2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

deșălat2, ~ă a vz deșelat2

DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Pref. de- + șale.

DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.

DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.

deșela1 vt [At: PSALT. HUR. 47v/25 / V: (îrg) dăș~, (reg) deșălá1, dșălá, dișalá, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșél / E: de(s)- + șale] (Pop) 1 vt (C.i. spinarea unui animal sau, pex, a unui om) A frânge de poveri ori de eforturi prea mari ori de lovituri puternice Si: a îndoi. 2-3 vtr (Pex) A (se) istovi din cauza eforturilor depuse. 4 vt (C.i. animale și oameni) A bate crunt.

deșela2 v [At: PSALT. HUR. ap. DLR ms / V: (reg) ~șăla2 / Pzi: deșel și ~lez / E: ctm deșeua + șale] A deșeua. corectată

deșelat2, ~ă a [At: LB / V: (reg) deșălat2, dișalat, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșela1] (Pop) 1 (D. animale, pex, d. oameni) Care are spinarea îndoită de poveri ori de lovituri puternice. 2 (Pex) Cocoșat. 3 (Pex) Foarte obosit. 4 (D. oameni, pex, d. animale) Care se leagănă când merge din cauza unei afecțiuni a coloanei.

deșelat4, ~ă a [At: ZILOT, ap. HEM / V: (reg) ~șăl~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșela2] Deșeuat. modificată

DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Des1- + șale.

DEȘELÁ2, deșél, vb. I. Tranz. (Cu privire la cai, mai rar la alte animale, p. ext. la om) A îndoi spinarea, a vătăma, a frînge, a rupe (prin poveri prea mari sau prin lovituri puternice). Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292. (În forma regională deșăla) Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli? REBREANU, R. II 30. Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178. ◊ Refl. În spinare?... Poloboace de cîte 60 vedre unul? Să ne deșelăm? ALECSANDRI, T. I 441. – Variantă: (regional) deșălá vb.I.

DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea lovită, deformată, ruptă de poveri sau de lovituri; spetit. Cal deșelat.Fig. În două colțuri, pe două paturi vechi, deșelate, se vedeau de sub țoalele aspre de lînă, marginile cearceafurilor groase, sure, de cînepă. V. ROM. iulie 1953, 100. Vîrful gălbiu și ascuțit al musteților sale resfirate pe buze se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat. HOGAȘ, M. N. 32. ♦ (Substantivat) Om fără vlagă, slăbănog, neputincios. Mai voinic și mai legat, Nu ca tine-un deșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. – Variantă: (regional) deșălát, -ă adj.

A SE DEȘELÁ mă deșél intranz. (despre persoane sau animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + șale

A DEȘELÁ deșél tranz. (persoane sau animale de tracțiune) A face să se deșele; a speti. /des- + șale

deșelà v. 1. a scoate șeaua; 2. a frânge șalele, mijlocul: l’a bătut de l’a deșelat.

deșelat a. cu șalele frânte sau încovoiate în partea de jos din lovire: bou deșelat. ║ adv. pe deșelate, fără șea: un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel ISP.

deșél, a -á v. tr. (d. șa, șea, pl. șele.Deșel, deșelĭ, deșală [din deșeală]; să deșele. V. înșel). Iaŭ șaŭa de pe cal: a deșela calu. Vătam șalele, deformez mijlocu caluluĭ: l-a bătut pînă l-a deșelat. V. refl. Îmĭ deformez mijlocu, mă spetesc: m’am deșelat cărînd apă. Vechĭ. Încovoĭ. V. dăhulez.

deșelát, -ă adj. Fără șa: cal deșelat (se zice și neînșeŭat). Cu șelele rupte, cu mijlocu frînt: om deșelat. A călări pe deșelate, a călări fără șa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát

arată toate definițiile

Intrare: deșela
deșela1 (conj. 3 deșele) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT30)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
deșela2 (conj. 3 deșale) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT31)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșăla
  • deșălare
  • deșălat
  • deșălatu‑
  • deșălând
  • deșălându‑
singular plural
  • deșălă
  • deșălați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșăl
(să)
  • deșăl
  • deșălam
  • deșălai
  • deșălasem
a II-a (tu)
  • deșăli
(să)
  • deșăli
  • deșălai
  • deșălași
  • deșălaseși
a III-a (el, ea)
  • deșălă
(să)
  • deșăle
  • deșăla
  • deșălă
  • deșălase
plural I (noi)
  • deșălăm
(să)
  • deșălăm
  • deșălam
  • deșălarăm
  • deșălaserăm
  • deșălasem
a II-a (voi)
  • deșălați
(să)
  • deșălați
  • deșălați
  • deșălarăți
  • deșălaserăți
  • deșălaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșălă
(să)
  • deșăle
  • deșălau
  • deșăla
  • deșălaseră
Intrare: deșelat (adj.)
deșelat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșelat
  • deșelatul
  • deșelatu‑
  • deșela
  • deșelata
plural
  • deșelați
  • deșelații
  • deșelate
  • deșelatele
genitiv-dativ singular
  • deșelat
  • deșelatului
  • deșelate
  • deșelatei
plural
  • deșelați
  • deșelaților
  • deșelate
  • deșelatelor
vocativ singular
plural
deșălat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșălat
  • deșălatul
  • deșălatu‑
  • deșăla
  • deșălata
plural
  • deșălați
  • deșălații
  • deșălate
  • deșălatele
genitiv-dativ singular
  • deșălat
  • deșălatului
  • deșălate
  • deșălatei
plural
  • deșălați
  • deșălaților
  • deșălate
  • deșălatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deșela deșăla

  • 1. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: speti attach_file 5 exemple
    exemple
    • Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292.
      surse: DLRLC
    • Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli? REBREANU, R. II 30.
      surse: DLRLC
    • Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178.
      surse: DLRLC
    • reflexiv S-a deșelat de atâta cărătură.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • reflexiv În spinare?... Poloboace de cîte 60 vedre unul? Să ne deșelăm? ALECSANDRI, T. I 441.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Idem, despre spinarea unui om
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Prefix de- + șale
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

deșelat (adj.) deșălat

  • 1. (Despre animale) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri.
    exemple
    • Cal deșelat.
      surse: DLRLC
    • figurat În două colțuri, pe două paturi vechi, deșelate, se vedeau de sub țoalele aspre de lînă, marginile cearceafurilor groase, sure, de cînepă. V. ROM. iulie 1953, 100.
      surse: DLRLC
    • figurat Vîrful gălbiu și ascuțit al musteților sale resfirate pe buze se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat. HOGAȘ, M. N. 32.
      surse: DLRLC

etimologie: