deșuchiat a. într’o ureche, nebun: erau năzuroși, tembeli, deșuchiați ISP. [V. șuchet].

deșuchĭát și -cheát, -ă adj. (din șuchet). Vest. Șuchet. P. -chĭa-, -chea-, cp. cu truncheat.

șuchet, ~ă a vz șucheat

șuchét, -tă adj. (ung. süket, siket, surd). Est. Cam nebun, zevzec, într’o parte. – În vest deșuchĭat.

deșuchiat (-tă), adj. – 1. Neglijent, șleampăt. – 2. Nebun, smintit. – Var. (Mold., Trans.) șuchiat, șuchet. Origine incertă. Ar putea fi un lat. *dĭssubucŭlatus de la subucŭla „cămașe, tunică pe corp”; dacă primul sens este primitiv, cf. sp. descamisado; însă rezultatul ș nu este clar. După Scriban, de la șuchet, și acesta de la mag. süket „surd”; dar în acest caz nu s-ar explica compunerea cu des-. Pascu, I, 136, citează mr. discul’are „a deochea” < lat. *de exoculāre (cf. deochia), care nu are legătură cu deșuchiat.