desiș sn [At: MARDARIE, L. 293 / V: (reg) ~șiș, (îvr) ~suș / Pl: ~uri și (înv) ~e / E: des + -iș] 1 (Urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Grup des de copaci. 2 Aglomerație de tufe, ierburi, frunze etc. 3 Pădure tânără, foarte deasă. 4 Loc acoperit cu copaci deși, tufișuri, ierburi etc. Si: (reg) deset. 5 (Spc) Stadiu de dezvoltare a unui arboret, între realizarea stării de masiv și începerea stadiului numit nuieliș. 6 (Fig; d. oameni) Mulțime mare Si: aglomerație, îngrămădire, (reg) deset. 7 (Reg) Deasă.

DESIȘ, desișuri, s. n. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») 1. Grup des de copaci, de ierburi, de buruieni etc.; pădure tînără, foarte deasă; desime, bunget. Clipeau prin desișurile livezilor acoperișuri bombate de alamă. SADOVEANU, Z. C. 276. Soarele se scufundase în desișul tihniților copaci. VLAHUȚĂ, O. A. 121. Trage, săgeata vîjîie și se pierde în desișul ierbii care se clatină încet în vîrf. CARAGIALE, O. III 102. ◊ Fig. Tai brazdă prin desișuri de îndoieli și-arunc Cu buzduganul vrerii hotar departe-n vreme. BENIUC, V. 60. 2. (Rar) Mulțime mare, îngrămădeală, îmbulzeală (de oameni). Se împinge disperată o mulțime de lume ca într-un desiș de trupuri. CAMIL PETRESCU, T. II 410.

DESIȘ ~uri n. 1) Loc acoperit cu mulți arbuști, tufari și ierburi; desime. 2) Pădure tânără și deasă. /des + suf. ~iș

desiș n. pădure tânără și aproape de nestrăbătut [V. des].

desíș n., pl. urĭ. Loc unde-s copăceiĭ deșĭ în pădure (sihlă, hățiș).

desuș sn vz desiș

deșiș sn vz desiș

desiș s. n., pl. desișuri

desiș s. n., pl. desișuri

desiș s. n., pl. desișuri

DESIȘ s. crâng, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș, (rar) stuf, tufărie, (pop.) bunget, desime, (reg.) hălăciugă, huceag, huci. (Iepurele s-a ascuns într-un ~.)

DESIȘ s. (BOT.) crîng, hățiș, stufăriș, tufăriș, tufiș, (rar) stuf, tufărie, (pop.) bunget, desime, (reg.) hălăciugă, huceag, huci. (Iepurele s-a ascuns într-un ~.)

Desiș ≠ răriș