2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

deșălare sf vz deșelare1

DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Pref. de- + șale.

deșela1 vt [At: PSALT. HUR. 47v/25 / V: (îrg) dăș~, (reg) deșălá1, dșălá, dișalá, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșél / E: de(s)- + șale] (Pop) 1 vt (C.i. spinarea unui animal sau, pex, a unui om) A frânge de poveri ori de eforturi prea mari ori de lovituri puternice Si: a îndoi. 2-3 vtr (Pex) A (se) istovi din cauza eforturilor depuse. 4 vt (C.i. animale și oameni) A bate crunt.

deșela2 v [At: PSALT. HUR. ap. DLR ms / V: (reg) ~șăla2 / Pzi: deșel și ~lez / E: ctm deșeua + șale] A deșeua. corectată

deșelare2 sf [At: DLR ms / V: (reg) ~șăl~, dișal~ / Pl: ~lări / E: deșăla2] Deșeuare.

deșelare1 sf [At: BIBLIA (1688), 1511 / V: (îrg) dăș~, (reg) deșăl~, dișal~, diș~ / Pl: ~lări / E: deșela1] (Pop) 1 Îndoire a spatelui unui animal sau al unui om de poveri ori de eforturi prea mari, ori de lovituri puternice Si: (pop) deșelat1 (1), (îvp) deșelătură (1). 2 (Pex) Istovire din cauza eforturilor depuse Si: (pop) deșelat1 (2). 3 (Ccr) Durere de șale Si: lumbago.

DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură.Des1- + șale.

DEȘELÁ2, deșél, vb. I. Tranz. (Cu privire la cai, mai rar la alte animale, p. ext. la om) A îndoi spinarea, a vătăma, a frînge, a rupe (prin poveri prea mari sau prin lovituri puternice). Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292. (În forma regională deșăla) Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli? REBREANU, R. II 30. Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178. ◊ Refl. În spinare?... Poloboace de cîte 60 vedre unul? Să ne deșelăm? ALECSANDRI, T. I 441. – Variantă: (regional) deșălá vb.I.

A SE DEȘELÁ mă deșél intranz. (despre persoane sau animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + șale

A DEȘELÁ deșél tranz. (persoane sau animale de tracțiune) A face să se deșele; a speti. /des- + șale

deșelà v. 1. a scoate șeaua; 2. a frânge șalele, mijlocul: l’a bătut de l’a deșelat.

deșél, a -á v. tr. (d. șa, șea, pl. șele.Deșel, deșelĭ, deșală [din deșeală]; să deșele. V. înșel). Iaŭ șaŭa de pe cal: a deșela calu. Vătam șalele, deformez mijlocu caluluĭ: l-a bătut pînă l-a deșelat. V. refl. Îmĭ deformez mijlocu, mă spetesc: m’am deșelat cărînd apă. Vechĭ. Încovoĭ. V. dăhulez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát

deșelá (a frânge spinarea, a speti, a scoate șaua) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 sg. și pl. deșálă; conj. prez. 3 sg. și pl. deșéle; ger. deșelând; part. deșelát

deșela (ind. prez. 1 sg. deșel, 3 sg. și pl. deșală)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEȘELÁ vb. a istovi, a speti, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)

DEȘELÁRE s. v. curbatură.

DEȘELÁRE s. istovire, spetire, (Munt. și Transilv.) dăulare. (~ unui cal.)

arată toate definițiile

Intrare: deșela
deșela1 (conj. 3 deșele) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT30)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșele
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
deșela2 (conj. 3 deșale) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT31)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșela
  • deșelare
  • deșelat
  • deșelatu‑
  • deșelând
  • deșelându‑
singular plural
  • deșa
  • deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșel
(să)
  • deșel
  • deșelam
  • deșelai
  • deșelasem
a II-a (tu)
  • deșeli
(să)
  • deșeli
  • deșelai
  • deșelași
  • deșelaseși
a III-a (el, ea)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșela
  • deșelă
  • deșelase
plural I (noi)
  • deșelăm
(să)
  • deșelăm
  • deșelam
  • deșelarăm
  • deșelaserăm
  • deșelasem
a II-a (voi)
  • deșelați
(să)
  • deșelați
  • deșelați
  • deșelarăți
  • deșelaserăți
  • deșelaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșa
(să)
  • deșale
  • deșelau
  • deșela
  • deșelaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deșăla
  • deșălare
  • deșălat
  • deșălatu‑
  • deșălând
  • deșălându‑
singular plural
  • deșălă
  • deșălați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deșăl
(să)
  • deșăl
  • deșălam
  • deșălai
  • deșălasem
a II-a (tu)
  • deșăli
(să)
  • deșăli
  • deșălai
  • deșălași
  • deșălaseși
a III-a (el, ea)
  • deșălă
(să)
  • deșăle
  • deșăla
  • deșălă
  • deșălase
plural I (noi)
  • deșălăm
(să)
  • deșălăm
  • deșălam
  • deșălarăm
  • deșălaserăm
  • deșălasem
a II-a (voi)
  • deșălați
(să)
  • deșălați
  • deșălați
  • deșălarăți
  • deșălaserăți
  • deșălaseți
a III-a (ei, ele)
  • deșălă
(să)
  • deșăle
  • deșălau
  • deșăla
  • deșălaseră
Intrare: deșelare
deșelare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșelare
  • deșelarea
plural
  • deșelări
  • deșelările
genitiv-dativ singular
  • deșelări
  • deșelării
plural
  • deșelări
  • deșelărilor
vocativ singular
plural
deșălare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deșălare
  • deșălarea
plural
  • deșălări
  • deșălările
genitiv-dativ singular
  • deșălări
  • deșălării
plural
  • deșălări
  • deșălărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

deșela deșăla

  • 1. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: speti 5 exemple
    exemple
    • Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292.
      surse: DLRLC
    • Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli? REBREANU, R. II 30.
      surse: DLRLC
    • Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178.
      surse: DLRLC
    • reflexiv S-a deșelat de atâta cărătură.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • reflexiv În spinare?... Poloboace de cîte 60 vedre unul? Să ne deșelăm? ALECSANDRI, T. I 441.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Idem, despre spinarea unui om
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Prefix de- + șale
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX