaptea se umplu de spaime. CAMILAR, N. I 100. Vezi, cît ești de avan, moș Nichifor, cum îți încarci sufletul de păcate?! CREANGĂ, P. 134. 4. (După expresii verbale ca «e bine», «e rău», uneori fără verbul «a fi» și după interjecții ca «vai!») Pentru. Ferice de el!Pe urmă am fugit, am umblat prin lume, vai de capul meu! SADOVEANU, O. A. I 195. ◊ (După interjecții complementul poate fi repetat) Vai de ea și de ea! S-o fi îmbolnăvit, s-o fi întîmplat ceva. MACEDONSKI, O. III 7. ◊ Expr. A fi ceva (sau a nu fi nimic) de cineva sau de capul (cuiva) = a avea o oarecare valoare (sau a nu avea nici una), a fi de oarecare însemnătate. E ceva de capul lui.Trebuie să fie ceva de ciobanul acela. ISPIRESCU, la TDRG. ◊ (După verbe ca «a se alege», «a fi») Praful s-a ales de ea. ◊ (Eliptic) Era o învălmășeală acolo: lucruri stricate, bastoane rupte, umbrele vechi – mai mult scheletul de ele – și mai ales praf și hîrtii. BASSARABESCU, V. 42. Ce folos de tine, dragă, Că ești albă și spălată Și trăiești tot supărată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. 5. (După verbe ca «a lua», «a lăsa», «a da», «a trece») Știu eu tare bine că boierul m-a luat de nebun. CREANGĂ, P. 157. Murise vecinul și lasase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba. EMINESCU, N. 3. Dincoace-ndemnul firii trece de taină mare. ALEXANDRESCU, P. 44. Dă-mi pe Vidra ta de vamă. ALECSANDRI, P. P. 99. 6. (În legătură cu construcții distributive) Pentru. S-au împărțit cîte 3 cărți de om. Ne-a dat 10 lei de cap.De tot carul șese boi, Înjugați doi cîte doi. ALECSANDRI, P. A. 93. Porcii ți-oi plăti...: De tot mascurul Ți-oi da galbenul. TEODORESCU, P. P. 461. 7. (După adjective ca «vrednic», «demn», «capabil», «independent», «plin», «bucuros» etc.) Bucuros de oaspeți.Revăd măceșii plini de foare. GALACTION, O. I 17. ◊ (După adjective verbale, complementul indirect este echivalentul complementului direct al verbului corespunzător) Om știutor de carte. Popoare iubitoare de pace. 8. (Complementul este exprimat printr-un verb la infinitiv) Capabil de a învăța. Ferește-te de a munci superficial. 9. (Franțuzism; verbul «a schimba» este greșit construit cu un complement indirect în locul complementului direct) Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. ANGHEL, PR. 159. XI. (În construcții cu funcțiune de complement direct) 1. (Complementul are sens partitiv) Ceva din, cîte ceva din, o parte din. Avem de toate. Învățăm de toate. ▭ [Copilul] văzu că nu mai are de nici unele. ISPIRESCU, L. 287. 2. (Complementul este exprimat printr-un supin) Cu, în ce privește. Am terminat de scris. Am isprăvit de treierat.Nu s-a lăsat pînă n-a gătat de văzut toate minunile orașului. VINTILĂ, O. 42. După ce sfîrșea de dus apă la case, stropea ulița mare. CAMILAR, N. I 26. ◊ Expr. A avea de (+ supin) = a trebui să..., a avea obligația de a..., a voi să... Am de vorbit ceva cu tine. Am ceva de scris.Am de lăsat o vorbă pentru Lumea cea nouă! DEȘLIU, G. 42. Parcă era pe patul morții și spunea tot ce avea de spus, o dată pentru veșnicie. SADOVEANU, O. A. I 97. ◊ (Complementul are sens final, exprimînd destinația) Ne-a adus ceva de mîncat. Le-a dat de scris. ◊ (Complementul este exprimat printr-un substantiv abstract cu sens verbal) Ne-ai adus de mîncare? Am mult de lucru.Expr. A-și face de lucru (cu ceva sau cu cineva) v. lucru. 3. (Popular, înaintea unui verb la infinitiv) N-oi mai înceta d-a plînge. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 159. 4. (În imprecații, introduce complementul direct substantival care urmează după complementul direct exprimat prin forma neaccentuată a pronumelui personal) Mînca-i-ar ciuma și holera de hoți! La TDRG. Bat-o dumnezeu de babă, s-o bată! CREANGĂ, P. 125. XII. (În construcții cu funcțiune de subiect) 1. (Popular; construcția prepozițională are sens partitiv) N-o scrie [scrisoarea] cu cerneală, Că de-aceea-i multă-n țară, O scrie cu argințel, Că de-acela-i putințel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Subiectul este exprimat printr-un verb la supin, avînd ca predicat o expresie verbală) E ușor de văzut. E greu de citit.E greu de aflat adevărul... zise și inginerul turnînd vin în pahare. SADOVEANU, O. VIII 286. 3. (Incorect, calc după limba franceză la unii scriitori, precedă infinitivul cu rol de subiect) E groaznic de a vedea cum aceste jivine se răped la stîrvuri. ODOBESCU, S. III 16. XIII. 1. (Face legătura între numeralele cardinale și substantivele determinate) a) (După numeralele cardinale de la 20 în sus, afară de compusele sutelor și miilor cu numeralele 1-19, ca: 101-119, 201-219, 5901-5919 etc.) 20 de oameni. 365 de zile.O mie de țechini primești? COȘBUC, P. I 109. b) (După numerale cu valoare nehotărîtă ca «zeci», «sute», «mii») Mii de fluturi mici albaștri, mii de roiuri de albine Curg în rîuri sclipitoare. EMINESCU, O. I 85. c) (După numerale fracționare) Cuconu Ioniță scoase două sferturi de irmilic și le dădu lui Gîrneață. HOGAȘ, DR. II 99. d) (În structura numeralelor cardinale de la 20000 în sus, înaintea pluralului «mii») O sută de mii. 2. (Face legătura între articolul adjectival «cel, cea» și numeralul ordinal de la «al doilea», «a doua» în sus) Cel de-al doilea plan cincinal. XIV. Element de compunere, formînd cuvinte care se scriu împreună (v. cuvintele respective: deasupra, despre, deoarece etc.), locuțiuni care se scriu în două cuvinte (v. al doilea cuvînt: de către v. către, de cum v. cum, de la v. la etc.) sau care se scriu în mai multe cuvinte (v. cuvîntul caracteristic: de îndată ce v. îndată, de vreme ce v. vreme etc.). 1. În adverbe sau locuțiuni adverbiale ca: deasupra, dedesubt, degeaba, deocamdată, deodată, deoparte, deopotrivă, deseară, devreme etc., dimpotrivă, dinainte, dinapoi, dindărăt etc., de aceea, de cu seară etc., nicidecît, nicidecum etc. 2. În prepoziții sai locuțiuni prepoziționale ca: despre, de către, de la, de lîngă, de pe, de peste, de sub etc., din, dintre, dinspre, dinaintea, dindărătul etc., de dinaintea, de dindărătul etc. 3. În conjuncții sau locuțiuni conjuncționale ca: de cum, de cînd, de îndată ce, deoarece, de vreme ce etc. 4. Rar, în substantive și adjective ca: demîncare, deplin.

DE1 conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziție condițională) Dacă, în cazul că. Iar de va fi ca steaua mea să cadă... Un alt fecior... Va duce mai departe drumul meu! BENIUC, V. 72. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. ISPIRESCU, L. 1. Oiță bîrsană, De ești năzdrăvană Și de-a fi să mor În cîmp de mohor, Să spui lui Vrîncean Și lui Ungurean Ca să mă îngroape Aice pe-aproape. ALECSANDRI, P. P. 2. ◊ (Introduce propoziții condiționale negative, eliptice) Mai repede, că de nu, totul e pierdut. CAMIL PETRESCU, T. II 394. De-i izbuti, bine... iară de nu, au mai pățit și alți voinici ca tine... CREANGĂ, P. 187. ♦ (Cu nuanță temporală) De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85. 2. (Introduce o propoziție concesivă, precedat de «și») Deși, cu toate că, și dacă. Obraznicul, și de-i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ Chiar dacă. Nu-s piedici să-i oprească de-ar crește-n cale stînci. VINTILĂ, O. 20. De-aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 147. 3. (Introduce o propoziție finală a cărei acțiune este realizabilă) Ca (să), pentru ca (să). Haide! Luați-l de-l dați norodului. NEGRUZZI, S. I 156. Face-m-aș privighetoare, De-aș cînta noaptea-n răcoare Doina cea dezmierdătoare! ALECSANDRI, O. 63. ◊ (Introduce o finală a cărei acțiune este reală) În toate zilele se ducea el la un puț de aducea apă pentru casă. ISPIRESCU, L. 386. Apoi merse de ocoli cetatea Turnul, o bătu și o arse. BĂLCESCU, O. II 171. 4. (Introduce o propoziție consecutivă) Încît, că. Mircea izbucnește în plîns, de i se scutură ghiozdanul în spate. SAHIA, N. 52. Viscolul ridica omătul în valuri și-l spulbera în văzduh, de nu se mai vedea nici cer, nici pămînt. VLAHUȚĂ, O. A. 344. Făcu de șarpele îl putu înghiți. RETEGANUL, P. II 42. Pusă să-i facă un buzdugan... îl aruncă în sus, de despică bolta ceriului. EMINESCU, N. 4. Ce-ai pățit, unchiașule, de încaleci pe mine? ALECSANDRI, T. I 430. ◊ (Adesea în corelație cu «atît (de)», «astfel (de)», «așa (de)»). Și era atît de sărac, de nu-i ardea nici focul în vatră. RETEGANUL, P. IV 7. Miile de paseri cîntau... cîntece, așa de duioase, de erau în stare să te adoarmă. ISPIRESCU, L. 17. 5. (În legătură cu «ce»; introduce o propoziție cauzală) Pentru că, fiindcă. Harap-Alb o prăpădea din ochi, de dragă ce-i era. CREANGĂ, P. 276. De-abia umbli de slabă ce ești. ALECSANDRI, T. 1582. 6. (Introduce o propoziție subiectivă) Dacă. Și în farmecul vieți-mi Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. EMINESCU, O. I 113. 7. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă. Te-a întreba de nu mai știi de vreun leac. SBIERA, P. 27. Dorul prinse-a mă-ntreba: Drag mi-e bădița ori ba?... De mi-i drag, de nu mi-i drag, Nu poci spune peste sat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. 8. (Introduce o propoziție subiectivă) Că. Dar al nostru împărat, Tot mergînd pe la vînat, Într-o seară s-a-ntîmplat Pe la noi d-a înnoptat. TEODORESCU, P. P. 116. 9. (Introduce o propoziție completivă directă și indirectă) Să. Oușoare că scotea Și-ncepea De le-mpărțea. TEODORESCU, P. P. 532. 10. (Introduce o propoziție atributivă) [Zmeul] are obicei de aruncă buzduganul. ISPIRESCU, L. 85. 11. (Introduce o propoziție predicativă) În așa fel încît, în situația să. Cînd eram de nu iubeam, Unde mă culcam dormeam. POP. II. (Exprimă raporturi de coordonare) 1. (Învechit și popular, leagă două propoziții copulative) Și. Stai de nu mă săgeta. TEODORESCU, P. P. 40. 2. (Introduce propozițiile disjunctive) Sau... sau, ori... ori. De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris și pentru noi, Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război. EMINESCU, O. I 146. De lucram, de nu lucram, Mamei tot dragă eram. ALECSANDRI, P. P. 308. III. (În propoziții independente) 1. (Introduce propoziții optative, uneori precedat de numai) O, dacă...! Numai de nu i-ar muri mulți înainte. CREANGĂ, P. 250. Ah! meștere Ruben... cartea ta într-adevăr minunată este!... numai de n-ar ameți mintea! EMINESCU, N. 49. Codrule, frunză rotundă, De mi-ai da puțină umbră! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. 2. (Uneori în corelație cu numai, abia etc.) Poate că... numai prin căsuțe de se mai afla ceva veselie. DUNĂREANU, N. 80. IV. (Numai în loc. conj.) De ce... de ce... sau de ce... de aceea... sau de ce... tot... = cu cît... cu atît... De ce se îmbogățea, tot mai lacom era și mai ahtiat de bani. VLAHUȚĂ, O. A. 215. De ce mergeau înainte, de ce lui Harap-Alb i se tulburau mințile. CREANGĂ, P. 275. Au luat-o prin pădure, doar vor putea ieși cumva la largul, dar de ce umblau, de aceea se înfundau mai tare. RETEGANUL, P. II 72. Cum de v. cum.

DE2 interj. (Și în forma regională dă; precedat uneori de «apoi», «d-apoi») 1. Introduce afirmații și replici, dînd expresie unui sentiment, unei stări sau unei atitudini de: a) șovăială, nedumerire, nesiguranță în fața unei situații încurcate. Apăi de, cucoane, ce să fie mai gras decît porcul meu din ogradă? ISPIRESCU, L. 178. Ce este talentul? – De! aceasta este prea ușor de spus. CARAGIALE, N. F. 12. Ș-apoi de ce nu m-ați sculat? – D-apoi dă, mămucă. CREANGĂ, P. 11; b) resemnare în fața unei situații firești sau a unei întîmplări neplăcute, nenorocite. Făt-Frumos, cu inima curată... se duse, de! de datorie. ISPIRESCU, L. 105. Te cred, cumătre: d-apoi dă, nu-i cum vrem noi. CREANGĂ, P. 31. Numai dă! ce să facă bietul om? id. ib. 140; c) nepăsare față de cineva care se află într-o situație încurcată sau neplăcută. Apoi de! ce să-ți fac?; d) supărare care se manifestă uneori printr-o mustrare, un avertisment sau o amenințare adresată cuiva. De! nu vă mai fandosiți acum. Spuneți și voi, ia, ce vă-ți pricepe. ISPIRESCU, L. 68. Dă, măi gogule!... cată-ți de drum pînă ce nu scot luleaua de la ciubuc ALECSANDRI, T. I 238. De, mă, ce vă țineți cîrd Și intrați așa cîntînd. TEODORESCU, P. P. 129; e) ironie. Apoi dă!... vorba ceea: Azi tare, mîne mare. ALECSANDRI, T. I 381.2. (Introduce replici, dînd expresie unei atitudini de negare sau dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum, tronc. (În forma populară dec) Mă duc... să nu mă bați... Să nu dai! – Dec! de ce să te bat?... du-te sănătos. CARAGIALE, O. I 250. În ce te bizui, de te îndîrjești așa, nepoate? Dec! Nu cumva ai pofti să-mi iai vițica pentr-un cuc armenesc? CREANGĂ, A. 57. Dec!... ce te răstești așa la mine, jupîneasă?... Ai uitat cu cine vorbești? ALECSANDRI, T. I 35. – Variantă: (popular) dec, (regional) interj.

DE5 pron. relativ invar. (Popular; introduce o propoziție atributivă) Care, ce. E vorba că ei au dat foc la fro (= vreo) cîțiva din Vladomira, de ieșiseră să muncească moșia beiului. DUMITRIU, B. F. 156. L-ale case mari domnești De se văd în Stoenești, Mîndră masă e întinsă. ALECSANDRI, P. P. 206. ◊ Ăl de v. ăl.

DE1- pref. „eliminare, opoziție, îndepărtare, separare”. (< fr. dé-, cf. lat. de, fără)

DE3 interj. 1) (se folosește pentru a exprima o atitudine de neîncredere, nedumerire, șovăială, nepăsare etc.) De, ce să faci. 2) (se folosește pentru a îndemna caii la mers). /Onomat.

DE2 prep. 1) (exprimă un raport calificativ, indicând apartenența, calitatea, proveniența, timpul, locul, originea, destinația, posesorul etc.) Un pahar de apă. Voce de bărbat. O felie de pâine. Moară de vânt. Mașină de spălat. Lucru de mână. Schimb de păreri. Coleg de clasă. Gazetă de perete. 2) (exprimă raporturi circumstanțiale, indicând modul, timpul, locul, cauza, scopul etc.) Se face de rușine. A plecat de ieri. Pleacă de acolo. Lucrează de ieri. A repetat de mai multe ori. Bun de glume. Bun de vânzare. 3) (exprimă raporturi completive, indicând obiectul, agentul unei acțiuni) Are de lucru. S-a aflat de el. Este demn de laudă. 4) (servește drept indice al supinului) De vândut. De legănat. De învățat. 5) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situării dincolo de un oarecare obiect) S-a uitat de după ușă. A apărut de după deal. 6) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial) A veni de cu zori. Culcatul de cu seară... 7) (exprimă raporturi de agent) Aceste obiecte au fost confecționate de către țărani. 8) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situării) S-a sculat de la masă. A plecat de la oraș. 9) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial) Este un an de la balul de absolvire al liceului. 10) (exprimă raporturi spațiale, relevând locul situat în imediată apropiere de ceva sau de cineva.) S-a dus de lângă casă. Livada de lîngă sat. 11) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul de la suprafața unui obiect) A strânge recolta de pe câmp. Fructele de pe copac. 12) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial cu o anumită aproximație) S-a eliberat de pe la amiază. 13) (exprimă raporturi relaționale, indicând obiectul de referire) Secția agricolă de pe lângă Guvernul Moldovei. 14) (exprimă raporturi locative, indicând locul de dincolo de ceva) Vești de peste hotare. 15) (exprimă raporturi locative, indicând locul cu o anumită aproximație) Au apărut de prin alte localități. Oameni de prin părțile Orheiului. 16) (exprimă raporturi temporale, indicând momentul inițial cu o anumită aproximație) Lucrează de prin luna august. 17) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul dintre mai multe obiecte) Spațiul de printre clădiri. 18) (exprimă raporturi calificative limitative, indicând momentul final) Sforțările de până acum. 19) (exprimă raporturi calificative limitative, indicând un oarecare fapt ce constituie o limită) Situația social-politică de până la război. 20) (exprimă raporturi spațiale, indicând locul situat mai jos de ceva sau de cineva) A fost scos de sub mașină. /<lat. de

DE1 conj. 1) (exprimă un raport condițional) Dacă; în caz că. De voi prinde a cânta, munții toți s-or legăna. 2) (exprimă un raport concesiv) Cu toate că; deși. 3) (exprimă un raport completiv) Că. Se întâmplă de pleacă mai înainte. 4) Și. Pleacă de-ți fă datoria. 5) Ori. De plecăm, de nu plecăm, rămâne totul neschimbat. /cf. alb. de

de conj. 1. dacă: de vrei, de nu vrei; 2. încât: plânge de ți se rupe inima. [Probabil identic cu cel precedent].

de! int. n’am ce-ți face: apoi de!

de prep. 1. despre: vorbește de mine! 2. de către: e lăudat de toată lumea; 3. din partea: mă tem de oameni răi; 4. indică un raport de cauză: suferă de friguri, de aceea; 5. de scop: ne gătim de drum; 6. de mod: de abia, de grabă; 7. exprimă materia sau specia: sac de făină, fig. om de nimica; 8. cantitate numerică: de trei ani, de patru ori; 9. punctul în timp sau în spațiu: de acum, de apoi, de aci, de unde; 10. o destinațiune (mai ales înaintea supinelor și adjectivelor) ușor de făcut. [Lat. DE].

3) de, interj. de mînat calu, ca și hi: de, cal!

1) de prep. (lat. de; în est mrom. și it. di, pv. cat. sp. pg. de). 1) Despre: a vorbi, a se interesa de cineva, de ceva. (vechĭ: De neamu Moldovenilor). 2) De către: e lăudat de toată lumea; Cartaginea a fost nimicită de Romanĭ. 3) Din partea, din cauza: mă tem de lupĭ, mă mir de tine, bolnav de frigurĭ, rîde de bucurie, scînteĭază de inteligență, îĭ pute urma de leneș (subînț. ce e = e așa de... în cît), e mort de beat, mort de frică, tremură de slab, ĭeșit de soare. 4) Din, făcut din, consistînd din: pahar de aur, pod de fer. 5) Arată conținutu: un pahar de apă (nu cu apă, căcĭ e vorba de conținut: am băut un pahar de apă, adică „conținutu, nu paharu”), un vagon de lemne, o căruță de Jidanĭ (plină de Jidanĭ). 6) Arată scopu, destinațiunea (= pentru): un pahar de apă, o lingură de supă, o umbrelă de ploaĭe, pușcă de vînat (de vînătoare), apă de băut, lemne de ars (orĭ de foc), casă de închiriat, bilet de întors, om bun de bătut, praf de pușcă, drum de care, trenu de Galațĭ, ne gătim de drum, casă de vînzare, n’am (adică „banĭ”) de birjă, aci e de mine, (e bine să trăĭesc eŭ), aci e de trăit. 7) Arată originea, proveniența (= de la): șoĭm de munte, brînză de Brăila, trenu de (= de la) Galațĭ, de acĭ, de după ușă, de supt pat, de acolo, de unde (V. unde), de acasă, de la plug, de la școală, cal de furat (provenit din furt), vin de cel bun (din cel bun), un prieten de aĭ meĭ (fals de al meŭ. Numai cu numele materiale se poate zice un vin de al meŭ, adică „dintr’al meŭ”), un vin de cel bun, din cel bun. 8) Arată genitivu partitiv: un cel de ceĭ bunĭ, cireșe de cele marĭ, ardeĭ de ăĭ de nu ustură (în vest, adică „de ceĭ care nu ustură”), de ale lumiĭ (lucrurĭ dintr’ale lumiĭ), de ale armateĭ, de ale satuluĭ. 9) Arată timpu de cînd: a murit de tînăr, a plecat din țară de copil, a ars de viŭ, copiiĭ aŭ mîncat poamele de crude, căpitan de 30 de anĭ (în etate orĭ în funcțiune), de ĭeri, de mîne, de cu noapte, de cu ĭarnă, de vreme (din vreme); încă de purcesul luĭ Jigmond (N. Cost. 1, 487), de la plecarea luĭ. 10) Arată separațiunea: a despărți oile de capre, a curăța lemnu de coajă. 11) Arată relațiunea, contactu: corabia s’a izbit de stîncă, calu e legat de gard, scara e rezemată de zid. 12) Se unește cu numeralele cardinale de la 19 în sus: 20 de oamenĭ, și cu cele adverbiale de la 2 în sus: de doŭă orĭ, de opt orĭ. 13) Servește la comparațiune: copacu e tot așa de înalt ca casa, vulturu se suĭe maĭ sus de nourĭ saŭ de cît nouriĭ (V. cît), eraŭ maĭ mulț (saŭ maĭ mulțĭ) de saŭ de cît saŭ ca opt oamenĭ. 14) Arată punctu concernut: greŭ de (saŭ la) cap, scurt de (saŭ la) coadă, bun de (saŭ la) gură; de vorbit, poate vorbi, dar nu poate merge; de urat, am maĭ ura, dar ne e că vom însera (versurĭ dintr’o colindă). 15) Servește la formarea locuțiunilor adjectivale și adverbiale și a genitivuluĭ prepozițional: de față (prezent), oameniĭ ceĭ de față, copil de țîță (care suge), de ajuns (suficient), de fel, de loc (nicĭ de cum), degeaba, degrabă (în grabă), ministeru de justiție (l justițiiĭ), schit de călugărĭ (călugăresc). 16) În unire cu a 4, formează o mulțime de loc. adverbiale saŭ adjectivale: de-a valma, de-a berbealecu, de-a dura, de-a tumba, de-a rostogolu, de-a lungu, de-a latu, de-a curmezișu, copiiĭ se joacă de-a baba oarba, de-a hoțiĭ, de-a ascunsu; perceptoru o probozea de-a biruluĭ (nord), o urmărea cu de ale biruluĭ, cu biru. De pe, de deasupra: ĭa ceașca de pe masă, ĭa greutatea de pe mine (Fals copie de pe natură. Corect e după natură, ca fr. d’aprée nature, germ. nach der natur, cum zicĭ după fantazie, după gustu meŭ, după placu meŭ). Conj. 1) Dacă (maĭ ales înainte de vocale, dar și în ainte de de consonante): de-ar și așa; de vreĭ orĭ de nu vreĭ; o, de-așĭ fi sănătos! 2) Vest. Deși, și de, și dacă, măcar că, cu toate că (concesiv): găina, de e pasăre, când bea apă, tot se uĭtă și ĭa la Dumnezeŭ (Isp.) 3) În cît (consecutiv): plînge de ți se rupe inima, nu știŭ ce are de plînge, e frumoasă de te uĭmește, e leneș de-ĭ pute urma. 4) Ca să (cu ind.): am stat de am scris, haĭ de mănîncă, du-te de te plimbă!. De ce... de ce saŭ de ce... de aceĭa, cu cît... cu atît: de ce-ĭ daĭ, de ce maĭ cere. V. ce și după.

2) de saŭ (și ngr. de, scris nte, haĭ, haĭde): De! Știŭ eŭ ce să fac?! De! Fă cum vreĭ! Arată și ironia: Apoĭ de! Deștepțĭ ca tine maĭ rar!

*4) de- (lat. de) pref. care în cuv. moderne arată- arată privațiunea, risipirea, depărtarea, înjosirea și corespunde cu des-, dis-, -s: decolorez saŭ descolorez, debandadă, detronare, degradare.

anemo sf [At: BRANDZA, FL. 25 / Pl: ~ne / E: fr anémone] 1 (Bot; reg) Dedițel (Pulsatilla montana) 2 (Zlg; îc) ~ de mare Actinie (Actinia).

aríci1 sm [At: PRAV. (1640), ap. GCR I, 90 / V: -ice, h~(u) / Pl: ~ / E: ml ericius] 1 Mamifer patruped insectivor, acoperit pe spate cu țepi lungi, care se face ghem când simte primejdia (Erinaceus europaeus). 2 (Pop; îe) Parcă i-a spus (sau i-a șoptit) ~ul la ureche Se spune despre cineva care a luat o hotărâre înțeleaptă. 3 (Pop; îe) L-a îndemnat ~ul Se spune despre cineva care a luat o hotărâre greșită. 4 (Îe) ~ de barbă (sau barbă de ~) Barbă deasă și țepoasă. 5 (Îc) -de-mare Animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi (Echinus melo). 6 (Fig; pop) Nume dat unui om zgribulit de frig. 7 (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stamonium). 8 (Bot; reg) Rostogol (Echinops sphaerocephalus). 9 (Bot; Buc) Mușchi formând tufe, cu frunze ascuțite, având pe margini și pe dos dințișori ascuțiți, care crește pe marginea drumurilor, în locuri nisipoase și argiloase, în păduri până la 2500 m (Pogonatum urnigerum). 10 (Bot) Varietate de grâu cu spicul des (Triticum compactam). 11 (Trs) Tăciune (Ustilago tritici). 12 Ariceală. 13 (Pop) Bubă. 14 (Reg) Herpes. 15 (Reg) Bătătură în talpă. 16 (Reg; lpl) Hemoroizi. 17 (Reg) Cancer. 18 (Pop) Horă. 19 (Pop) Dans comic la nuntă, în care un dansator imită mișcările ariciului (1). 20 Instrument cu care se îndepărtează crusta de pe pereții unor canale. 21 (Mil) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș.

cufund sn [At: DEX2 / E: dr cufunda] (Reg; îlav) De-a ~ul Cufundându-se.

des-de-dimineață av vz dis-de-dimineață

des-de-noapte av [At: PALIA (1582), ap. GCR 79/31 / V: dis-de~, dizn~, (înv) dens-~, din-de~, dinsă-de~ / E: mlp de ipsa de nocte] În toiul nopții.

des-dimineață av vz dis-de-dimineață

dis-de-dimineáță av [At: / V: din-zi-de-~, dins-de-~, dâns-~-, demân~, dis-dimineáță, (pop) diz-demineáță, (înv) dân-zi-de-~, diz-~, dizi-~-~, (pop) des-~-~, desdimineáță, des-demineáță, desníță, (înv) dez-dimeneáță, dez-demineáță / S și: dis de dimineață, disdedimineață / E: dis + de + dimineață] Foarte de dimineață Si: în zorii zilei, (rar) dis-de-diminecioară.

dis-de-diminecioáră av [At: PĂUN-PINCIO, P. 104 / V: des-de-diminici~ / E: dis- + de diminecioară] (Rar) Dis-de-dimineață.

dis-dimineáță av vz dis-de-dimineață

AC, ace, s. n. 1. Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir, care servește la cusut. ◊ Expr. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc. A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică. 2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (1), având diverse întrebuințări. Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr.Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna. 3. Piesă sub formă de ac (1) la unele instrumente de măsură sau în medicină. Ac magnetic. Acul busolei. Acul de seringă. ♦ Macaz. 4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare. Acele ariciului. 5. Frunză îngustă, ascuțită, caracteristică coniferelor. 6. Compuse: acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (Scandix pecten veneris); ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (Syngnathus rubescens).Lat. acus.

ANEMÓNĂ, anemone, s. f. 1. (La pl.) Gen de plante erbacee cu flori mari de diferite culori, care înfloresc de obicei primăvara (Anemone); (și la sg.) plantă care aparține acestui gen. 2. (Zool.) Anemonă-de-mare = actinie. – Din fr. anémone, lat. anemona.

ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi; echinidă (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius.

CUFÚND s. n. (Reg.; în loc. adv.) De-a cufundul = cufundându-se. – Din cufunda (derivat regresiv).

CUFÚND s. n. (Reg.; în loc. adv.) De-a cufundul = cufundându-se. – Din cufunda (derivat regresiv).

interj. v. de2.

DEC interj. v. de2.

DES-DE-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DE-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DE-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DES-DIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. Foarte de dimineață; în zorii zilei. [Var.: (pop.) des-de-dimineáță, des-dimineáță adv.] – Dis- + de4 + dimineață.

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. Foarte de dimineață; în zorii zilei. [Var.: (pop.) des-de-dimineáță, des-dimineáță adv.] – Dis- + de4 + dimineață.

GAROÁFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus). ◊ Compuse: garoafă-de-câmp (sau sălbatică) = garofiță (2); garoafă-de-munte = plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.

GAROFÍȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă-de-câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (În compusele) Garofiță-de-munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus); garofița-Pietrei-Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus).Garoafă + suf. -iță.

GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compuse: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte; (Entom.) găina-lui-Dumnezeu = buburuză. – Lat. gallina.

GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-.Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

GÂNDÁC, gândaci, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemănătoare cu coleopterele. ◊ Compuse: gândac-de-casă (sau -de-bucătărie, -negru) = șvab1; gândac-de-frasin (sau gândacul-frasinului) = cantaridă; gândac-de-mai = cărăbuș; gândac-de-făină = morar; gândac-de-Colorado = insectă coleopteră de culoare galbenă-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, dăunătoare cartofilor (Leptinotarsa decemlincata). 2. (De obicei determinat prin „de mătase”) Vierme-de-mătase. – Cf sb. gundelj.

HIPOCÁMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologia greacă, cu cap și corp de cal, cu două picioare și cu coadă de pește, care trăgea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Cal-de-mare. – Din fr. hippocampe.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

ÎMPREJÚR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ◊ Loc. adv. (De) jur-împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur. ◊ Expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere înapoi prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur.

LÁPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = Calea-Lactee. ◊ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stăncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

LUCEÁFĂR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus și al altor stele strălucitoare. ◊ Luceafărul-de-Dimineață sau Luceafărul-de-Ziuă, Luceafărul-Porcilor, Luceafărul-Boului = planeta Venus (văzută dimineața, înainte de răsăritul soarelui). Luceafărul-de-Seară sau Luceafărul-de-Noapte, Luceafărul-Ciobanilor = planeta Venus (văzută seara). Luceafărul-cel-Mare-de-Miezul-Nopții sau Luceafărul-cel-Frumos = steaua Vega din constelația Lirei. Luceafărul-Porcesc sau Luceafărul-Porcar = steaua Aldebaran din constelația Taurului. Luceafărul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui bărbat cu calități deosebite. – Lat. Lucifer.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus).Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum).Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

  1. În original, foarte interpretabil, adaptat pentru supt și înțelept. cata

NEBĂGÁRE s. f. (În expr.) (Din) nebăgare de (sau în) seamă = a) (din) lipsă de atenție; (din) neglijență; (din) imprudență; b) (din) lipsă de considerație față de cineva sau de ceva. – Pref. ne- + băgare.

NEBĂGÁT1 s. n. (În expr.) Pe nebăgate de (sau în) seamă = fără a (se) observa; pe nesimțite. – Pref. ne- + băgat.

NEGRU, NEÁGRĂ, negri, -e, adj., s. n., s. m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, ființe etc.) Care nu reflectă lumina, care are culoarea cea mai închisă; de culoarea funinginii, a cărbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisă nuanță. ♦ Pâine neagră = pâine mai închisă la culoare, făcută din faină integrală. Vin negru = vin de culoare roșu-închis. Rasă neagră = rasa negroidă. Cutie neagră = a) aparatură protejată instalată în avioane, care înregistrează parametrii de zbor și convorbirile echipajului în vederea elucidării cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a cărui structură internă este necunoscută. Principiul cutiei negre = renunțare la cunoașterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentală, doar corelațiile între ieșiri și intrări, pentru a descrie comportamentul sistemului față de exterior. ◊ Expr. Ba e albă, ba e neagră, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care aparține rasei negride; p. ext. cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. ♦ (Pop.) Murdar, nespălat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumină, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ♦ Preț negru = preț de speculă; suprapreț. Post negru = post foarte sever, fără nicio mâncare sau băutură. ◊ Loc. adv. La negru = cu preț de speculă. ♦ (Despre oameni) Livid, pământiu la față; fig. foarte supărat sau furios. ♦ Fig.Trist, apăsător, deprimant, dezolant; greu. ◊ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagră = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva supărări, a-i amărî viața. 3. Fig. Rău (la inimă), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rușinos, dezonorant. ♦ Magie neagră - magie (1) prin care unele persoane pretind că pot săvârși fapte miraculoase invocând spiritele și mai ales forțele demonice. II. 1. S. n. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră (I 1). ◊ Expr. (A se îmbrăca) în negru = (a se îmbrăca) în haine de culoare neagră sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de supărare, de mânie etc.). A face albul negru - a încerca să dovedești că un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ◊ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S. n. Materie colorantă de culoare neagră (I 1); vopsea neagră. ◊ Negru-de-fum = pulbere compusă din particule de carbon fin divizate, obținută prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor hidrocarburi și folosită în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice și a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilină = substanță colorantă de culoare neagră (I 1), care se formează de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitică a anilinei. Negru animal = cărbune extras din substanțe organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii cilindrici bătuți, cu bobul negru-violet, sferic și brumat, cu pielița subțire. Negru-vârtos = soi de viță-de-vie autohton, cu ciorchinii mărunți, ramificați și cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S. m. Bărbat care aparține rasei negre (I 1). ◊ (Fam.) Persoană folosită (și plătită) de cineva pentru a executa în numele acestuia, parțial sau total, și într-un anonimat deplin, anumite lucrări (care cer o calificare superioară). 4. S. n. Murdărie, jeg. ◊ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.

NÚCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nucă (1). 2. Compuse: nucă-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nucă vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical care conțin stricnină. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică terminată cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulații la mașini. – Lat. nux, -cis.

NÚCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nucă (1). 2. Compuse: nucă-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nucă vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical care conțin stricnină. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică terminată cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulații la mașini. – Lat. nux, -cis.

ORZOÁICĂ s. f. Specie de orz al cărei spic este format numai din două rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului și folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiacă-de-baltă = plantă erbacee care crește în apele stătătoare sau lin-curgătoare, cu frunze liniare îngrămădite la baza tulpinii și cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis).Orz + suf. -oaică.

ORZOÁICĂ s. f. Specie de orz al cărei spic este format numai din două rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului și folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiacă-de-baltă = plantă erbacee care crește în apele stătătoare sau lin-curgătoare, cu frunze liniare îngrămădite la baza tulpinii și cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis).Orz + suf. -oaică.

OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).Cf. magh. atracél.

OTRĂȚÉL, otrăței, s. m. (Bot.) Roibă. ◊ Compus: otrățel-de-apă sau otrățelul-bălților = plantă erbacee acvatică, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).Cf. magh. atracél.

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus).Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee perenă, cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, sb. štavlije.

ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață (Esox lucius). Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., sb. štuka.

ȚÁRĂ, țări, s. f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; p. ext. stat. ◊ Expr. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a) a conduce, a administra o țară; b) (ir.) a discuta o chestiune importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară; p. ext. a discuta multe și de toate. (Pop.) A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume. Țara e largă = ești liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colț de țară și la mijloc de masă sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpân; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. 2. (În sintagma) Țara Românească = stat feudal românesc, creat la începutul sec. XIV, cuprinzând Muntenia și Oltenia, până la unirea Principatelor. Țările de Jos = denumire dată în Evul Mediu și în epoca modernă teritoriul cuprinzând Belgia, Olanda, Luxemburgul și nord-estul Franței. ♦ (În vechea organizare politică și administrativă a României) Provincie. 3. Regiune, ținut, teritoriu. ♦ Șes. 4. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie. 5. (În opoziție cu oraș) Mediu rural, sat. ◊ Loc. adj. De (sau de la) țară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1); popor; națiune; p. ext. oameni, lume. ◊ Expr. A afla târgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populație de la sate; țărănime. [Var.: (înv.) țeáră s. f.] – Lat. terra.

UNDELÉMN s. n. v. untdelemn.

UNDELÉMN s. n. v. untdelemn.

UNTDELÉMN s. n. Ulei comestibil extras din măsline; p. gener. orice ulei vegetal comestibil. ◊ Expr. A ieși deasupra ca untdelemnul = a birui, a învinge; a se confirma, a se adeveri. [Var.: undelémn s. n.] – Unt + de + lemn (după sl. drĕvĕno maslo).

VÁLMĂ, vălmi, s. f. (Pop.) Mulțime, învălmășeală; p. ext. hărmălaie, tumult. ◊ Loc. adj. și adv. De-a valma = (care este) laolaltă; amestecat (în dezordine); claie peste grămadă. ◊ Expr. A da valma = a da buzna, a se repezi, a da năvală. – Cf. rus., ucr. valom [= valit’] „a veni buluc, a se îmbulzi”.

VĂRSÁT1 s. n. 1. Faptul de a (se) vărsa. 2. (Med.; pop.; și în sintagma vărsat mare) Variolă. ◊ Vărsat negru = formă gravă de variolă, în care pustulele de pe corp sunt foarte numeroase și pline cu sânge, apărând ca niște pete negre. Vărsat de vânt = (Pop.) varicelă. – V. vărsa.

VIȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, cu lăstari subțiri și frunze mari, lobate și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți pentru producția de struguri și de vin; vie (Vitis).Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de origine aleasă, nobil. – Lat. *vitea (= vitis).

VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse; (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Lat. vulpes.

ANEMÓNĂ, anemone, s. f. 1. (La pl.) Gen de plante erbacee cu flori mari de diferite culori, care înfloresc de obicei primăvara (Anemone); (și la sg.) plantă care aparține acestui gen. 2. (Zool.; în sintagma) Anemonă-de-mare = actinie. – Din fr. anémone, lat. anemona.

ARÍCI1, arici, s. m. 1. Animal mamifer insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit cu țepi (Erinaceus europaeus). ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm marin cu corpul sferic, acoperit cu țepi (Echinus melo). 2. Instrument cu care se îndepărtează crusta depusă pe pereții unor canale. 3. (Mil.) Element de baraj împotriva tancurilor sau infanteriei, alcătuit din pari sau grinzi metalice dispuse cruciș. – Lat. ericius.

ÎMPREJÚR adv. În (sau pe) locul înconjurător; în jur. ◊ Loc. adv. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur. ◊ Expr. (La) stânga-mprejur! comandă (militară) de întoarcere îndărăt prin învârtire de 180° spre stânga. – În + pre + jur.

LÁPTE, (2) lăpturi, s. n. 1. Lichid alb-gălbui cu gust dulceag, foarte hrănitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusivă a sugarului și a puiului de animal). ◊ Purcel (sau vițel) de lapte = purcel (sau vițel) care nu a fost înțărcat. Lapte-de-pasăre = desert preparat din lapte, ouă și zahăr. (Astron.) Calea-Laptelui = calea lactee, v. lactee.Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru producția de lapte, care produce mult lapte. ◊ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = plantă erbacee răspândită prin locuri necultivate, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = plantă erbacee cu flori galbene, a cărei tulpină conține un suc lăptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stâncii = lăptișor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se găsește în unele plante sau fructe ori se prepară din acestea și este asemănător la aspect cu laptele (1). ◊ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante și părți ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malț = malț măcinat și amestecat cu apă, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins și apă, folosit la zugrăvit și în industrie; apă de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment și apă, folosit în lucrările de asfaltare, de construcții etc. – Lat. lac, -ctis.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus).Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

NEBĂGÁRE s. f. (În expr.) (Din) nebăgare de (sau în) seamă = a) (din) lipsă de atenție; (din) neglijență; (din) imprudență; b) (din) lipsă de considerație față de cineva sau de ceva. – Ne- + băgare.

NEBĂGÁT1 s. n. (în expr.) Pe nebăgate de (sau în) seamă = fără a (se) observa; pe nesimțite. – Ne- + băgat.

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus).Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

ȘTÉVIE, ștevii, s. f. Plantă erbacee cu tulpină puternică, cu frunze ovale, comestibile, a cărei rădăcină este folosită în medicină pentru proprietățile ei astringente și depurative (Rumex patientia). ◊ Compus: ștevie-de-munte = plantă erbacee perenă, cu tulpina înaltă de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescențe (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.

ȘTIÚCĂ, știuci, s. f. Pește răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare înarmată cu mulți dinți și cu botul turtit ca ciocul de rață; mârliță (Esox lucius). ◊ Compus: știucă-de-mare = pește de 50-80 cm, cu corpul asemănător cu al șarpelui, cu spinarea verzuie și pântecele alb, cu gura în forma unui cioc lung (Belone belone). – Din bg., scr. štuka.

UNTDELÉMN s. n. Ulei comestibil extras din măsline; p. gener. orice ulei vegetal comestibil. ◊ Expr. A ieși deasupra ca untdelemnul = a birui, a învinge; a se confirma, a se adeveri. [Var.: undelémn s. n.] – Unt + de + lemn (după sl. drĕvĕno maslo).

VÁLMĂ, vălmi, s. f. (Pop.) Mulțime, învălmășeală; p. ext. hărmălaie, tumult. ◊ Loc. adj. și adv. De-a valma = (care este) laolaltă; amestecat (în dezordine); claie peste grămadă. ◊ Expr. A da valma = a da buzna, a se repezi, a da năvală. – Cf. rus., ucr. valom [=valit] a veni buluc, a se îmbulzi.

VĂRSÁT1 s. n. 1. Faptul de a (se) vărsa. 2. (Med.; pop.) Variolă. ◊ Vărsat negru = formă gravă de variolă, în care pustulele de pe corp sunt foarte numeroase și pline cu sânge, apărând ca niște pete negre. Vărsat de vânt = varicelă. (Pop.) Vărsat mare = scarlatină. (Pop.) Vărsat mic = pojar. – V. vărsa.

VÍȚĂ, vițe, s. f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susținere proprie, din care ies mlădițe cu cârcei agățători, cu frunze mari, crestate adânc și cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri și de varietăți; vie (Vitis).Viță de Canada sau viță sălbatică = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roșu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Șuviță de păr. ♦ Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se confecționează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaș, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ◊ Loc. adj. De viță = a) de calitate superioară; b) de obârșie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).

GAROÁFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze opuse și liniare, cu flori de culori diverse și cu miros specific, plăcut (Dianthus caryophyllus).Garoafă de câmp (sau sălbatică) = garofiță (2). Garoafă de munte = plantă cu frunze lanceolate, cu flori plăcut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.

GAROFÍȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă de câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (în sintagmele) Garofiță de munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofița Pietrei Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus).Garoafă + suf. -iță.

GĂÍNĂ, găini, s. f. Specie de pasăre domestică, crescută pentru carne și ouă (Gallus domestica); pasăre care face parte din această specie; p. restr. femela cocoșului. ◊ Expr. A se culca (odată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Cântă găina în casă, se zice când într-o căsnicie cuvântul hotărâtor îl are femeia. ♦ Compus: găină-sălbatică (sau -de-munte) = femela cocoșului-de-munte. – Lat. gallina.

GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Găinușă de baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. Cărăbuș, corlă. 5. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 6. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Potentilla micrantha). [Pr.: gă-i- Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

GÂNDÁC, gândaci, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemănătoare cu coleopterele. ◊ Compuse: gândac-de-casă (sau -de-bucătărie, -negru) = șvab1; gândac-de-frasin (sau gândacul-frasinului) = cantaridă; gândac-de-mai = cărăbuș; gândac-de-făină = morar; gândac-de-Colorado = insectă coleopteră de culoare galbenă-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, dăunătoare cartofilor (Leptinotarsa decemlincata). 2. (De obicei determinat prin „de mătase”) Vierme-de-mătase. – Cf. scr. gundelj.

HIPOCÁMP, hipocampi, s. m. 1. Animal fabulos, din mitologie, cu cap de cal, cu două picioare și cu coadă de pește, care trăgea carul lui Neptun. 2. (Iht.) Cal-de-mare (Hippocampus hippocampus). – Din fr. hippocampe.

VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Din lat. vulpes.

AC, ace, s. n. 1. Mic instrument de oțel, subțire și lustruit, ascuțit la un capăt și prevăzut la celălalt cu o gaură (numită «ureche») prin care se trece ața; servește la cusut. Colo, lîngă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac. EMINESCU, O. IV 364. Eu te-oi blăstema: Cîndu-i trage cu acul, Să se rumpă bumbacul! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 347. ◊ Expr. A coase în urma acului (sau peste ac) = a coase înfigînd acul de fiecare dată cu puțin în urma împunsăturii precedente, pentru a obține o cusătură trainică. A avea (sau a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrîna sau de a pedepsi pe cineva. A călca (sau a umbla) ca pe ace = a umbla încet și cu mare grijă, șovăind. Stă ca pe ace sau parcă stă pe ace = e foarte nerăbdător; nu se simte la locul lui. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate. Nici cît un vîrf de ac = foarte puțin. A căuta acul în carul cu fîn = a căuta ceva imposibil de găsit/ a se apuca de o muncă zadarnică. ♦ Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care cad uneori iarna, amestecate cu ploaie sau cu ninsoare. Ploua într-una, ploaie măruntă de toamnă, și bătea un vînt iute și rece care aducea cîteodată nouri albi, din care săgetau ace de gheață. SADOVEANU, O. VI 73. ◊ Compus: ac-de-mare = pește marin cu formă alungită ca aceea a unui ac, comun în Marea Neagră. 2. (Nume dat unor obiecte asemănătoare cu acul, avînd diferite întrebuințări practice; în expr.) Ac cu gămălie = ac terminat la un capăt cu o mică măciulie, întrebuințat spre a fixa una de alta două bucăți de stofă, de pînză etc. sau spre a prinde, a agăța ceva; bold. Ac de siguranță = ac îndoit, avînd la unul din capete un dispozitiv în care se fixează celălalt capăt, ca să prindă mai bine obiectele pe care le împreună. Ac de pălărie = ac lung, întrebuințat de femei pentru a fixa pălăria de păr. Ac de cravată = ac cu o măciulie de obicei colorată, servind ca să țină nodul cravatei. Ace de împletit = ace lungi și groase, cu ajutorul cărora se împletește; andrele. Ac de păr (sau de cap) = obiect de sîrmă, îndoit la mijloc, cu capetele apropiate și rotunjite (ca să nu înțepe), întrebuințat de femei pentru fixarea părului; spelcă. Ac de patefon (sau de gramofon) = mică piesă în formă de ac, care se fixează la diafragma patefonului (sau a gramofonului) spre a-i transmite vibrațiile produse prin alunecarea lui în șănțulețele plăcii. 3. Indicator la unele aparate de precizie. Acul busolei. Acul barometrului. Acele ceasornicului. 4. Piesă metalică de forma unei limbi, mobilă în jurul unui capăt al ei, care servește la dirijarea roților unui tren sau ale unui tramvai de pe o linie pe alta, prin alipirea vîrfului ei la contrașina respectivă. V. macaz. 5. Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vîrf ascuțit. Acul albinei. Acul scorpionului. ♦ (Mai ales la pl.) Produse ale pieii, în formă de ghimpi, caracteristice unor animale (ca ariciul, porcul ghimpos etc.). 6. (Mai ales la pl.) Frunzele coniferelor, de formă cilindrică, rigidă, ascuțită. Mi-amintesc, parc-ar fi azi. Ochii lui-ace de brazi. CASSIAN, H. 26.

ANEMÓNĂ, anemone, s. f. 1. Dedițel. 2. (Numai în expr.) Anemonă-de-mare = actinie. Anemonele-de-mare... Adînc sub undele amare. Vor țese lumea lor suavă. BENIUC, V. 69.

