2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură falsă = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

dantu sf [At: POLIZU / V: (înv) den~, (îvr) dintu / Pl: ~ri / E: fr denture] 1 Totalitate a dinților unei persoane. 2 (Pex) Fel în care sunt înșirați și alcătuiți dinții Si: dentiție. 3 (Șîs) ~ falsă Proteză dentară. 4 (Pan) Ansamblu format din dinții unor organe de mașini.

DANTÚRĂ, danturi, s. f. 1. Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sunt înșirați și alcătuiți dinții; dentiție. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.). – Din fr. denture.

DANTÚRĂ s. f. (Cu sens colectiv) Totalitatea dinților unei persoane; p. ext. felul în care sînt înșirați și alcătuiți dinții. Evident! rîse femeia, arătînd dantura cariată și pe locuri știrbă de tot. C. PETRESCU, C. V. 22. Îmbătrînea. Stărui asupra cuvîntului, dezmințit de părul negru, dantura puternică și întreaga-i făptură, vînjoasă și neobosită. id. Î. I 10. ◊ Dantură (falsă) = proteză dentară. Își puse dantura.

DANTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea dinților unui om; (p. ext.) felul în care sunt așezați dinții. 2. Ansamblu format de dinții unor organe de mașini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentură s.f. / < fr. denture].

DANTÚRĂ s. f. 1. totalitatea dinților unui om. ◊ dentiție (3). 2. ansamblu al dinților unor organe de mașini sau de utilaje. (< fr. denture)

DANTÚRĂ f. 1) Totalitate a dinților (din gură); dentiție. ◊ ~ falsă proteză dentară. 2) Fel în care sunt aranjați dinții pe maxilar; dentiție. 3) tehn. Ansamblul dinților unei roți. [G.-D. danturii] /<fr. denture

DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

DANTURÁ, danturez, vb. I. Tranz. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. – Din dantură.

dantura vt [At: DN2 / Pzi: ~rez / E: dantură] A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale Si: a dința.

DANTURÁ vb. I. tr. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. [< dantură].

DENTÚRĂ s.f. v. dantură (2)[în DN].

DANTURÁ vb. tr. a tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale. (< dantură)

A DANTURÁ ~éz tranz. tehn. (roți) A înzestra cu dantură (cu ajutorul unei freze speciale). /Din dantură

dentură f. șirul sau cununa dinților.

*dentúră f. pl. ĭ (fr. denture; it. dentatura). Totalitatea dinților, șiru lor în gură. Dentură artificială, făcută de dentist.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

dantúră s. f., g.-d. art. dantúrii; pl. dantúri

danturá (a ~) vb., ind. prez. 3 dantureáză

arată toate definițiile

Intrare: dantură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dantu
  • dantura
plural
  • danturi
  • danturile
genitiv-dativ singular
  • danturi
  • danturii
plural
  • danturi
  • danturilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dentu
  • dentura
plural
  • denturi
  • denturile
genitiv-dativ singular
  • denturi
  • denturii
plural
  • denturi
  • denturilor
vocativ singular
plural
Intrare: dantura
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dantura
  • danturare
  • danturat
  • danturatu‑
  • danturând
  • danturându‑
singular plural
  • danturea
  • danturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • danturez
(să)
  • danturez
  • danturam
  • danturai
  • danturasem
a II-a (tu)
  • danturezi
(să)
  • danturezi
  • danturai
  • danturași
  • danturaseși
a III-a (el, ea)
  • danturea
(să)
  • dantureze
  • dantura
  • dantură
  • danturase
plural I (noi)
  • danturăm
(să)
  • danturăm
  • danturam
  • danturarăm
  • danturaserăm
  • danturasem
a II-a (voi)
  • danturați
(să)
  • danturați
  • danturați
  • danturarăți
  • danturaserăți
  • danturaseți
a III-a (ei, ele)
  • danturea
(să)
  • dantureze
  • danturau
  • dantura
  • danturaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dantură dentură

  • 1. Totalitatea dinților unei persoane.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Îmbătrînea. Stărui asupra cuvîntului, dezmințit de părul negru, dantura puternică și întreaga-i făptură, vînjoasă și neobosită. C. PETRESCU. Î. I 10.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Felul în care sunt așezați și alcătuiți dinții.
      surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: dentiție attach_file un exemplu
      exemple
      • Evident! rîse femeia, arătînd dantura cariată și pe locuri știrbă de tot. C. PETRESCU, C. V. 22.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Dantură (falsă) = proteză dentară.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Își puse dantura.
        surse: DLRLC
  • 2. Ansamblu format din dinții unor organe de mașini sau scule (roți dințate, freze, broșe etc.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

dantura

  • 1. A tăia dinții unei roți cu ajutorul unei freze speciale.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • dantură
    surse: DEX '09 DEX '98 DN