daula v vz dăula² corectat(ă)

daul¹ sn [At: VĂCĂRESCUL, IST. 255 / V: ~ă sf / Pl: ~uri / E: tc davul] (Tcî) Tobă mare cu două membrane, specifică formațiilor de muzică turcească.

daulă sf vz daul¹

dăhăina v vz dăula

dăhăla v vz dăula

dăhoina² v vz dăula

dăhuia v vz dăula

dăhula v vz dăula

dăina³ v vz dăula

dăiona v vz dăula

dăula² [At: PISCUPESCU, O. 200 / V: (reg) dau~, dăhăina, dăhăla, dăhoina, dăhu~, dăoina, dăina, dehăla, dehoia, dehu~, deula, deola, dohola, duhăla / P: dău~ / Pzi: ~lez / E: nct] 1-2 vtr (Mun; Trs) A (se) istovi. 3 vr (Reg; îf dăhula, dăhăla, dăhăina) A-i rupe cuiva oasele bătându-l.

dehula v vz dăula

deula v vz dăula

doola v vz dăula

duhăla v vz dăula

DĂHULA vb. I. v. dăula.

DĂULA, dăulez, vb. I. Tranz. (Munt.) A slei de puteri, a obosi; a istovi; a speti, a zdrobi, a prăpădi. Ar veni tata... și i-ar dăula-n bătăi pe ceilalți dacă ar afla că m-au stîlcit în pumni. STANCU, D. 354. ◊ Fig. Sufletu-mi dăulat și zdrobit de răstriște în zadar cată odihna. ODOBESCU, S. A. 162. ◊ Refl. (În forma dehula) Să mă lăsați să mă mai odihnesc și eu puțintel acasă, că m-am dehulat de atîtea trebușoare pe pămînt. CARAGIALE, O. III 50. – Pronunțat: dă-u-. – Variante: dăhula (ISPIRESCU, la TDRG), dehula vb. I.

dăhulà v. a dăula: atâta sărcină îl dăhulase de tot ISP.

dăulà v. a slei de puteri. [Și dăhula: origină necunoscută].

dăhuléz, dăuléz, dehuléz, dihuléz și dihăĭnéz (sud) și deculéz (Trans.) și dihănésc (est.) v. tr. Ostenesc grozav, storc de puterĭ. V. refl. M’am dehuiat de atîta trebușoare (Car. VR. 1909, 11, 232). – Și dăobesc (Olt.): dăobit de alergătură (NPl. Ceaur, 84). V. dărîn, deșel, devoc, odîrnesc, spetesc.

dăuléz V. dăhulez.

dehuléz v. dăhulez.

dihăĭnéz și dihănésc V. dăhulez.

dihuléz V. dăhulez.

dăula (a ~) (a slei de puteri) (pop.) (desp. dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. dăulez, 3 dăulează; conj. prez. 1 sg. să dăulez, 3 să dăuleze

dăula (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăulează

dăula (sil. dă-u-)/dehula vb., ind. prez. 1 sg. dăulez/dehulez, 3 sg. și pl. dăulează/dehulează

dehula v. dăula

DĂULA vb. v. deșela, istovi, speti.

dăula vb. v. DEȘELA. ISTOVI. SPETI.

daul, instrument de percuție cu două membrane care se pun în vibrație prin lovirea cu un „ciocan” (băț ce are la un capăt un pămătuf mai tare sau mai moale, în funcție de tăria sunetului ce se urmărește a se obține). Este asemănător tobei* mari. Răspândit în Orientul Mijlociu, s-a întâlnit la noi în Dobrogea.