ARÍCI, arici, s. m. 1. Animal mamifer, insectivor, cu botul ascuțit și corpul gros, acoperit pe deasupra cu ghimpi, în așa fel încît, strîns, pare un ghem țepos. Aseară, prin grădina amorțită, Din tufe de pelin cu frunze mici A apărut în taină un arici – O mică vietate ghemuită. TOPÎRCEANU, P. O. 134. Toate lighioanele, pînă și cîrtițele orbețe și aricii ghimpoși... toate i se arătau lui în cale. ODOBESCU, S. III 185. Ariciul cu meșteșug să prinde și vrabia cu mei. PANN, P. V. II 125. Merge pașa pe ulițe Cu trei mii de sulițe (Ariciul). ȘEZ. I 26. ◊ Expr. Barbă de arici = barbă țepoasă. Mai întîi am văzut două chipuri de bărbați, unul spînatic și uscat, altul c-o barbă de arici cărunt. SADOVEANU, N. F. 62. Zbîrlit ca un arici = supărăcios, ursuz. (Familiar) I-a spus ariciul la ureche = a presimțit, a bănuit. Flăcăiandrul... se furișă și de astă dată de intră în cămara fetelor, ca să asculte la sfatul lor. Pare că-i spusese ariciul la ureche că are să se petreacă între ele ceva pentru dînsul. ISPIRESCU, L. 240. ◊ Compus: arici-de-mare = animal echinoderm, cu corpul acoperit cu țepi, care trăiește în unele mări și oceane. 2. Nume dat unor boli ale vitelor, cailor și mieilor. V. ariceală. «Ariciul» e o boală de picioare... care trece de la sine cînd vitele își schimbă felul traiului, adică cînd din ploaie, din glod și din șura urîtă le trecem în grajduri curate. ȘEZ. III 145. 3. Piesă făcută din bare de fier forjat sau sudat, prevăzută cu patru brațe ascuțite la vîrf; un număr mare de astfel de piese așezate pe șosea sau pe teren reprezintă un baraj contra oamenilor, animalelor și autovehiculelor cu pneuri. ◊ Arici antitanc = arici mare folosit contra autoblindatelor și tancurilor. Arici de sîrmă = arici constituit dintr-un schelet de lemn sau de fier pe care se înfășoară sîrmă ghimpată.

CUFÚND s. n. (în loc. adv.) De-a cufundul = dîndu-se la fund, cufundîndu-se. Mai zvîrleam cîteva [pietre], de încuiam pe dracul în fundul știoalnei... ș-apoi, huștiuliuc! și eu în știoalnă, de-a cufundul. CREANGĂ, A. 65.

DES-DE-DIMINICIOÁRĂ adv. v. dis-de-diminecioară.

DESDIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DESDIMINEÁȚĂ adv. v. dis-de-dimineață.

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. (Și în forma des-de-dimineață) Foarte de dimineață, în zorii zilei. Apoi, hai des-de-dimineață acasă, că am lucru cu caii. RETEGANUL, P. III 28. Să ne odihnim puțin... și mîine dis-de-dimineață să fim gata. ISPIRESCU, L. 6. Încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc poclon des-de-dimineață. CREANGĂ, P. 305. – Variante: des-de-dimineáță, desdimineáță (CREANGĂ, P. 228) adv.

DIS-DE-DIMINECIOÁRĂ adv. (Și în forma des-de-diminicioară) Dis-de-dimineață. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, V. 104. – Variantă: des-de-diminicioáră adv.

GAROÁFĂ, garoafe, s. f. Plantă erbacee, sălbatică sau de grădină, foarte bogată în specii, cu frunze lunguiețe, cu flori roșii, roz sau albe și cu miros plăcut, de cuișoare (Dianthus caryophyllus). Pe șiragul de garoafe care ocoleau ceardacul, soarele punea o gratie de aur. GALACTION, O. I 344. În cosiță-și prinde garoafa-nflorită... Pleacă la fîntînă și vine zorită. IOSIF, V. 77. Ochii-ți ard și-ți arde fața Ca garoafa dimineața. ALECSANDRI, P. P. 46. ◊ (Metaforic) Garoafa-nsîngerată-a gurii tale... Trezește forțe oarbe-n mine. CAMIL PETRESCU, V. 90. ◊ Compuse: garoafă-de-cîmp sau garoafă-sălbatică = garofiță (2).

GĂÍNĂ, găini, s. f. Pasăre domestică de curte din ordinul galinaceelor, care se crește pentru ouă și carne; femela cocoșului. Găinile cotcodăceau în coștireață, vestind gospodarii că se luminează de ziuă. CAMILAR, TEM. 151. Pe strașina casei, găinile căutau chiorîș, cu poftă, spre pătulul așezat în crăcile copacului de lîngă casă. BUJOR, S. 29. Pot să prind șerpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul. CREANGĂ, P. 122. Găina care cîntă seara n-are ou dimineața, se zice despre cineva care face gură multă și treabă puțină. Găina bătrînă face zeama bună.Expr. A se culca (o dată) cu găinile = a se culca foarte devreme. Baba, care se culcase o dată cu găinele, se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. Se vede că și aici, ca și la Nicorești, el se culca o dată cu găinile. ALECSANDRI, T. I 84. A cînta găina-n casă, se zice cînd în casă poruncește femeia. În casa noastră voi ca să cînte cocoșul, iar nu găina. ISPIRESCU, L. 31. Apucase a cînta găina la casa lui și cucoșul nu mai avea nici o trecere. CREANGĂ, P. 285. A avea orbul găinilor = a nu vedea bine. A umbla ca o găină beată = a umbla împleticindu-se. ◊ Compuse: găină-sălbatică sau găină-de-munte = pasăre sălbatică ceva mai mică decît găina domestică, ale cărei pene seamănă cu ale potîrnichii, avînd pete albe pe aripi și pe coadă.

GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. De vînzare-ți e găinușa ceea... măi băiete? – De vînzare, moșule. CREANGĂ, A. 56. 2. (Și în forma găinușă-de-alun sau găinușă-roșie sau găinușă-de-baltă) Nume purtat de mai multe păsări sălbatice de munte sau de baltă. V. ieruncă. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. Toate zburătoarele, mîndri păunași, sălbăticoși cocori, bufnițe cobitoare, șoimi dîrji, găinușe moțate, dumbrăvence cu aripi verzi... toate picau ca fermecate, cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. 3. Nume popular al constelației pleiadelor; cloșca-cu-pui. Găinușa clipea din mulțimea ei de lumini, în timp ce, la răsărit, verdele adînc al cerului abia prindea a se îngălbeni. CAMILAR, TEM. 146. Găinușa asfințise ori se scufundase în marea tălăzuită a cerului. DAN, U. 22. Găinușa-i spre asfințit, rarițile de asemine și luceafărul-de-ziuă de-acum trebuie să răsară. CREANGĂ, A. 126. 4. (Și în forma găinușă-de-seară) Cărăbuș. Găinușele bîzîiau zburînd greoaie și copilele alergau după ele să le prinză cu șorțul. DELAVRANCEA, S. 266. – Pronunțat: gă-i-.

GÎNDÁC, gîndaci, s. m. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor. În mijlocul odăiei, apărie pe jos, gunoi și gîndaci fojgăind în toate părțile. CREANGĂ, A. 134. Flori cîntau în aer cu frunze îngreuiete de gîndaci ca pietre scumpe și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. EMINESCU, N. 66. Printre luncile de roze și de flori mîndre dumbrave Zbor gîndaci ca pietre scumpe. id. O. IV 125. ◊ Compuse: gîndac-de-casă (-de-bucătărie sau negru) = șvab; gîndac-de-frasin = cantaridă; gîndac-de-mai = cărăbuș; gîndac-de-Colorado = insectă care produce stricăciuni culturilor de cartofi.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. (De obicei colectiv) Nume generic dat plantelor erbacee, de obicei necultivate, ale căror părți aeriene sînt verzi, subțiri și mlădioase și servesc ca hrană animalelor erbivore. Un fir de iarbă.Dinu se trînti în iarbă, mai la o parte, ca să se odihnească. BUJOR, S. 52. Zac pierdut în iarba-naltă, Privind, cu ochii beți de poezie, A cerului albastră-mpărăție. IOSIF, V. 72. Pe cîmpie Liniște era, Iarba cea verzie Nici se clătina. ALECSANDRI, O. 171. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult pînă ți se va împlini ceea ce dorești sau ce ți s-a promis de către cineva. Din pămînt, din iarbă verde = oricare ar fi greutățile, cu orice preț, negreșit, neapărat. Din pămînt, din iarbă verde, să te duci să-mi aduci herghelia. ISPIRESCU, L. 27. Cîtă frunză, cîtă iarbă sau cîtă frunză și iarbă sau ca frunza și ca iarba v. frunză. 2. (Mai ales la pl.) Buruieni de tot felul (uneori servind ca medicament, ca antidot sau ca otravă). A pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care [dușmanul] cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. Aleargă din stîncă-n stîncă Și cată, culege ierburi. CONACHI, P. 86. ◊ Iarbă rea = buruiană otrăvitoare; fig. om rău, dăunător societății. Foaie verde iarbă rea, Iacă văz o porumbea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 172. ◊ Expr. A căuta (pe cineva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva) ca după iarba de leac v. leac. 3. (Uneori determinat prin «de pușcă») Praf de pușcă. Atunci, cîteva luni d-a rîndul, nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37. Punea iarbă cu mîna Și gloanțe cu chivăra. ȘEZ. II 77. 4. Compuse: iarbă-de-mare (sau iarba-mării) = plantă erbacee acvatică, cu flori verzi, care crește pe fundul mării, formînd adesea întinse pajiști submarine; se folosește în tapițerie (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică cu flori albe (Hydrocharis morsus- ranae); iarba-fiarelor sau (mai rar) iarba-fierului = plantă erbacee veninoasă, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); (în basme) iarbă cu puterea miraculoasă de a deschide orice ușă, lacăt, încuietoare etc.; p. ext. putere supranaturală, prin care se poate ajunge la un rezultat greu de obținut. Cei ce au avut interesul să le tăinuiască aveau și iarba-fiarelor care descuia lacătele. PAS, Z. III 256. Manlache are iarba-fiarelor și nu-l atinge glonțul. POPA, V. 187. Dacă ai avea iarba-fierului, ai putea să sfărmi broaștele. ALECSANDRI, T. I 447; iarbă-creață = mentă, izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, frunze înguste și flori verzi, care crește prin păduri, în locuri umbroase și umede (Poa nemoralis). Frunză verde iarbă-deasă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 10; iarbă-grasă = mică plantă erbacee, bogată în sevă, cu tulpina ramificată și flori galbene (Portulaca oleracea). Foaie verde, iarbă-grasă. ȘEZ. I 103; iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium). Un miros de iarbă-mare, sita-zinelor și alte ierburi uscate îți gîdilea nasul. CONTEMPORANUL, VI 291; iarba-șerpilor = broscariță (2). – Pl. și: ierbi (COȘBUC, P. II 281).

ÎMPREJÚR adv. În (sau pe) locul înconjurător, în jur. Șeful stației se opri, privind îngrijorat împrejur. C. PETRESCU, A. 305. Mare veselie se făcu în sat la nunta lor, și trăiesc în fericire pînă în ziua de azi. Cine nu crede, să facă bine să se uite împrejur și va vedea multe de aceste case. ISPIRESCU, L. 351. Împrejur gard nu era, ci numai niște lungi țerușe ascuțite. EMINESCU, N. 19. ◊ Loc. adv. (De) jur împrejur = din (sau în) toate părțile, în jur; roată. Ca niște uriași, culcați pe brînci, stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. A deschis ochii privind de jur împrejur. CARAGIALE, O. III 81. Turcu-afară că ieșea Și-n pivniță se ducea, Iar Mărculeț rămînea Și prin casă se primbla Și jur împrejur căta, Și căta și prea căta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. ◊ Expr. (La) stînga-mprejur, comandă la care o persoană sau un grup de persoane face, pe loc sau din mers, o întoarcere de 180° spre stînga. – Variantă: (în locuțiuni) prejúr (TEODORESCU, P. P. 440) adv.

JUR1 s. n. Loc, spațiu care împrejmuiește pe cineva sau ceva; înconjur, împrejur, împrejurime. O casă albă ca laptele cu jurul geamurilor încondeiat în roșu și-n albastru. DELAVRANCEA, S. 3. Un hohot răsunător... făcu într-o clipă jurul rondului. ALECSANDRI, la TDRG. ◊ Loc. adv. În jur = în preajmă, alături; în cerc. Afară bat zorii, și iată, culorile-n jur se stîrnesc nencetat. CASSIAN, H. 21. Constatînd lipsa, mă uitam în jur, destul de indispus. SADOVEANU, A. L. 26. În jur stăteau bătrînii. COȘBUC, P. I 216. Prin jur = împrejur, pe aproape, în apropiere. Din jur = dimprejur, din preajmă, din apropiere. (Rar) De jur = în jur. Un chioșc... cu stîlpi și arabescuri De jur împodobit. ALECSANDRI, P. III 76. (De) jur împrejur sau (rar) jur prejur = din (sau în) toate părțile, în jur, în cerc. De jur împrejur erau numai cîmpii fertile. BOGZA, Ț. 9. [Castelul] era înveșmîntat jur împrejur cu iederă. REBREANU, R. I 79. De jur împrejur cădea zăpada albă-albă, moale ca puful. SANDU-ALDEA, U. P. 35. Ochii roată că-și făcea, Jur prejur că se uita. TEODORESCU, P. P. 440. ◊ Loc. prep. (Construit cu genitivul, cu un adjectiv posesiv sau, regional, în forma nearticulată, urmat de prep. «de») În jurul = a) împrejurul, în preajma. Să privesc puțin în juru-mi! EFTIMIU, Î. 124. Vai, ce-ntuneric s-a făcut deodată în jurul meu, – ce groaznică tăcere! IOSIF, P. 43. [Cătana] plîngea și se văieta de gemea lumea-n jur de el. RETEGANUL, P. III 20. Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. EMINESCU, O. I 93; b) cu privire la, relativ la, despre. S-au dus discuții în jurul problemei dezarmărilor; c) (arătînd aproximația în timp) cam pe la..., aproximativ în... În jurul anului 1844, locuitorii din satele Gaila, Dimitria și Terpiu se răscoală împotriva proprietarilor. IST. R.P.R. 108. Prin jurul = de jur împrejurul, pe lîngă, în apropierea; (temporal) cam pe la. În zborul lui [vîntul] spulbera prin jurul săniei o ometiță ușoară ca o negură. SADOVEANU, P. S. 32. Din jurul = dimprejurul, din preajma, de lîngă. Cu vorbirea-i entuziastă și înflăcărată despre libertate, dragoste, jertfă și fericire, mișca pe toți cei din juru-i. SADOVEANU, E. 237. (De) jur împrejurul (sau, rar, jur prejur) (de...) = în jurul. Da, pace de jur împrejurul țării ca și înlăuntrul ei. DELAVRANCEA, A. 23. Jur împrejur de sine Vedea, ca-n ziua cea de-ntîi, Cum izvorau lumine. EMINESCU, O. I 176. Jur prejur de mese. TEODORESCU, P. P. 23.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb.Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură.Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Insectă din ordinul dipterelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăiește pe lîngă casa omului; nume dat și altor insecte din același ordin; (popular) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se știe numele. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. VI 313. Musca. a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, F. T. 110. Se putea auzi musca zbîrnîind, atîta liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 143. Cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Nu toate muștele fac miere (= nu toți oamenii se arată destoinici la munca la care sînt puși; aparențele înșală). ◊ Fig. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești, Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (Cu sens colectiv) Faci sămne... cu capii, așa, ca un cal ce se apără de muscă? ALECSANDRI, T. I 357. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină. Cal rău de muscă = cal nărăvaș. A cădea (sau a se băga) ca (sau cum cade, cum se bagă) musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales, a interveni într-o discuție în chip nepotrivit. Te-ai fi împrietenit cu vreun băiat, chemîndu-se că ai pe cineva acolo și că nu cazi cum cade musca-n lapte. PAS, Z. I 293. A fi (a se ști sau a se simți) cu musca pe căciulă v. căciulă. A se aduna (a se strînge sau a veni) ca muștele la miere = a se aduna undeva la ceva plăcut, (în mare număr). (Despre o colectivitate de oameni) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare, pe capete, cu nemiluita. ◊ Compuse: muscă-albastră (de carne) = muscă mai mare decît musca de casă, cu abdomenul albastru-lucios (Calliphora vomitoria); muscoi; pasăre-muscă v. pasăre. 2. (Popular) Albină. îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. II. 1. Mic smoc de fire din barbă, lăsate să crească sub buza inferioară. V. barbișon, cioc. Mustața mică, mătăsoasă avea parcă sub’ ea un soi de sedilă pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. V. ROM. octombrie 1953, 135. 2. Scobitură înnegrită în dinții calului, care după vîrstă de 6 ani se șterge prin roadere. V. mișină 2. 3. (Regional) Cătarea armelor de foc.

NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat la mai multe plante: a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri și cu flori mari, roșii, purpurii sau albe; frunzele, florile, uneori și rădăcinile sînt folosite în medicină (Malva silvestris); b) (și în forma nalbă-de-grădină) plantă erbacee înaltă, cu flori roșii, galbene, violete sau pestrițe, cultivată în grădini, cu întrebuințări în medicină (Althea rosea); c) (și în forma nalbă-mare) plantă erbacee cu rădăcina cărnoasă, care crește în locuri umede și ale cărei frunze, flori și mai ales rădăcini se întrebuințează în medicină ca emolient (Althea officinalis). Își făcu un ceai de nalbă și rămase frumușel acasă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 80. Ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă. COȘBUC, P. II 209. Ești ca floarea cea de nalbă. ALECSANDRI, P. P. 340.

NEBĂGÁRE s. f. (În loc. adv.) Din nebăgare de seamă = din lipsă de atenție sau de grijă, din neglijență. Din nebăgare de seamă și fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău. ISPIRESCU, L. 42. Nu-ți poți închipui ce rău poți face din nebăgare de seamă. CARAGIALE, O. VII 327. (Învechit) Cu nebăgare de (sau în) seamă = fără a da atenția cuvenită. Să nu trecem cu nebăgare în seamă pe lîngă Bălănești. NEGRUZZI, S. I 195. Cu nebăgare de samă, bînd o dată apă pe osteneală, au căpătat oftică. DRĂGHICI, R. 3.

NEBĂGÁT s. n. (În expr.) Pe nebăgate de (sau, mai rar, în) seamă = fără a (se) băga de seamă, neobservînd sau nefiind observat; pe nesimțite. Pe nebăgate de seamă, mă depărtam de țintă. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. Și vînează ici, vînează colea, se depărtase de oamenii săi, pe nebăgate în seamă. ISPIRESCU, L. 389. – Formă gramaticală: (în expr.) nebăgate.

NÉGRU1 s. n. 1. Culoarea unui corp care nu reflectă lumina; culoare neagră, întunecată. Să nu se năpustească o ceată de călăi pitulați în negrul codrului. C. PETRESCU, R. DR. 8. Vasul în goana lui nebună de pasăre de noapte... își moaie parcă vîrful aripilor desfăcute în negrul apei. BART, S. M. 15. Un costum roș se îmbină armonios cu negrul brazilor. IBRĂILEANU, A. 145. ◊ Expr. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a i se tulbura (cuiva) vederea, a nu mai vedea bine de supărare, de mînie etc. De nu mă propteam de-un stîlp de la gărduț, cădeam; negru mi s-a făcut înaintea ochilor. MIRONESCU, S. A. 76. Și unde n-a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor. CREANGĂ, A. 5. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. ♦ Veșmînt, îmbrăcăminte, acoperămînt de culoare neagră. În negru, și în lacrimi, prietenii-mi s-arată. MACEDONSKI, O. I 43. ♦ Fig. Întristare, mîhnire, jale. De cînd badea mi s-a dus, Negru-n curte mi s-a pus Și pe par și pe nuia Și pe inimioara mea! BIBICESCU, P. P. 118. 2. Materie care înnegrește, vopsea neagră. Pudra se topise de pe obraji, negrul curgea de sub gene. C. PETRESCU, C. V. 198. ◊ Negru de fum = cărbune obținut prin arderea cu cantități insuficiente de aer a unor substanțe organice, întrebuințat la prepararea unor vopsele negre. Negru de anilină = substanță colorantă obținută prin oxidarea unei sări de anilină. Negru animal = cărbune de natură organică, extras din substanțe organice. 3. Murdărie. Radu Comșa văzu că unghiile prietenului sînt netăiate, cu negru dedesubt. C. PETRESCU, Î. II 189. ◊ Expr. (Nici) cît (e) negru sub unghie = foarte puțin, (aproape) de loc. Aș păcătui de moarte, deacă o aș învinui numai cît e negru sub unghie. RETEGANUL, P. II 49. Da și din mîini și din picioare, cum se zice, și folos, nici cît negru sub unghie. ISPIRESCU, L. 207.

NEMȚIȘÓR, nemțișori, s. m. Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunzele în formă de palmă și cu florile albastre-azurii (Delphinium). Se vădește minune în gingășia fără seamăn a caliciului întortocheat și fraged al florilor... de nemțișor și de gura-leului de pe masă. CAMIL PETRESCU, O. II 712. ◊ Compus: nemțișor-de-cîmp = plantă erbacee cu flori albastre sau roz, cu fructul o capsulă (Delphinium Consolida); pintenaș.

NÚCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului, cu miezul comestibil, învelit într-o coajă lemnoasă tare, acoperită de o coajă cărnoasă verde, care, după coacere, crapă și se usucă. Întocmai ca nuca veche era și fața lui. DUMITRIU, N. 91. Legă pe țigancă de coadele cailor, împreună cu un sac de nuci. ISPIRESCU, L. 71. Copii eram noi amîndoi, Frate-meu și cu mine. Din coji de nucă car cu boi Făceam și înhămam la el Culbeci bătrîni cu coarne. EMINESCU, O. IV 74. ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi) ca nuca-n perete = a nu se potrivi de loc. Pe loc cîrpește o minciună, care se potrivea ca nuca în părete. CREANGĂ, P. 47. 2. (În expr.) Nucă de cocos = fructul comestibil al cocotierului. Vedea pădurile de smarald... nucile de cocos, ciorchinii de banane, lianele și orhideele, îmbrățișînd copacii seculari. BART, E. 307. Nucă vomică = semințele unui arbore sălbatic răspîndit în India, Australia, Indochina etc. din care se extrag substanțe utilizate în farmacie și în industria chimică. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică filetată la un capăt și terminată la celălalt cu un fus sferic, servind la realizarea legăturii de articulație dintre două organe de mașină.

OTRĂȚÉL s. m. (Bot.) Roibă. Ia otrățel, o buruiană ce crește pe lîngă drumuri. ȘEZ. III 148. ◊ Compus: otrățel-de-apă (sau otrățelul-bălților) = plantă erbacee plutitoare, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).

PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică foarte vioaie, cu pene măslinii-verzui pe spate și galbene-cenușii pe pîntece (Parus major). Paseri mărunte... se chemau de pe vîrfuri de nuielușe mlădioase; erau stigleți cu pete de sînge, pițigoi rotunzi cu pene cenușii și negre, cintezi cu piepturile cărămizii. SADOVEANU, O. III 355. Doar un pui de pițigoi, Într-un vîrf de fag pitic Stă cu penele vulvoi. TOPÎRCEANU, B. 41. Dar să vezi! la socrul mare Zgomote din zori: Pițigoiu-ntr-una sare Steag pe casă șoimul suie Gheunoaia bate cuie Ca s-anine flori. COȘBUC, P. II 35. De se preumbla numai prin codri și prin livezi, mierlele și privighetorile... cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinau peste tot locul cu dulcele lor cîntări. ODOBESCU, S. III 181. ◊ (Termen glumeț la adresa copiilor) A pus farfuria vîrfuită pe mescioara lîngă care era steaua și v-a chemat: veniți încoa, pițigoilor, și mîncați. PAS, Z. I 76. – Compuse: pițigoi-moțat = pasăre cu un moț, cu pene negricioase pe ceafă; trăiește mai ales în pădurile de brad (Parus cristatus); pițigoi-de-stol = pasăre cu capul mic și coada mai lungă decît trupul (Aegithalos caudatus). – Variantă: (regional) țițigoi (MARIAN, O. II 143) s. m.

ȘOÁRECE, șoareci, s. m. (Și în forma șoarec) Mic animal din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușie-închisă, cu botul ascuțit, cu coada lungă (și subțire) și cu mișcările repezi (Mus musculus). Un șoarec trece covorul. BENIUC, V. 137. Cum nu sînt un șoarec, doamne -măcar totuși are blană. EMINESCU, N. 42. Zmeul are gînd rău cu noi, ziua ne pune la muncă și noaptea ne-nchide în turnul ăsta plin de șoareci. ALECSANDRI, T. I 440. El rămîne prins Ca șoarecul de mîță. NEGRUZZI, S. II 244. Șoarece de bibliotecă, se zice (adesea depreciativ) despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Complexa personalitate a lui Helicide cuprinde, alături de oratorul public și de profet, pe un om de texte, pe un șoarece de bibliotecă, trăind cea mai mare parte a vieții lui în traducerea, compulsarea și comentarea marilor autori vechi și moderni. VIANU, A. P. 39. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca mîța cu șoarecele, se spune despre cei care nu se pot suferi și se ceartă într-una. I-au mas șoarecii în pîntece, se spune despre un om foarte flămînd. Ia mai îngăduiți oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. Acuș s-or și aduce bucatele și vinul, și numai de-ați avea pîntece unde să le puneți. CREANGĂ, P. 259. (Nici) în gaură (sau în bortă) de șoarece = (nici) în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, (nici) în gaură de șarpe, v. șarpe. Dar nu cumva să faci de altfel, că nici în borta șoarecului nu ești scăpat de mine. CREANGĂ, P. 212. ◊ Compuse: șoarece-de-cîmp = mic rozător de cîmp, care face stricăciuni în pepiniere, culturi de cereale etc. (Microtus arvalis). [Păsărelele] furnică pe jos ca niște șoareci-de-cîmp; nu pot zbura și copiii le prind cu mîna. BART, B. 168. Șoarecii-de-cîmp și mai ales chițoranii strică îndeajuns. PAMFILE, A. R. 92; șoarece-de-pădure = animal rozător, ceva mai mare decît șoarecele-de-casă, care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). – Variante: șoárec, șoáric (ȘEZ. II 107) s. m.

ȘUVÁR, șuvari, s. m. (În compusul șuvar-de-munte) Plantă erbacee din familia g’ramineelor, cu tulpina dreaptă și cu flori mici, verzi-violete; crește prin finețe și este folosită ca nutreț (Poa trivialis).

UNTDELÉMN s. n. Ulei extras din măsline; p. ext. orice ulei vegetal comestibil. Vinul era gros ca untdelemnul. GALACTION, O. I 180. Pardesiul d-sale lung... bătea în floarea verzie a untdelemnului de masline grecesc. HOGAȘ, M. N. 46. Aprinsă o lampă neagră împlută cu untdelemn. EMINESCU, N. 58. ◊ Expr. (Despre adevăr, dreptate) A ieși deasupra ca untdelemnul = a birui, a învinge. – Scris și: unt-de-lemn. – Formă gramaticală (articulat, învechit) untul-de-lemn (ISPIRESCU, L. 356). – Variantă: undelémn s. n.

VÁLMĂ, vălmi, s. f. Mulțime, învălmășeală; p. ext. hărmălaie, tumult. La acea valmă năprasnică de vaiete și blesteme se clăti încăperea din temelii. DELAVRANCEA, S. 95. Tinerețe, farmec, visuri... toate-s țăndări de vas frînt, Ce de mult pieriră-n valma răzvrătitelor talazuri. VLAHUȚĂ, O. A. 34. ◊ Loc. adj. și adv. De-a valma = laolaltă, amestecat; claie peste grămadă. Slujitoarele începură a aduce salam de Sibiu, brînzeturi, sardele, șuncă – bunătăți de-a valma. VORNIC, P. 228. O mare sală deșartă, mai ales cînd are-n fundul ei și-o scenă cu decorațiuni aruncate de-a valma, produce... o impresie foarte proastă. SLAVICI, O. I 338. Hroiot, oștean vestit, Ca să-i mai îmbărbăteze, de-a valma printre soldați, Se luptă. NEGRUZZI, S. I 122. Copiii săi creștea și era d-a valma și de o seamă cu cei boierești. PISCUPESCU, O. 24. Expr. A da valma = a da buzna, a năvăli, a se repezi. Cîțiva flăcăi... dau valma prin fete: mai le ciupesc, le mai sărută, DELAVRANCEA, S. 11.

VĂRSÁT1 s. n. Faptul de a (se) vărsa; vărsare (4), revărsat. Din vărsatul zorilor, Din cîntatul cocoșilor. MARIAN, INS. 71. Cînd fu vărsatul de zori, Stanca-mi vărsa la sudori. MAT. FOLK. 115.

VĂRSÁT2 s. n. Variolă. Era de-o talie de mijloc, avea o figură spirituală și plăcută, dar stricată în junețea lui de vărsat. BĂLCESCU, O. I 93. La cea față smedișoară, Cu cosița gălbioară Și cu semne de vărsat. MAT. FOLK. 80. ◊ Expr. Stricat (ciupit sau cu semne) de vărsat = cu pielea (obrazului) acoperită de cicatrice (lăsate de variolă). ◊ Compuse: vărsat-de-vînt = varicelă; vărsat-negru = formă grea de variolă, în care beșicuțele ieșite pe corp sînt foarte numeroase și pline cu sînge, apărînd ca niște pete negre; (popular) vărsat-mare = scarlatină; vărsat-mic = pojar.

VÍȚĂ, vițe, s. f. I. 1. (Uneori determinat prin «de vie») Arbust din familia vitaceelor, cu tulpina lipsită de susținere proprie și agățată prin cîrcei, cu frunze mări în formă de inimă, crestate adînc, cu fructele în ciorchini; se cultivă într-un mare număr de soiuri și varietăți și crește natural, în zăvoaie (Vitis vinifera). Din crengi de viță să-mpletim cununi. BENIUC, M. 110. Uluci năpădite de viță de vie despărțeau grădina cu plopi de locul unei fierării. CĂLINESCU, E. 67. Bată-l vîntul și seninul P-ăl de tot samănă inul Și nu sădește la viță. TEODORESCU, P. P. 333. Boltă de viță = viță cu tulpini lungi, prinse pe un spalier boltit, ca să formeze un acoperiș de verdeață; umbrar obținut în acest fel. Se opri o clipă sub o boltă de viță, ca să respire aerul curat din grădina spitalului. BART, E. 254. ◊ Expr. A lucra (pe cineva) în foi de viță v. lucra (5). 2. Fiecare dintre lăstarele lungi și flexibile ale viței (1) (v. coardă (III 4), curmei (2)); p. ext. curpen, vrej (de orice plantă). Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. [Țugulea] scoase paloșul și începu a tăia la vițe. ISPIRESCU, L. 317. De la casă la casă, Vițe de bostan trase (Cărările). GOROVEI, C. 56. – Compuse: Viță-albă = plantă agățătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe, mirositoare; crește prin păduri și tufișuri (Clematis Vitalba); viță-de-Canada = arbust agățător din familia vitaceelor, cu frunzele verzi (devenind de un roșu frumos toamna), cultivat ca plantă decorativă pentru a acoperi zidurile și gardurile (Vitis hederacea); viță sălbatică. II. 1. Șuviță de păr. Se uită-n oglindă, își ridică o viță de păr care-i atîrnă la ceafă. VLAHUȚĂ, O. A. III 89. Cu mînuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. EMINESCU, O. I 42. Capul era dezbrăcat de păr și numai în vîrf vițe surii și strălucitoare se clătinați. RUSSO, O. 48. ♦ Fîșie îngustă, subțire. Răsuci țigara... scăpără și aprinse o viță de iască. SADOVEANU, P. S. 10. [Drumul] se ștergea ca o viță de fum. VLAHUȚĂ, N. 85. 2. Fiecare dintre firele, șuvițele etc. din care se răsucește sau se împletește un obiect. V. coardă (III 3). Pînea... se preface în vițe groase ca degetul, din cari se împletesc covrigii. PAMFILE, CR. 5. Cu cămeșa de mătasă, Vițele-mpletite-n șase. ALECSANDRI, P. P. 105. 3. Descendent, urmaș, vlăstar, p. ext. neam; fig. soi, fel. Că-n peșteri adînci îl sileau pe brînci Boierii cei mari, viță de tîlhari, Aur să le scoată. DEȘLIU, M. 50. O viță lăpușnenească: feciorul lui Alexandru. HASDEU, R. V. 116. Ești tu... Viță de om pămîntean Sau vrun zmeu năzdrăvan? ALECSANDRI, P. I 97. Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ◊ Loc. adj. De viță = a) de obîrșie boierească. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții mai de viță decît dînsul. CREANGĂ, P. 81. Parvenitul și ciocoiul voiesc numaidecît să fie de viță; își caută originea neamului în vreun cronicar. GHICA, S. 221. Mai de soi și mai de viță, nu ca tine-o rămășiță. POP.; b) rudă bună, de sînge. Balaban și cu Ioniță, Ce-i este nepot de viță Și fecior de Novăciță. POP. ♦ (Rar) Familie, totalitatea rudelor. Și ți-aș rupe inima, Și ție... Și la toată vița ta. POP.

VÚLPE, vulpi, s. f. 1. Mamifer carnivor, de mărimea unui cîine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă; se hrănește cu animale mici și cu păsări (Vulpes vulpes). Vulpea stă lîngă vizuină și nu se îndură să meargă la vînat. GÎRLEANU, L. 18. Vulpile codane, cu blana împlinită de iarnă, sar sprintene încoace și-ncolo. ANGHEL-IOSIF, C. L. 169. Era odată o vulpe, vicleană ca toate vulpile. CREANGĂ, O. A. 295. Merge iarna pe poiană Și-i gătită ca ș-o doamnă (Vulpea). GOROVEI, C. 398. La mîncare lup și la treabă vulpe, se spune despre omul leneș și mîncăcios. Vulpea, cînd n-ajunge la struguri, zice că sînt acri.Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-1 ai (la îndemînă). Să nu mai tocmim vulpea din pădure; să nu ne mai certăm pe ceea ce nu are nimeni dintre mi. BOLLLAC, O. 227. 2. Blană de vulpe (1). [ Curtenii ] în vremea lui Radu Mihnea-voievod... purtau... cabaniță cu jder și cu vulpi. BĂLCESCU, O. I 122. 3. Fig. Persoană vicleană, șireată. Dacă apoi relațiile între cele două partide ar ji fost așa de încordate, se putea să. nu fi simțit nimic vulpea fină care era Iordache Ruset? IORGA, L. I 315. Ce folos că ești frumoasă... Că-mi ești vulpe cam șireată Care-nșală lumea toată. PANN, la CADE. 4. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. Avusese o vie, numai vulpe... la Dealul Mare. BASSARABESCU, la CADE. Unele gospodine culeg... din speciile care au bobițele mai tari, precum sînt strugurii de poamă, coarnă, verde, mare, vulpe etc. PAMFILE, I. C. 240. 5. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 6. Compus: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos. 7. (Regional) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, e obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. Dacă... mirele voiește ca atît lui cît și miresei să nu i se întîmple nimica, plătește mai intri fără cea mai mică împotrivire vulpea cerută. MARIAN, NU. 603.- Variantă: húlpe (SADOVEANU, O. A. II 105, PAMFILE, C. 440) s. f.

ANEMÓNĂ, anemone, s. f. 1. (Bot.) Dedițel. 2. Compus: anemonă-de-mare = actinie. – Fr. anémone (lat. lit. anemona).

ANEMÓNĂ s.f. Plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, albastre-violete; (pop.) dedițel. ◊ Anemonă de mare = actinie. [< fr. anémone, cf. it. anemone, lat. anemona].

ANEMÓNĂ s. f. 1. plantă erbacee otrăvitoare, cu frunze păroase și cu flori mari, de diferite culori; dedițel. 2. ~-de-mare = actinie. (< fr. anémone, lat., gr. anemone)

DIS-DE-DIMINEÁȚĂ adv. Foarte de dimineață; în zorii zilei. /dis- + de + dimineață

GĂINÚȘĂ1 ~e f. (diminutiv de la găină) 1) Pasăre sălbatică semiacvatică, migratoare, de talia unei prepelițe, cu cioc scurt și cu penaj cafeniu-verzui. * ~ de alun pasăre sedentară de talia unui porumbel, având penaj cenușiu cu puncte negre, apreciată pentru carnea ei gustoasă; ieruncă. ~ de baltă pasăre acvatică de talie medie, cu cioc scurt, roșu la bază, având picioare lungi, verzui, și penaj divers colorat; corlă. 2) Insectă de talie medie, cu elitre tari, de culoare brună-cafenie, care apare la începutul lunii mai și atacă culturile agricole; cărăbuș; gândac de mai. 3) art. astr. pop. Ansamblu de stele din constelația Taurului; Cloșca-cu-Pui; Pleiada. /găină + suf. ~ușă

HIPOCÁMP ~i m. 1) mit. Animal fantastic cu cap de cal, cu două picioare și cu coadă de pește. 2) Pește marin de talie mică de forma unui cal; cal-de-mare. /<fr. hippocampe

LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemănător câinelui, care are blană sură, cap mare cu bot ascuțit, gât gros și coadă stufoasă. * ~ în piele de oaie om rău și nesincer. Vorbești de ~ și ~ul la ușă se zice când vorbești despre cineva și acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lăsa pe cineva sau ceva la dispoziția răuvoitorilor. ~ul își schimbă părul, dar năravul ba deprinderile rele nu se uită (ușor). ~ bătrân om hâtru și cu experiență bogată. A scăpa ca din gura ~ului a scăpa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult și cu lăcomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gură de ~ a dispărea repede și fără urme. Și ~ul sătul și oaia întreagă se spune când se face dreptate ambelor părți aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna încă nu s-a sfârșit. 2): ~ul-bălții știucă. ~-de-mare a) pește marin cu dinți puternici; b) specie de focă; c) marinar experimentat. ~ul-vrăbiilor pasăre răpitoare cu spinarea cenușie, cu aripile și coada neagră. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blană cenușie și cu dungi pe spate. 3) art. Constelație din emisfera sudică. /<lat. lupus

NÁLBĂ ~e f. Plantă erbacee cu tulpina erectă ramificată, cu frunze palmat lobate și cu flori roșii, cu dungi negre. * ~- mare nalbă cu tulpina foarte înaltă, cu frunze păroase pe ambele părți și cu flori albe-roz. ~-de-grădină plantă erbacee cu tulpina erectă și înaltă, cu frunze zbârcite, dințate și cu flori purpurii; rujalină. [G.-D. nalbei] /<lat. malva

NEBĂGÁRE f. (negativ de la băgare): ~ de seamă neatenție. Din ~ de seamă din neatenție. Cu ~ de (sau în) seamă neatent. ~ în seamă trecere cu vederea; desconsiderare. /ne- + băgare

NÚCĂ nuci f. 1) Fructul nucului. Miez de ~.A se potrivi (sau a se lovi) ca ~a în perete a nu corespunde deloc. 2) Miezul acestui fruct. Ulei de ~. 3): ~ de cocos fruct al cocotierului; cocos. ~ galică gogoașă de ristic. [G.-D. nucii] /<lat. nux, ~cis

ȘOÁRECE ~i m. Mamifer rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire. ◊ ~ de câmp specie de șoarece care trăiește în câmp, cauzând mari daune semănăturilor. ~ de pădure specie de șoarece care trăiește în pădure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, ținându-l într-o permanentă încordare. (A nu scăpa) nici în gaură (sau nici în bortă) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferită ascunzătoare. [Sil. șoa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis

ȘTIÚCĂ ~ci f. Pește dulcicol răpitor, de talie medie, cu corp prelung, cu botul asemănător unui cioc de rață și cu gură largă. ◊ ~-de-mare pește marin de talie medie, cu botul în forma unui cioc de barză, având corp cilindric de culoare verzuie pe spate și albă pe burta; zărgan. [G.-D. știucii] /<bulg., sb. štuka

UNTDELÉMN n. Ulei vegetal comestibil, extras din semințele sau fructele unor plante (floarea-soarelui, măsline etc.). ◊ A ieși deasupra ca ~ul a) ieși la iveală; b) a învinge. /unt + de + lemn

VĂRSÁT2 n. pop. Boală epidemică de natură virotică caracterizată prin erupții de vezicule (sau pete roșii) pe suprafața pielii, care, uscându-se, lasă cicatrice; variolă. ◊ ~ negru variolă hemoragică. ~ de vânt boală contagioasă care se manifestă prin febră și erupție veziculară; varicelă. ~ mare boală contagioasă (frecventă la copii) care se manifestă prin febră și erupție roșie pe tot corpul, urmată de cojirea pielii; scarlatină. ~ mic boală contagioasă la copii, care se manifestă prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă; pojar; cori. /v. a (se) vărsa

VÍȚĂ ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă și rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, și cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Șuviță de păr sau din alt material, din care se confecționează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificație a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaș. 5) fig. Succesiune de generații care provin dintr-un strămoș comun; neam; seminție; familie. [G.-D. viței] /<lat. vitis

VÚLPE ~i f. 1) Mamifer sălbatic carnivor, de talie medie, cu blană roșcată, cu botul ascuțit și cu coadă lungă și stufoasă. ◊ ~ argintie vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ~ polară vulpe cu blana albicioasă. 2) Blana acestui animal. 3) fig. Persoană șireată, vicleană. 4) dar (bani sau vin) pe care, după obiceiul popular, mirele, din alt sat, îl dă flăcăilor din satul miresei. 4): ~-de-mare pește marin, lung, cu corpul turtit, acoperit cu spini. [G.-D. vulpii] /<lat. vulpes

ac-de-mare m. pește în forma unui ac lung și subțire (Syngnathus acus).

aster m. plantă cultivată ca podoabă în grădini, numită de popor rujă vânătă de toamnă.

Baia-de-Aramă f. 1. comună urbană în județul Mehedinți, plaiul Cloșani: 2000 loc. Târg săptămânal. Poziție pitorescă. Mine de aramă, redeschise în timpul din urmă; 2. schit în comuna cu acelaș nume.

Baia-de-Criș f. sau Körösbánya, orășel așezat pe Crisul-Alb, în comitatul Huniedoara cu mine de aur și de argint.

Baia-de-Fier f. comună în jud. Gorjiu cu 1500 loc.

cap-de-cocoș m. plantă cu florile purpurii, crește pe stânci și prin pășunile din munți (Hedysarum obscurum).

dare-de-seamă f. expunerea unui fapt, analiza unei opere. [Modelat după fr. compte-rendu].

de-a prep. exprimă: 1. o mișcare vie și face parte din numirile jocurilor copilărești: de-a baba oarbă, de-a berbeleacu; 2. o mișcare prelungită într’o direcție oarecare: de-a lungul, de-a rândul; 3. se pune înaintea infinitivului: n’are de a face.

dec! Mold. int. exprimă o surprindere, iacașa, ai nemerito (ironic): dec! nu cumva ai pofti? CR.

dece conj. 1. din care pricină? dece n’ai venit? 2. cu cât: dece s’apropia. [V. de și ce].

dis adv. numai în expresiunea dis-de-dimineață, foarte de vreme. [Vechiu-rom. dâns-de-diminață (încă la Bălcescu): v. dâns].

drum de fier n. cale ferată. [După fr. chemin de fer].

jumătate-de-om m. monstru antropofag în basme: om care are numai o mână, un picior și un ochiu, moare și învie mereu.

munte-de-pietate m. așezământ, sub controlul Statului, unde se împrumută cu dobândă pe amanete: munții de pietate au început să funcționeze la 1777 în Franța. (= fr. mont de piété).

nebăgare f. numai în locuțiunile: nebăgare de seamă, neatențiune; nebăgare în seamă, dispreț.

negelariță f. Bot. rostopască, numită și buruiană de negel.

nemțișor m. pl. (de câmp) plantă ce crește prin câmpii și semănături, are proprietăți iritante și vermifuge (Delphinium consolida).

Țara-de-Foc f. arhipelag la extremitatea Americei de S. Regiune sterilă și friguroasă, cu vulcani în activitate.

Țările-de-Jos f. pl. 1. vechiul nume al regatelor actuale Belgia și Olanda; 2. azi numele regatului Olandei.

untdelemn n. uleiu scos din măsline. [Vechiu-rom. lemn, arbore: lit. uleiu de arbore (= măslin)].

vărsat n. 1. vomitare: doftorie de vărsat; 2. numele popular al variolei: erupțiune de bubulițe.

viță f. 1. (albă), plantă cățărătoare ce crește pe lângă garduri și prin păduri (Clematis vitalba); 2. (de vie), arbust cățărător cu tulpina noduroasă ce face struguri (Vitis vinifera); 3. fig. familie: alții mai de viță decât dânsul CR. de viță de boier; 4. șuviță de păr: de pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele într’o parte EM. [Lat. *VITEA = VITIS; pentru sensul 3, aluziune la cârceii ramificați ai viței de vie (cf. arbore genealogic); iar sensul 4 se rapoartă la lungile filamente în cari se desface scoarța viței].

1) dă prep. Munt. vest. V. de 1.

dec, interj. de mirare și ironie ca și tronc: Dec! Nu cum-va ai pofti? Dec! Da asta ce-a maĭ fi oare?

des-de-dimineață V. dins.

dez-de-dimineáță V. dins.

găinúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ și e. Găină mică. Un fel de păturniche, brădișoară. Cărăbuș. Numele unor plante ranuculacee și liliacee (V. bălușcă). Constelațiunea pleĭadelor. Găinușă de baltă, un fel de pasăre băltăreață mare cît turturica, de coloare cam cenușie (gallénula chlóropus).

nebăgáre f. Nebăgare de samă, inatențiune, scăpare din vedere. Nebăgare în samă, dispreț, trecere cu vederea.

undelémn n., pl. urĭ, gen. al undelemnuluĭ (din unt-de-lemn, cum se scrie, dar se zice tot așa; bg. dŭrveno masĭo, după care poate să fi fost tradus). Uleĭ de măsline (orĭ și din alte plante): dreptatea ĭese deasupra, ca undelemnu. – În nord undelem (ca pum îld. pumn).

válma (în de-a válma) loc. adv. (vsl. valŭmŭ, rus. válom, valit, cu grămada, în valurĭ, d. val, val; ceh. valem, valme, cu grămada, valmo, undulînd, curgînd răpede. Tot așa: sudalmă d. ung. szidalom. Cp. și cu aidoma). În comun, amestecat, la un loc, claĭe peste grămadă: a pune, a arunca de-a valma. V. podmol.

vărsát n., pl. urĭ. Acțiunea de a vărsa: medicament de vărsat (vomitiv). Variolă, adică boală ale căreĭ bube „se varsă, se revarsă” pe pelea omuluĭ.

víță f., pl. e (lat. vitea, „de viță”, adj. fem. devenit subst. d. vitis, viță). Orĭ-ce copăcel cățărător, și în special un copăcel cățărător cu ramurĭ noduroase (numit și „viță de vie”) care face strugurĭ (poamă), din care se se face mustu și pe urmă vinu (vitis vinifera). Viță albă, o plantă cățărătoare ranunculacee care crește pin pădurĭ și tufișurĭ (clématis vitabla). Fig. Descendență, neam: Român de viță veche. A fi de viță, a fi nobil: boĭer de viță (nu ajuns acum), era maĭ de viță de cît el. Șuviță de păr: o viță de păr pe frunte. Vinișoară roșie pe sub epidermă: vițele de pe nasu bețivuluĭ. V. lăuruscă, aguridă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

de2 / dec / deh interj.

de conjcț., prep., pr. invar.

ac-de-máre (pește) s. n., pl. áce-de-máre

anemónă-de-máre (animal) s. f., g.-d. art. anemónei-de-máre; pl. anemóne-de-máre

!árbore-de-cacáo (plantă) s. m., pl. árbori-de-cacáo

!árbore-de-cafeá (plantă) s. m., pl. árbori-de-cafeá

!árbore-de-cauciúc (plantă) (-ca-u-ciuc) s. m., pl. árbori-de-cauciúc

!árbore-de-pấine (plantă) s. m., pl. árbori-de-pấine

aríci-de-máre (animal marin) s. m., pl. aríci-de-máre, art. arícii-de-máre

áță-de-máre (plantă, pește) s. f., g.-d. art. áței-de-máre

băgáre de seámă (atenție) loc. s. f., g.-d. art. băgắrii de seámă; (observații) pl. băgắri de seámă

băgătór de seámă loc. s. m., pl. băgătóri de seámă

!bătáie de joc loc. s. f., g.-d. art. bătắii de joc; pl. bătắi de joc

bou-de-ápă (gândac) s. m., art. bóul-de-ápă; pl. bói-de-ápă, art. bóii-de-ápă

bou-de-báltă (bâtlan, gândac) s. m. bóul-de-báltă; pl. bói-de-báltă, art. bóii-de-báltă

bou-de-máre (pește) s. m., art. bóul-de-máre; pl. boi-de-máre, art. bóii-de-máre

!buhái-de-báltă (bâtlan) s. m., pl. buhái-de-báltă, art. buháii-de-báltă

!buréte-de-máre (animal) s. m., pl. buréți-de-máre

cal-de-ápă (libelulă) s. m., art. cálul-de-ápă; pl. cai-de-ápă, art. cáii-de-ápă

cal-de-máre (pește) s. m., pl. cai-de-máre, art. cáii-de-máre

cap-de-cocóș (plantă) s. m., art. cápul-de-cocóș

cap-de-mórt (fluture) s. m., art. cápul-de-mórt

cápră-de-múnte (capră sălbatică) (ca-pră) s. f., g.-d. art. cáprei-de-múnte; pl. cápre-de-múnte

castravéte-de-máre (animal) s. m., pl. castravéți-de-máre

călúț-de-máre (pește) s. m., pl. călúți-de-máre

cățél-de-frásin (insectă) s. m., pl. cățéi-de-frásin

!cățél-de-máre (pește) s. m., pl. cățéi-de-máre

cấine-de-máre (rechin) s. m., pl. cấini-de-máre

!chimión-de-ápă/chimión-de-báltă (plantă) (-mi-on) s. m., art. chimiónul-de-ápă/chimiónul-de-báltă

coáda-mấței-de-báltă (plantă) s. f. art., g.-d. art. cózii-mấței-de-báltă

cocóș-de-mesteácăn (pasăre) s. m., pl. cocóși-de-mesteácăn

cocóș-de-múnte (pasăre) s. m., pl. cocóși-de-múnte

cocoșél-de-cấmp (plantă) s. m., pl. cocoșéi-de-cấmp, art. cocoșéii-de-cấmp

corb-de-máre (pasăre) s. m., pl. corbi-de-máre

corb-de-noápte (pasăre) s. m., pl. corbi-de-noápte

corn-de-secáră / córnul-secárei (ciupercă) s. m.

crin-de-máre (animal) s. m., pl. crini-de-máre

!crin-de-pădúre (plantă) s. m., pl. crini-de-pădúre

!crin-de-toámnă (plantă) s. m., pl. crini-de-toámnă

!cristál-de-stấncă (silice) s. n.

cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă

cu de-amănúntul loc. adv.

!cucútă-de-ápă (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-ápă; pl. cucúte-de-ápă

!cucútă-de-pădúre (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-pădúre; pl. cucúte-de-pădúre

curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.

cuțít-de-máre (animal) s. m.

*dáre de mấnă (bogăție) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de mấnă

!dáre de seámă (raport) loc. s. f., g.-d. art. dắrii de seámă; pl. dắri de seámă

!de a (+ inf., tempo lent: de a face)/de-a (în loc. adv./+ inf., tempo rapid: de-a face) prep. + prep.

de abiá (tempo lent)/de-abiá (tempo rapid) (-bia) loc. adv.

de acéea (tempo lent)/de-acéea (tempo rapid) loc. adv.

de ajúns (tempo lent)/de-ajúns (tempo rapid) loc. adv.

de aproápe (tempo lent)/de-aproápe (tempo rapid) (-proa-) prep. + adv.

!de asémenea (tempo lent)/de-asémenea (tempo rapid) loc. adv.

de atúnci/de atúncea (tempo lent)//de-atúnci/ de-atúncea (tempo rapid) prep. + adv.

de ce2 (pe măsură ce) (pop.) loc. conjcț. (~ se gândea, ~ se întrista)

de ce1 (din ce cauză) (pop.) loc. adv. (~ n-a încercat!)

de ce3 (pentru ce) prep. + pr./adj, pr. (s-a întristat ~ i-ai spus/~ veste i-ai dat)

de fel (originar) prep. + s. n. (este ~ din acest oraș)

de jur împrejúr loc. adv.

*de jur împrejúrul loc. prep.

de loc (originar, local) prep. + s. n. (este ~ din...; circumstanțial ~)

de-a bába-gáia loc. adv.

de-a cufúndul (reg.) loc. adv.

!de-a fir a păr (pop.) loc. adv.

de-a rostogólul loc. adv.

!de-a-n picioárelea (pop.) loc. adv.

de-adevărátelea/de-adevărát (pop., fam.) loc. adv.

de-álde (pop., fam.) prep. + adj. pr.

dedițél-de-máre (actinie) s. m., pl. dedițéi-de-máre, art. dedițéii-de-máre

*dínte-de-cál (soi de porumb) s. m.

!drac-de-máre (pește) s. m., pl. draci-de-máre

drob-de-múnte (arbust) s. m., pl. drobi-de-múnte

drum-de-fiér s. n., art. drúmul-de-fiér

!floáre-de-cólț (plantă) s. f., g.-d. art. flórii-de-cólț; pl. flori-de-cólț

!floáre-de-leác (plantă) s. f., g.-d. art. flórii-de-leác; pl. flori-de-leác

flori-de-páie (plantă) s. f. pl.

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

!flúture-de-várză (albiță) s. m., pl. flúturi-de-várză

!frag-de-cấmp (plantă) s. m., pl. fragi-de-cấmp

!frúnză-de-pótcă (plantă) s. f., g.-d. art. frúnzei-de-pótcă; pl. frúnze-de-pótcă

!garoáfă-de-cấmp s. f., g.-d. art. garoáfei-de-cấmp; pl. garoáfe-de-cấmp

!garoáfă-de-múnte s. f., g.-d. art. garoáfei-de-múnte; pl. garoáfe-de-múnte

!garofíță-de-múnte s. f., g.-d. art. garofíței-de-múnte; pl. garofíțe-de-múnte

găínă-de-ápă (lișiță) s. f., g.-d. art. găínii-de-ápă; pl. găíni-de-ápă

găínă-de-máre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-de-máre; pl. găíni-de-máre

găínă-de-múnte s. f., g.-d. art. găínii-de-múnte; pl. găíni-de-múnte

găinúșă-de-báltă (pasăre) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-de-báltă, g.-d. art. găinúșei-de-báltă; pl. găinúșe-de-báltă

!găinúșă-de-seáră (insectă) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-de-seáră, g.-d. art. găinúșei-de-seáră; pl. găinúșe-de-seáră

!gândác-de-bucătăríe s. m., pl. gândáci-de-bucătăríe

!gândác-de-cásă s. m., pl. gândáci-de-cásă

!gândác-de-frásin s. m., pl. gândáci-de-frásin

!gândác-de-mái s. m., pl. gândáci-de-mái

!ghéabă-de-brád s. f., g.-d. art. ghébei-de-brád; pl. ghébe-de-brád

!ghéabă-de-pădúre s. f., art. ghébei-de-pădúre; pl. ghébe-de-pădúre

gúră-de-lúp2 (ochi de parâmă, unealtă) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp; pl. gúri-de-lúp

!gúră-de-lúp1 (defect) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lúp

iárbă-de-máre (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-de-máre

iárbă-de-Sudán (plantă) s. f., g.-d. art. iérbii-de-Sudán

iépure-de-máre (gasteropod) s. m., art. iépurele-de-máre; pl. iépuri-de-máre

inișór-de-aliór (plantă) (-li-or) s. m.

jále-de-cấmp (plantă) s. f., g.-d. art. jálei-de-cấmp corectată

jále-de-grădínă (plantă) s. f., g.-d. art. jálei-de-grădínă

jumătáte-de-pásăre (codobatură) s. f., g.-d. art. jumătắții-de-pásăre

*jur-împrejúru- loc. prep. (ĭ)

*jur-împrejúrul loc. prep.

lábă-de-iépure (plantă) s. f., g.-d. art. lábei-de-iépure

lápte-de-pásăre (desert) s. m.

leu-de-máre (mamifer) s. m., pl. lei-de-máre

liliác-de-múnte (plantă) (-li-ac) s. m., pl. liliéci-de-múnte

!límbă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. límbii-de-máre; pl. límbi-de-máre

Luceáfărul / Luceáfărul-Ciobánilor / Luceáfărul-de-Seáră / Luceáfărul-de-Zíuă (planetă) (pop.) s. propriu m.

!lup de máre (marinar) s. m. + prep. + s. f.

!lup-de-máre (focă) s. m., pl. lupi-de-máre

mánă-de-ápe (plantă) s. f., g.-d. art. mánei-de-ápe

mătreáță-de-árbori (plantă) (mă-trea-) s. f., g.-d. art. mătréții-de-árbori

!micsándră-de-múnte (plantă) s. f., g.-d. art. micsándrei-de-múnte; pl. micsándre-de-múnte

!mólia-albínelor (fluture) (-li-a-) s. f. art./mólie-de-albíne (-li-e-) s. f., g.-d. art. móliei-albínelor/móliei-de-albíne

mólie-de-albíne v. mólia-albínelor

!mólie-de-cásă (crustaceu) (-li-e-) s. f., art. mólia-de-cásă (-li-a-), g.-d. art. móliei-de-cásă; pl. mólii-de-cásă, art. móliile-de-cásă (-li-i-)

!mólie-de-cấmp (insectă) (-li-e-) s. f., art. mólia-de-cấmp (-li-a-), g.-d. art. móliei-de-cấmp; pl. mólii-de-cấmp, art. móliile-de-cấmp (-li-i-)

!mólie-de-pămấnt (insectă) (-li-e-) s. f., art. mólia-de-pămấnt (-li-a-), g.-d. art. móliei-de-pămấnt; pl. mólii-de-pămấnt, art. móliile-de-pămấnt (-li-i-)

mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor

múnte-de-pietáte (-pi-e-) s. m., art. múntele-de-pietáte

!músca-ciréșelor (insectă) s. f. art./múscă-de-ciréșe s. f., g.-d. art. múștei-ciréșelor/múștei-de-ciréșe

!músca-hóiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. múștei-hóiturilor

!múscă-albástră (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-albástre; pl. múște-albástre

!múscă-de-cál (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-cál; pl. múște-de-cál

!múscă-de-cárne (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-cárne; pl. múște-de-cárne

múscă-de-ciréșe v. músca-ciréșelor

!múscă-de-várză (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-de-várză; pl. múște-de-várză

!nálbă-de-grădínă (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-de-grădínă; pl. nálbe-de-grădínă

!nebăgáre de seámă (neatenție) loc. s. f., g.-d. art. nebăgắrii de seámă

!nebăgáre în seámă (lipsă de considerație) loc. s. f., g.-d. art. nebăgắrii în seámă

!nebăgáte de seámă (pe ~ ) loc. adv.

!négru-de-fum (ne-gru-) s. n.

!nemțișór-de-cấmp (plantă) s. m., pl. nemțișóri-de-cấmp

!núcă-de-cócos (fruct al cocotierului) s. f., g.-d. art. núcii-de-cócos; pl. nuci-de-cócos

!núcă-de-stejár (gogoașă de ristic) s. f., g.-d. art. núcii-de-stejár; pl. nuci-de-stejár

!ochi-de-pisícă s. m., (discuri reflectorizante) pl. ochi-de-pisícă

ori de cấte ori loc. adv.

orzoáică-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. orzoáicei-de-báltă

!otrățél-de-ápă (plantă) (o-tră-) s. m., pl. otrățéi-de-ápă, art. otrățéii-de-ápă

!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților

!papagál-de-brázi (pasăre) s. m., pl. papagáli-de-brázi

!pădúche-de-lémn (insectă) s. m., pl. pădúchi-de-lémn

!pălămídă-de-báltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămídei-de-báltă; pl. pălămíde-de-báltă

*părére de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău

!pătrunjél-de-cấmp (plantă) (pă-trun-) s. m., pl. pătrunjéi-de-cấmp, art. pătrunjéii-de-cấmp

pe de o párte (tempo lent)/pe de-o párte (tempo rapid) loc. adv.

!pelín-de-mắturi (plantă) s. m.

!péște-de-máre (specie de pești) s. m., pl. pești-de-máre

piátră-de-vár (carbonat de calciu) (pia-tră-) s. f., g.-d. art. piétrei-de-vár

!piciór-de-gáiță (plantă) (ga-i-) s. m.

!pisícă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. pisícii-de-máre; pl. pisíci-de-máre

!plop-de-múnte (plantă) s. m., pl. plopi-de-múnte

!plóșniță-de-póm (insectă) s. f., g.-d. art. plóșniței-de-póm; pl. plóșnițe-de-póm

poáme-de-pămấnt (plantă) (pop.) s. f. pl.

!porc-de-máre (pește) s. m., pl. porci-de-máre

púrice-de-ápă (crustaceu) s. m., pl. púrici-de-ápă

!rădăcínă-de-lingoáre (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-de-lingoáre; pl. rădăcíni-de-lingoáre

!rândunícă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. rândunícii-de-máre; pl. rânduníci-de-máre

!rug-de-múnte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-múnte

rugínă-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. rugínii-de-báltă

!rújă-de-toámnă (plantă) s. f., g.-d. art. rújii-de-toámnă; pl. rúji-de-toámnă

!ruscúță-de-prímăvară (plantă) s. f., g.-d. art. ruscúței-de-prímăvară; pl. ruscúțe-de-prímăvară

salátă de boeuf [oeu pron. ö] s. f., g.-d. art. salátei de boeuf; pl. saláte de boeuf

!salátă-de-cấmp (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. salatei-de-câmp; pl. saláte-de-cấmp corectată

sấnge-de-nóuă-fráți (plantă, rășină) s. m.

!scáră-de-pisícă (scară flexibilă) s. f., art. scára-de-pisícă, g.-d. art. scắrii-de-pisícă; pl. scări-de-pisícă

scóică-de-mărgăritár (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-mărgăritar; pl. scoici-de-mărgăritar

scóică-de-rấu (specie de scoici) s. f., g.-d. art. scoicii-de-râu; pl. scoici-de-râu

!scórpie-de-máre (pește) (-pi-e-) s. f., g.-d. art. scórpiei-de-máre; pl. scórpii-de-máre

!scorpión-de-báltă (animal) (-pi-on-) s. m., pl. scorpióni-de-báltă

!scorpiónul-de-cắrți (animal) (-pi-o-) s. m. art.; pl. scorpiónii-de-cắrți

!scorúș-de-múnte (plantă) s. m., pl. scorúși-de-múnte

!scroáfă-de-báltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroáfei-de-báltă; pl. scroáfe-de-báltă

scrumbíe-de-Dúnăre (pește) s. f., g.-d. art. scrumbíei-de-Dúnăre; pl. scrumbíi-de-Dúnăre

spúmă-de-máre (piatră ponce) s. f., g.-d. art. spúmei-de-máre

!stârc-de-noápte (pasăre) s. m., pl. stârci-de-noápte

!stea-de-máre (animal) s. f., g.-d. art. stélei-de-máre; pl. stéle-de-máre

!sturz-de-iárnă (pasăre) s. m., pl. sturzi-de-iárnă

!șárpe-de-ápă (pește) s. m., pl. șerpi-de-ápă

!șoárece de bibliotécă s. m., pl. șoáreci de bibliotécă

!șoárece-de-ápă (animal) s. m., pl. șoáreci-de-ápă

!șoárece-de-cấmp (animal) s. m., pl. șoáreci-de-cấmp

!șoárece-de-máre (pește) s. m., pl. șoáreci-de-máre

!ștévie-de-múnte (plantă) (-vi-e-) s. f., art. ștévia-de-múnte (-vi-a-), g.-d. art. ștéviei-de-múnte; pl. ștévii-de-múnte, art. ștéviile-de-múnte (-vi-i-)

!știúcă-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. știúcii-de-máre; pl. știuci-de-máre

!tămâíță-de-cấmp (plantă) s. f., g.-d. art. tămâíței-de-cấmp; pl. tămâíțe-de-cấmp

!trandafír-de-máre (actinie) s. m., pl. trandafíri-de-máre

!trandafír-de-múnte (plantă) s. m., pl. trandafíri-de-múnte

tréstie-de-záhăr (plantă) (-ti-e-) s. f., art. tréstia-de-záhăr, g.-d. tréstii-de-záhăr, art. tréstiei-de-záhăr

Țára de Foc s. propriu f., g.-d. Țắrii de Foc

Țắrile de Jos s. propriu f. pl.

untdelémn (unt-de-) s. n.

!urs-de-máre (pește) s. m., pl. urși-de-máre

!urzícă-de-máre (actinie) s. f., g.-d. art. urzícii-de-máre; pl. urzíci-de-máre

vácă-de-máre (morsă) s. f., g.-d. art. vácii-de-máre; pl. vaci-de-máre

várgă-de-áur (plantă), s. f., g.-d. art. vérgii-de-áur; pl. vérgi-de-áur

văcălíe-de-brad (plantă) (reg.) s. f., art. văcălía-de-brad, g.-d. art. văcălíei-de-brad; pl. văcălíi-de-brad, art. văcălíile-de-brad

vărsát-de-vấnt (pop.) s. n.

!vérde-de-París (substanță) s. n.

!viólă-de-noápte (plantă) (vi-o-) s. f., g.-d. art. viólei-de-noápte; pl. vióle-de-noápte

!víță-de-vie (plantă) s. f., g.-d. art. víței-de-vie, pl. víțe-de-vie

!vúlpe-de-máre (pește) s. f., g.-d. art. vúlpii-de-máre; pl. vulpi-de-máre

jur-împrejúr loc. adv.

rășínă-de-pămấnt s. f., g.-d. art. rășínii-de-pămấnt

șuvár-de-múnte s. m.

ac-de-máre s. n., pl. áce-de-máre

árbore de cacáo s. m. + prep. + s. f.

árbore de cafeá s. m. + prep. + s. f.

árbore de cauciúc s. m. + prep. + s.n.

árbore de pâine s. m. + prep. + s. f.

bătáie de joc s. f. + prep. + s. n.

bóu-de-ápă s. m., pl. bói-de-ápă

buréte de máre s. m. + prep. + s. f.

cap-de-cocóș (bot.) s. n.

cápră de múnte s. f. + prep. + s. m., g.-d. art. cáprei de múnte; pl. cápre de múnte

coáda-mâței-de-báltă (bot.) s. f.

cocóș-de-mesteácăn s. m., pl. cocóși-de-mesteácăn

cocóș-de-múnte s. m., pl. cocóși-de-múnte

cocoșél-de-câmp (bot.) s. m., pl. cocoșéi-de-câmp

corb-de-noápte s. m., pl. corbi-de-noápte

dáre de seámă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. dării de seámă; pl. dări de seámă

de abiá loc. adv. (tempo lent)

de acéea loc. adv. (tempo lent)

de ajúns loc. adv. (tempo lent)

de aproápe prep. + adv. (tempo lent)

de asémenea / de asémeni loc. adv. (tempo lent)[1]

  1. Se scriu despărțit, în ciuda bombardamentului cu mesaje care opinează că e greșit. — gall

de ce loc. adv., prep. + pr. sau + adj.

de jur împrejúr loc. adv.

de o párte prep. + art. + s. f. (tempo lent)

de-a prep. (în loc. adv., inclusiv cele cu nume de jocuri, totdeauna; în construcții infinitivale numai în tempo rapid)

de-a curmezíșul loc. adv.

de-a-n picioárelea/de-a-n picioárele loc. adv.

de-abiá loc. adv. (tempo rapid)

de-acéea loc. adv. (tempo rapid)

de-ajúns loc. adv. (tempo rapid)

de-aproápe prep. + adv. (tempo rapid)

de-asémenea / de-asémeni loc. adv. (tempo rapid)[1]

  1. Cu liniuță de unire, dar nu într-un cuvânt. — gall

de-atúnci/atúncea prep. + adv. (tempo rapid)

drum-de-fiér s. n., art. drúmul-de-fiér

floáre-de-colț s. f., g.-d. art. flórii-de-colț; pl. flóri-de-colț

floáre-de-leác s. f., g.-d. art. flórii-de-leác

flúture de várză s. m. + prep. + s. f.

garoáfă de câmp s. f. + prep. + s. n.

garoáfă de múnte s. f. + prep. + s. m.

garofíță de múnte s. f. + prep. + s. m.

găínă-de-ápă (lișiță) s. f., pl. găíni-de-ápă

găínă-de-máre (bibilică) s. f., pl. găíni-de-máre

gândác de mai s. m. + prep. + s. m.

gúră-de-lup (med. ) s. f.

gúră-de-lup (tehn. ) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lup; pl. guri-de-lup

iépure-de-máre s. m. (sil. ie-)

inișór-de-aliór s. m. (sil. -li-or)

jále de câmp (bot.) s. f.

jále de grădínă (bot.) s. f.

jumătáte-de-pásăre (zool.) s. f.

lábă-de-iépure (bot.) s. f.

lápte-de-pásăre (desert) s. m.

límbă-de-máre (zool.) s. f.

Luceáfărul-de-Zíuă s. pr. m.

lup-de-máre (focă, marinar) s. m.

mánă-de-ápe (bot.) s. f., g.-d. art. mánei-de-ápe

mătreáță-de-árbori (bot.) s. f. (sil. -trea-), g.-d. art. mătréții-de-árbori

mólia-albínelor (sil. -li-a)/mólie-de-albíne (sil. -li-e) s. f.

mólie-de-câmp s. f. (sil. -li-e), art. mólia-de-câmp (sil. -li-a)

mólie-de-pământ s. f. (sil. -li-e), art. mólia-de-pământ (sil. -li-a)

músca hóiturilor s. f. art. + s. n.

múscă de várză s. f. + prep. + s. f.

nálbă de grădínă s. f. + prep. + s. f. + adj.

nebăgáre de (sau în) seamă s. f. + prep. + s. f.

nemțișór de câmp s. m. + prep. + s. n.

núcă de cócos s. f. + prep. + s. m.

óchi-de-pisícă (tehn., mineral.) s. m.

orzoáică-de-báltă s. f.

otrățél-de-ápă s. m. (sil. -tră-)

otrățélul-bălților s. m. (sil. -tră-)

pătrunjél-de-câmp s. m. (sil. -trun-)

piátră-de-vár s. f. (sil. -tră)

piciór-de-gáiță s. n. (sil. ga-i-)

poáme-de-pământ s. f. pl.

rășínă-de-pământ s. f.

ruscúță de prímăvară s. f. + prep. + s. f.

sânge-de-nóuă-fráți s. m.

sturz de iárnă s. m. + prep. + s. f.

șárpe-de-ápă (pește) s. m.

șoárece de bibliotécă s. m. + prep. + s. f.

șoárece de câmp s. m. + prep. + s. n.

șoárece-de-máre (pește) s. m.

tămâíță-de-câmp s. f.

tréstie-de-záhăr s. f. (sil. -ti-e-)

Țările de Jos s. pr. f. pl.

untdelémn s. n. (sil. mf. unt-)

várgă-de-áur (bot.) s. f.

vérde de París s. n. + prep. + s. n.

viólă-de-noápte (bot.) s. f.

de jur împrejúr loc. adv. (DOOM2, 2005)

*de jur împrejúrul loc. prep. (DOOM2, 2005)

de o parte (opus lui: de altă parte)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DE conj. 1. (condițional) dacă. (Doar ~ n-ar veni astăzi.) 2. (consecutiv) că, încât, (înv. și pop.) cât. (Gemea ~ îți era mai mare mila.) 3. (temporal) dacă. (~ va fi să plec...) 4. (completiv) să, și. (Stai ~ mă așteaptă.)

DE conj. v. când, dacă.

DE prep. 1. (arată conținutul). (Un pahar ~ apă.) 2. (temporal) cu, după. (Zi ~ zi.) 3. (local) în. (O trece ~ partea cealaltă a drumului.) 4. (arată scopul) pentru. (Plantă ~ sămânță.) 5. (arată scopul) ca, drept, pentru, spre. (~ încercare; ~ exemplu.) 6. (arată natura, proveniența) din. (Făină ~ porumb; masă ~ brad.) 7. (arată obiectul) (înv.) pregiur. (Avea grijă ~ oaspeți.) 8. (arată obiectul) despre. (E vorba ~ el.)

DE conj. 1. (condițional) dacă. (Doar ~ n-ar veni astăzi.) 2. (consecutiv) că, încît, (înv. și pop.) cît. (Gemea ~ îți era mai mare mila.) 3. (temporal) dacă. (~ va fi să plec...) 4. (completiv) să, și. (Stai ~ mă așteaptă.)

DE prep. 1. (arată conținutul) cu. (Un pahar ~ apă.) 2. (temporal) cu, după. (Zi ~ zi.) 3. (local) în. (O trece ~ partea cealaltă a drumului.) 4. (arată scopul) pentru. (Plantă ~ sămînță.) 5. (arată scopul) ca, drept, pentru, spre. (~ încercare; ~ exemplu.) 6. (arată natura, proveniența) din. (Făină ~ porumb; masă ~ brad.) 7. (arată obiectul) (înv.) pregiur. (Avea grijă ~ oaspeți.) 8. (arată obiectul) despre. (E vorba ~ el.)

AI-DE-PĂDÚRE s. v. crin de pădure, rostopască.

ANEMONĂ-DE-MÁRE s. v. actinie.

ARICI-DE-MÁRE s. (ZOOL.: Echinoidea) echinidă.

BOU-DE-ÁPĂ s. v. bou-de-baltă.

BURETE-DE-SPÍN s. v. nicorete.

BUREȚI-DE-CONOPÍDĂ s. pl. v. laba-mâței.

BUREȚI-DE-IÁRBĂ s. pl. v. cocârlă.

BUREȚI-DE-PÁJIȘTE s. pl. v. cocârlă.

BUREȚI-DE-SPÍNI s. pl. v. pâinișoară.

BURUIANĂ-DE-ȚÁRĂ s. v. năfurică.

CAL-DE-ÁPĂ s. v. libelulă.

CAP-DE-COCÓȘ s. v. dulcișor.

CHIMION-DE-ÁPĂ s. v. mărăraș.

COADĂ-DE-GĂÍNĂ s. v. iarbă-mare, răcovină.

COADĂ-DE-ȘÁRPE s. v. belemnit.

COCOȘEL-DE-CÂMP s. (BOT.; Adonis aestivalis) (reg.) ruscuță, chimen-câinesc, iarba-cocoșului.

CUR-DE-GĂÍNĂ s. v. pecingine.

FIERE-DE-ÚRS s. v. aloe.

FLOARE-DE-CEÁPĂ s. v. narcisă.

FLOARE-DE-LEÁC s. v. gălbenea, piciorul-cocoșului.

FLOARE-DE-TRÂNJI s. v. coroniște.

FLORI-DE-IERUSALÍM s. pl. v. steliță.

GAROÁFĂ s. (BOT.) 1. v. garofiță de grădină. 2. garoafă de câmp v. garofiță; garoafă de munte (Dianthus superbus) = garofiță, garoafă sălbatică, (reg.) floare-domnească; garoafă sălbatică (Dianthus carthusianorum) a) v. garofiță; b) v. garoafă de munte.

GĂINĂ-DE-ÁPĂ s. v. lișită.

GĂINĂ-DE-MÁRE s. v. bibilică.

GĂINÚȘĂ s. 1. v. ieruncă. 2. (ORNIT.) găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus) = corlă. 3. v. păștiță. 4. (BOT.; Isopyrum thalictroides) (reg.) floarea-ciutei, turiță-albă.

GĂLBENEÁ s. (BOT.) 1. (Rorippa amphibia) (reg.) hreniță, floare-de-leac. 2. (Ranunculus polyanthemos; la pl.) (reg.) boglar, piciorul-cocoșului. 3. gălbenele de munte (Ranunculus carpaticus) = (reg.) piciorul-cocoșului. 4. v. păștiță.

GÂNDAC DE MÁI s. v. cărăbuș.

GUZGAN-DE-MÚNTE s. v. belhiță, chițcan.

HUHUREZ DE CÁSĂ s. v. strigă.

IARBĂ-DE-ORBÁLȚ s. v. orbalț, ștevie.

IARBĂ-DE-PÚȘCĂ s. v. praf de pușcă, pulbere.

INIȘOR-DE-ALIÓR s. v. linariță.

JUMĂTATE-DE-PÁSĂRE s. v. codobatură, prundar, prundaș.

LEU-DE-MÁRE s. (ZOOL.; Otaria byronia) otarie.

MĂTREAȚĂ-DE-ÁRBORI s. v. pletele-muierii.

MOLIA-ALBÍNELOR s. v. găselniță.

MUSCĂ-ALBÁSTRĂ s. v. viermănar.

MUSCĂ-DE-BÂZÁI s. v. streche.

MUSCĂ-DE-BÂZDĂRÁT s. v. tăun.

MUSCĂ-DE-BÂZDĂRÍT s. v. streche.

MUSCĂ-DE-HÓIT s. v. viermănar.

MUSCĂ-DE-VIÉRMI s. v. viermănar.

NAPI-PORCEȘTI-DE-PĂDÚRE s. pl. v. fluierătoare.

NĂSTURAȘ-DE-BÚBE s. v. sipică.

ORZOÁICĂ s. (BOT.) 1. (Hordeum distichon) orzoaie. 2. orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis) = (reg.) sârmuliță.

PĂR-DE-LÚP s. v. țăpoșică.

PIPER-DE-VÁLE s. v. dintele-dracului.

PIȚIGOI-DE-CÂRD s. v. pițigoi-codat.

PIȚIGOI-DE-STÓL s. v. pițigoi-codat.

PODBÁL s. (BOT.) 1. (Tussilago farfara) (reg.) păpădie, ropan, ropanior. 2. podbal-de-munte v. arnică.

PURICE-DE-ÁPĂ s. v. dafnie.

RĂDĂCINĂ-DE-PIPER-ÁLB s. v. ghimber.

ROGOZ-DE-GRĂDÍNĂ s. v. narcisă.

RUJĂ-DE-TOÁMNĂ s. v. crizantemă, dumitriță, steliță, tufănică.

SALATĂ DE CÂMP s. v. grâușor, sălățea, untișor.

SCĂLUȘ-DE-ÁPĂ s. v. libelulă.

STÂRC-CENUȘIU-DE-NOÁPTE s. v. stârc-de-noapte.

STÂRC-DE-NOÁPTE s. v. bou-de-baltă.

STURZ DE IÁRNĂ s. v. cocoșar.

ȘOARECE-DE-MÁRE s. v. limbă-de-mare.

ȘTIÚCĂ s. (IHT.) 1. (Esox lucius) (pop.) lupul-bălții, (reg.) mârliță. 2. știucă-de-mare (Belone belone euxini) = zărgan, (reg.) țipar-de-mare.

ȘUVAR-DE-MÚNTE s. v. firuță.

TIDVĂ-DE-PĂMÂNT s. v. împărăteasă, mutătoare.

ȚIPAR-DE-MÁRE s. v. știucă-de-mare, zărgan.

VACĂ-DE-MÁRE s. v. morsă.

VARGĂ-DE-ÁUR s. v. splinuță.

VĂRSÁT s. v. scarlatină.

VĂRSÁT s. 1. vărsare. (~ul unui lichid în lighean.) 2. (MED.) variolă, (rar) verolă mică, (pop.) bubat, bubă. 3. v. vărsat de vânt v. varicelă. 4. vărsat negru = bubat negru.

VĂRSAT MÍC s. v. pojar, rujeolă.

VIOLĂ-DE-NOÁPTE s. v. nopticoasă.

VIOLĂ-DE-PRIMĂVÁRĂ s. v. nopticoasă.

VÍȚĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viță de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viță sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viță de Canada, (pop.) viță puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaș.

VÚLPE s. 1. (ZOOL.; Vulpes vulpes) vulpoaică. 2. (IHT.) vulpe-de-mare (Raja clavata) = vatos.

ZAMBILĂ-DE-CÂMP s. v. toporaș, violetă, viorea.

ai-de-pădure s. v. CRIN DE PĂDURE. ROSTOPASCĂ.

ANEMONĂ-DE-MARE s. (ZOOL.; Actinia) actinie, dedițel-de-mare, (reg.) trandafir-de-mare.

ARICI-DE-MARE s. (ZOOL.; Echinoidea) echinidă.

bîtlan-de-stuh s. v. BOU-DE-BALTĂ.

bou-de-a s. v. BOU-DE-BALTĂ.

buhai-de-baltă s. v. BOU-DE-BALTĂ.

bureți-de-conopi s. pl. v. LABA-MÎȚEI.

bureți-de-iarbă s. pl. v. COCÎRLĂ.

bureți-de-pajiște s. pl. v. COCÎRLĂ.

bureți-de-spini s. pl. v. PÎINIȘOARĂ.

buruiană-de-abubă s. v. GOGOAȘĂ. PĂPĂLĂU.

buruiană-de-atac s. v. PIPERUL-LUPULUI. POPILNIC.

buruiană-de-bleasnă s. v. TALPA-GÎȘTEI.

buruiană-de-bu s. v. SALVIE.

buruiană-de-bubă-neagră s. v. PĂRUL-FETEI.

buruiană-de-bubă-rea s. v. SPANAC-PORCESC.

buruiană-de-ceas-rău s. v. VETRICE.

buruiană-de-cel-perit s. v. VENTRILICĂ.

buruiană-de-ța s. v. NĂFURICĂ.

cățel-de-mare s. v. COROSBINĂ.

chimion-de-a s. v. MĂRĂRAȘ.

  • sursa: